Părinţii: prieteni sau duşmani?8 min read

Părinţii tăi sunt persoanele care te pot ajuta cel mai mult să înţelegi ce este familia creştină şi cum poţi ajunge să ai o astfel de familie. Părinţii pot fi cei mai buni prieteni ai tăi. Atât aş avea de spus la capitolul despre părinţi.
Numai că tu mi-ai putea răspunde că în acelaşi timp părinţii pot fi şi cei mai mari duşmani ai familiei pe care îţi doreşti să o întemeiezi. Întrebarea este: ce sunt de fapt părinţii, prieteni sau duşmani? Şi răspunsul este că de cele mai multe ori părinţii sunt în acelaşi timp şi prieteni şi duşmani. În unele privinţe sunt prieteni, în altele nu.

De aceea îţi voi scrie mai multe despre acest subiect. Şi de această dată ţi-aş dori să nu te recunoşti în acest capitol (şi atunci tu cu ce mai rămâi, cu titlul şi cu introducerea?). M-aş bucura să ştiu că toate cititoarele acestei cărţi au parte de părinţi creştini, de părinţi care le sunt modele în viaţă. Numai că sunt conştient că o astfel de dorinţă e utopică. Aşa că, dându-mi seama că e de prisos să îi laud pe părinţii buni, mă voi referi la cazurile mai neplăcute.
Sunt părinţi care se sacrifică o viaţă întreagă pentru copiii lor. Îmi aduc aminte că, atunci când eram mici, tata spunea că nu îi place carnea, că îi plac numai zgârciurile sau măduva din oase. Sau că nu îi plac dulciurile. Eu mă bucuram în sinea mea, gândindu-mă că ne revine o porţie mai mare. Nu îmi trecea prin cap că tata renunţa sistematic la dulciuri pentru ca noi să avem mai multe. Au trecut anii, au apărut problemele (şi unele chiar foarte mari) cu tatăl meu. Multe dintre ele provenind de la o înţelegere uneori contradictorie a învăţăturilor creştine. Dar oricât de tare m-am supărat pe tatăl meu, nu am putut uita cât de multe făcea pentru noi când eram mici, şi cât de multe a făcut în anul de după moartea mamei.
Mare păcat fac părinţii care nu îşi lasă copiii să se căsătorească cu cine vor. Şi totuşi, oare niciodată nu au dreptate?
Ba da. Există multe situaţii în care părinţii îşi dau seama că fata cu care vrea să se căsătorească fiul lor nu e o fată de calitate. E o fată cu moravuri uşoare care vrea să se mărite urmărind anumite avantaje materiale. Ce să facă părinţii? Să îl lase pe tânăr să cadă în plasa ei? Nu ar fi deloc bine. De obicei părinţii se aruncă într-un război total împotriva potenţialei nurori. Dar atitudinea lor nu este convingătoare. Tânărul va simţi că dragostea sa este atacată şi se va arunca în braţele seducătoarei fete cu şi mai mult elan (la fel face şi fata ai cărei părinţi încearcă să o despartă de iubitul care i-a sucit minţile).
Dacă părinţii nu se amestecă, greşesc. Dacă sunt prea insistenţi, iarăşi greşesc. O astfel de situaţie este un examen pentru relaţia părinte-copil. Dacă părinţii au ştiut să câştige încrederea copiilor lor, atunci vor şti să îi ajute să înţeleagă ei singuri ce consecinţe are greşeala pe care vor să o facă.
Părinţii sunt dornici ca fiii sau fiicele lor să aibă parte de o viaţă cât mai fericită. Şi după ce vreme de douăzeci de ani te sacrifici pentru binele fetei tale, când vezi că ea a căzut în cursa unui tip dubios ţi se frânge inima. Te simţi umilit, te simţi călcat în picioare. Ţi se pare că misiunea ta de părinte a eşuat. Faptul că fiica ta vrea să se mărite cu un tip dubios exprimă foarte bine „lumina“ din inima ei.
Proverbul „Spune-mi cu cine eşti prieten ca să ştiu cine eşti!“ poate fi înţeles şi ca „Spune-mi
cu cine vrei să te căsătoreşti, ca să ştiu cine eşti!“; de fapt, „Spune-mi cu cine vrei să te căsătoreşti ca să ştiu cum înţelegi tu viaţa, ca să ştiu ce fel de om eşti, ca să îmi dau seama cât de curat este sufletul tău!“
În filmul „Gladiatorul“, împăratul păgân Marc Aureliu a dat o replică superbă fiului său, pe care îl considera nevrednic pentru a-i urma la tron, ceva de genul: „eşecul tău ca fiu este eşecul meu ca tată…“ Adică „nu numai tu eşti de vină că ai ajuns aici, de vină sunt şi eu că nu te-am educat cu mai multă pricepere…“
Asta era valabil cu sute de ani în urmă. Dar astăzi, când tinerii nu prea dau importanţă sfaturilor primite de la părinţi, când tinerii caută plini de teribilism să se rupă de linia pe care încearcă să îi crească părinţii lor, întâlnim situaţii în care oricât de buni pedagogi au fost părinţii, totuşi copiii au ajuns pe drumuri greşite. Faptul că fiica ta se mărită cu un tip dubios nu înseamnă neapărat că nu a fost educată cum trebuie.
Am impresia că nu îţi place ceea ce scriu (ştii de ce am impresia asta? Încerc tot timpul să mă pun în pielea cititorilor, şi acum textul mi se pare cam plicticos.).
Poate că te-ai fi aşteptat să scriu numai despre cât de nesuferiţi sunt părinţii care se amestecă în vieţile copiilor lor. Dar gândeşte-te că peste câţiva ani vei fi şi tu mamă. Şi te-ar durea sufletul să vezi că fiul tău vrea să ia de nevastă o fată pentru care destrăbălarea e idolul preferat.  Oare fetele desfrânate nu au dreptul să devină soţii? Dacă toţi părinţii şi-ar împiedica fiii să ia în căsătorie astfel de fete nu înseamnă că ele sunt predestinate să ducă o viaţă de păcat? Nu, în nici un caz. O asemenea fată se poate lăsa de prostul ei obicei, îşi poate îndrepta viaţa. Poate deveni un alt om. Şi dacă un tânăr înţelege încercarea prin care a trecut, şi vrea să o ia de soţie, nu are decât să se lupte cu toate contraargumentele părinţilor şi să îşi împlinească visul.
Să vorbim puţin despre un astfel de caz (extrem de rar, pentru că prostituatele de astăzi nu mai vor să se pocăiască; îşi practică meseria cu dezinvoltură).
Cum ar fi ca peste douăzeci de ani fiul meu să se îndrăgostească de o fată care înainte de a se apropia de Biserică a trăit multă vreme în acest păcat? Răspund sincer: dacă nu cumva îşi va dori să fie preot (aşa cum spune acum, la trei ani, dar are tot timpul să se răzgândească), nu m-ar deranja să am o noră de acest fel. Ce spun că nu m-ar deranja, m-ar bucura să am o asemenea noră. Pentru simplul fapt că un convertit e o dovadă vie a existenţei lui Hristos. Convertiţii nu pot duce o viaţă superficială, o viaţă „căldicică“. Ei au trăit păcatul cu toată fiinţa lor, şi după ce se apropie de Biserică trăiesc credinţa ca un foc care îi mistuie.
Nu susţin că nora ideală ar fi o convertită. Dar spun că decât o noră cuminţică, care vine la Biserică numai din obişnuinţă, care nu cunoaşte în inima ei dragostea de Dumnezeu, aş prefera o noră care, după ce şi-a spălat păcatele prin pocăinţă, duce o viaţă bineplăcută lui Dumnezeu, o viaţă de sfinţenie. Dacă fiul meu ar vrea să ia o soţie fără credinţă în Dumnezeu, dar care pozează în fată cuminte (şi care poate are şi ceva bani de la tăticu’), toţi s-ar grăbi să o aprecieze: „Ce dacă nu merge la biserică, lasă că o să meargă ea…“ Am mai precizat că oamenii consideră că numai prostituatele curvesc, ceea ce fac fetele cu iubiţii lor înainte de nuntă e ceva obişnuit, lesne de trecut cu vederea de către societatea noastră modernă.
Ce să faci, să ţii sau să nu ţii cont de părerea părinţilor tăi atunci când te vei măria?
Dacă ei au avut o familie fericită, dacă ştii că îţi dau sfaturi din propria experienţă şi nu din cărţi, ascultă-i. Dacă părinţii tăi trăiesc credinţa creştină, adică nu sunt creştini numai cu numele, atunci ai greşi mult dacă nu i-ai asculta.
Pe copiii care nu ascultă sfaturile bune date de părinţi, Dumnezeu îi lasă să sufere din această cauză, ca să-şi dea seama că au greşit.
Dar în egală măsură îi şi răsplăteşte pe copiii care refuză sfaturile proaste date de părinţi. Da, părinţii dau şi sfaturi proaste, şi tu ştii asta. Mă refer la părinţii necredincioşi, care vor pentru copiii lor o fericire strict pământească.
Nu vreau să fiu vulgar, dar nu puţini taţi şi-au mustrat băieţii pentru că nu şi-au luat o noră mai voluptoasă: „Nu ştii ce pierzi…“ De parcă fericirea ar sta în numărul pe care îl poartă fata la sutien.
Ar trebui să spun câteva cuvinte şi despre educaţie, despre „cei şapte ani de acasă“. Nu voi scrie un capitol separat, pentru a nu lungi cartea.
Există o problemă reală în ceea ce priveşte educaţia primită acasă. Tinerii sunt educaţi mai mult de televizor. Părinţii au din ce în ce mai puţin timp pentru ei. Rolul părinţilor este de a avea grijă de un copil ca de un copac: crengile uscate să fie smulse. Atunci când părinţii nu vor să facă asta, tinerii cresc având în suflet crengi uscate. După căsătorie, lipsa educaţiei îşi spune cuvântul. Un tânăr care nu a fost educat cum trebuie are mici şanse să fie un soţ bun. Pentru că se crede „buricul pământului“, şi nu vrea să îşi respecte soţia.
Mă gândesc ce va fi când copiii mei vor fi la liceu. Ştiu că lucrurile merg din ce în ce mai rău, că lumea nu merge deloc spre mai bine. Din punct de vedere moral decăderea e clară.
Încearcă să îţi dai seama cât de importantă e pentru oameni educaţia primită acasă. Şi cât de trist e când unii sunt lipsiţi de această educaţie. În familiile pe care le vor întemeia nu va fi prea multă linişte.
Nu vreau să termin capitolul despre părinţi înainte de a-ţi mai spune un lucru: nu vreau să rămâi cu impresia că toţi părinţii creştini dau numai sfaturi bune copiilor lor în privinţa căsătoriei. Unii bărbaţi regretă că nu au luat o soţie mai tăcută, alţii mai harnică, alţii mai cine ştie cum. Părinţii cred că dacă nu au fost în stare să îşi aleagă pentru ei perechea potrivită, vor fi în stare să aleagă perechi potrivite pentru copiii lor.
Poate că fiul meu va vrea să ia de soţie o fată urâtă. Nu ştiu dacă m-aş putea abţine totuşi să nu îi sugerez să caute una şi credincioasă şi frumoasă. Ar fi bine să încerc să nu îi caut nod în papură. Şi nu îmi doresc să îi caut. Dar îmi dau seama că există în mine tendinţa de a-i arăta cu degetul fata care mi s-ar părea potrivită pentru el. Chiar dacă m-aş limita numai să îmi spun preferinţele, aş arăta prin aceasta că nu înţeleg cum e dragostea. Dragostea are ceva inexplicabil, ceva neconvenţional. Şi o fată urâtă îi poate aduce în viaţă mai multă bucurie decât cea care mie mi s-ar părea frumoasă.
Şi acesta ar fi alt subiect: ce drept am eu să îl conving pe fiul meu că o fată e mai frumoasă decât alta? Frumuseţea are nişte criterii fixe numai asupra unor criterii generale, dar rar nuanţele sunt foarte importante. Ceea ce pot face este să îi atrag atenţia în cazul în care fata respectivă e vulgară, sau în cazul în care mi se pare falsă; sau în alte cazuri, nu cred că e timpul să mă gândesc la ele acum.
Sper ca tu să ai iscusinţa să ştii ce îţi este de folos în ceea ce priveşte sfaturile părinţilor legate de acest subiect. Poţi să vorbeşti cu părintele tău duhovnic despre eventualele obiecţii ale părinţilor lui.
„Şi dacă nu am duhovnic… ?“

Dacă nu ai, sunt convins că nu ştii ce înseamnă duhovnicul pentru un tânăr. 

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

comments