PRIVEAM astăzi o icoană cu Mântuitorul. Este o icoană care a plâns. De fapt, au plâns chiar ochii lui Hristos și, drept mărturie, lacrimile Lui au aparut și pe Chipul zugrăvit.
Câtă măreție pe chipul Dumnezeului nostru! Câtă slavă! Câtă tăcere sfântă! Și peste această tăcere au curs lacrimi,… lacrimi care s-au oprit pe obrazul Său, lacrimi care strigă la noi.
Ne strigă pe nume cu blândețe, ne cheamă să le privim și să nu trecem pe alături fără să ștergem măcar una.
Cu durere am întrebat: ,,De ce plângi, Doamne?,,
Răspunsul, însă, îl știu prea bine: Dumnezeu, Cel cu inimă de tată, se întristează asemeni unui părinte uitat de copiii lui. Ne vede alergând nebuni prin lume, obosiți, deznădăjduiți, uitând că El ne așteaptă să ne odihnească în brațele Lui părintești. Scornim cu mâinile în noroi, orbecăim în beznă, uitând de căldura și lumina pe care El cu dor așteptă să ni le împartă. Stăm cu privirea ațintită către durere, uitând că Dumnezeul nostru vindecă. Ne temem de moarte, uitând că Hristos e viața.
Și iar L-am întrebat: ,, De ce plângi, Domnul Dumnezeul meu?…,,
Dar eu știu deja că lacrimile Lui curg și din cauza mea. Îl lovesc cu păcatele mele pe El, Cel nevinovat. Îl rănesc cu neiubirea mea pe El, Cel plin de iubire. Îl întristez cu uitarea mea pe Hristos, Cel ce îmi poatră pururea de grijă.
Dacă noi, oamenii, ne bucurăm când cei dragi ai noștri se bucură și ne întristăm când îi vedem suferind, cum oare vom trece nepăsători pe lângă lacrimile Lui?
Măcar o data în zi, am putea să ne îndreptăm privirea către El. Dacă am înțelege noi, cu câtă iubire și răbdare ne așteaptă Hristos să-I vorbim, am încerca sa-I spunem zilnic mărac o vorbă. Dacă am ști cu câtă durere curg lacrimile Lui, am încerca să ștergem măcar una cu un colț de suflet.
(Tallita)
CategoriiFără categorie
