Despre influenţa prietenilor14 min read

În zilele noastre cel mai mare rol în viaţa majorităţii tinerilor îl au prietenii. Prietenia este un lucru minunat atunci când te ajută să fii mai bun, când îi sprijini pe cei care au nevoie de ajutorul tău, când eşti ajutat de alţii atunci când treci prin momente grele. Despre prieteni nu îţi scriu prea multe acum, ca să nu lungesc cartea. Dar câteva lucruri se leagă direct de tema noastră.
Referinţele din acest capitol vor fi legate strict de grupul de prieteni apropiaţi şi de modul în care influenţează ei opiniile cuiva care vrea să se căsătorească. Dacă întrebăm o sută de tineri ce sunt pentru ei prietenii, de cele mai multe ori vom auzi răspunsul: „Cei cu care mă distrez, cei cu care îmi petrec timpul liber.“

Deja de la vârsta liceului tinerii îşi formează un grup de prieteni cu care merg la petreceri, la discoteci, în parcuri şi în alte locuri. Prietenii sunt refugiul pentru toată oboseala, pentru toată plictiseala, pentru lipsa de înţelegere din familie de care are parte un tânăr. Nu e greu de observat lipsa de comunicare dintre generaţii. Şi toată încrederea, toată dragostea şi toate celelalte sentimente pe care tinerii ar fi trebuit să le aibă faţă de părinţi se răsfrâng asupra prietenilor lor, şi în mod special asupra unei persoane de sex opus.
Între prieteni există o relaţie foarte strânsă motivată de anumite caracteristici şi pasiuni specifice grupului. Ele constituie lipiciul care ţine laolaltă personalităţi foarte diferite.
În ceea ce priveşte viaţa de zi cu zi, tinerii creştini au mai multe variante: ori să îşi aleagă prieteni care să nu aibă nici o legătură cu Biserica, şi atunci această prietenie le va modela personalitatea într-o direcţie lesne de subînţeles, ori să se însingureze (ceea ce ar provoca mari tensiuni în sufletul celor care vor să trăiască în lume), ori să îşi aleagă numai prieteni credincioşi, dar acest lucru ar putea duce la o anumită incapacitate de a comunica cu ceilalţi. Sunt tineri creştini care, văzându-i pe alţii că trăiesc în patimi, în loc să Îi mulţumească lui Dumnezeu că pe ei i-a ajutat să ducă o viaţă curată, îi consideră pe ceilalţi nişte paria, nişte sălbatici. Ei se poartă ca şi cum
ceilalţi ar fi leproşi, şi nu le acordă atenţie. Se mulţumesc să stea în ,,castelele“ lor şi să privească lumea de la înălţime, încercând să creeze un ghetto creştin.
Mai există încă o variantă, care mi se pare mai riscantă decât variantele enumerate mai sus, dar şi mai bună: tinerii creştini să fie deschişi nu numai faţă de prietenii care le împărtăşesc convingerile religioase, ci şi faţă de ceilalţi, în măsura în care această deschidere nu este vătămătoare. Chiar dacă un tânăr care nu este credincios nu va putea înţelege universul lăuntric al tânărului credincios, totuşi, stând în preajma aceluia, îi va observa calităţile şi îşi va da seama că pentru a-i păstra prietenia trebuie să se poarte într-un anumit fel.
Unul din lucrurile care mi se par triste este faptul că mulţi creştini suferă de o anumită patimă: nu sunt consecvenţi. Adică în biserică se poartă într-un fel, iar în viaţa de zi cu zi în alt fel. Ca şi cum învăţătura creştină e bună doar într-un spaţiu precis delimitat al vieţii cotidiene. Vreau să spun aici că tinerii creştini nu îşi dau seama că trebuie să se poarte altfel decât prietenii şi colegii lor care nu au credinţă. Dau un exemplu clasic: mersul la discotecă (acum poate vei crede că sunt un inhibat care scriu contra discotecii numai pentru faptul că nu am fost acolo sau că nu ştiu să dansez; de aceea îţi spun că am dansat destul, şi că în discoteci mari erau puţini care dansau mai bine ca mine. Nu o spun ca laudă).
Ce e discoteca? E locul la care tinerii se duc să danseze, să îşi facă noi prieteni, să se simtă bine. „Părinţii sunt de multe ori neînţelegători şi nu îşi dau seama că în nici un alt loc nu e ca la discotecă“, spun fetele tinere, supărate.
Şi totuşi, ce e discoteca? Să fim realişti: e un loc în care patima desfrâului e regină. Sunt locurile în care cel mai tare e cel care ştie să danseze cât mai bine, care arată cât mai bine, care e cel mai senzual. Discoteca e locul în care s-au murdărit multe poveşti de dragoste. Pentru că acolo înveţi că dragostea se arată prin mângâieri şi îmbrăţişări care nu au nimic în comun cu buna-cuviinţă. Ce să vorbim despre bună-cuviinţă? Cine nu e de acord cu distracţiile pe care le oferă discoteca e imediat înlăturat din cercul de prieteni. Discoteca e locul în care tinerii învaţă să se poarte unii cu alţii.
Dacă fata nu îl lasă pe prietenul ei să o strângă tare în braţe şi să o mângâie în timpul blues-uri-lor pe unde poate, înseamnă că nu îl iubeşte destul! E „prostuţă“. Celelalte prietene ale ei nu se împotrivesc. De ce ar fi ea altfel?
Cred că exemplul pe care l-am ales, discoteca, e unul dintre punctele de reper după care un tânăr creştin trebuie să se orienteze atunci când îşi alege prietenii. Dacă prietenii săi îl obligă să meargă cu ei la discotecă sau la petreceri destrăbălate, atunci nu e bine să stea alături de ei.
Îmi dau seama că pot părea extremist când scriu contra discotecii. Dar am simţit pe propria piele câtă mizerie îţi aduce în suflet acest loc. M-am apropiat de Biserică abia la sfârşitul liceului, şi am mers până atunci de multe ori în discotecă. Ori ca să agăţ o fată, ori ca să mă simt bine cu prietena mea. Am simţit pe propria piele cât de mult a stârnit în mine discoteca patima desfrâului, cât de tare a murdărit discoteca relaţia cu o fată. De aceea afirm că discoteca este o poartă sigură pentru întinarea unei prietenii frumoase.
Ştiu că mulţi se duc acolo din singurătate. Tinerii au mare nevoie de înţelegere, şi de multe ori îşi pun nădejdea în capriciile destinului: „dacă în discotecă vom cunoaşte perechea potrivită?…“ Este adevărat că cele mai multe prietenii se leagă în discotecă. Totul e simplu: îţi place o fată, dansezi cu ea, dacă şi ea te place te lasă să o strângi din ce în ce mai tare în braţe, după care urmează mărturisirea dragostei spontane, şi totul e gata. Dacă tinerii au terminat liceul e „politicos“ să facă şi dragoste, tocmai pentru a cimenta noua relaţie.
Cât durează o prietenie înfiripată în discotecă? Puţin, foarte puţin. Sau, chiar dacă ţine câţiva ani, tot rău se termină. Dacă accidental cei doi se căsătoresc, divorţul va veni repede.
Din câţi prieteni căsătoriţi am, cred că nici unul nu a făcut cunoştinţă cu perechea lui într-o discotecă. Înainte de a mă împrieteni cu Claudia am avut un moment de deznădejde că nu găsesc o fată pe sufletul meu şi mi-a trecut prin gând să mă duc măcar încă o dată la discotecă. Dar mi-am dat seama că dacă o caut la discotecă, voi găsi tocmai o fată alături de care nu pot avea decât o relaţie superficială. E foarte important locul în care sperăm să ne găsim perechea. Dacă o căutăm în locuri întinate, locul va murdări relaţia noastră. Nu spun că fetele de calitate nu calcă în discotecă. Dar cred că nu rămân cu o impresie bună. Şi, chiar dacă au intrat acolo într-un moment de singurătate, totuşi au simţit că aerul de acolo e urât mirositor. Nu vreau să vorbim aici mai mult despre discotecă, ci numai despre grupul de prieteni.
Prietenii vor să meargă la un film gen „Tăcerea mieilor“, film cu multe premii şi cu actori mari (mie mi-a părut rău că am văzut acest film; i s-a făcut multă reclamă, şi am crezut că e un film bun. Dar e plin de violenţă. Cred că şi continuarea lui, „Hannibal“, la fel de „instructivă“). Tu ai două variante: poţi să mergi, şi mintea ta se va întina de la prea multă violenţă, sau poţi să refuzi, şi atunci prietenii se vor supăra. Ce e bine să alegi?
Eu consider că prietenii adevăraţi sunt cei care nu impun nimic, ci îţi respectă libertatea de alegere. Şi dacă tu nu vrei să vezi un film, prietenii nu au un motiv real de supărare. Pentru că fac referire la filme (ceea ce îţi spun este valabil în egală măsură şi pentru piesele de teatru), voi observa că nu în puţine filme este ironizată ideea de căsătorie.
Astăzi, filmele educă, filmele modelează, din păcate! Şi încetul cu încetul filmele impun un mod de viaţă. Ele prezintă ce e valoros şi ce nu merită atenţie. Or, cei care văd filme care prezintă familia drept o pereche de cătuşe nu vor putea înţelege decât cu greu de ce un prieten de-al lor vrea să se căsătorească. Ei vor face eforturi mari pentru a-l feri de o asemenea greşeală. Şi nu din răutate. Aceste eforturi sunt tocmai o dovadă de afecţiune: ei vor să atragă atenţia asupra pericolului căsătoriei, tocmai pentru că nu vor ca prietenii lor să sufere.
Există în grupurile de prieteni o solidaritate care se manifestă şi în faptul că vor să ducă acelaşi mod de viaţă. Cel care se căsătoreşte trădează grupul. Preferă o viaţă plictisită unei vieţi de distracţie. Sunt de acord că ei au dreptate dintr-un anumit punct de vedere. Ei nu înţeleg familia şi de aceea nu se gândesc la căsătorie. S-au molipsit de arhicunoscuta mentalitate potrivit căreia mai întâi trebuie să îţi „trăieşti“ tinereţea, să te aranjezi profesional, şi abia apoi să te căsătoreşti. Câtă vreme educaţia lor este puternic impregnată de mass-media, lucrurile sunt explicabile. Mass-media se află printre cei mai puternici duşmani ai credinţei creştine şi ai familiei.
Pentru mulţi mass-media ocupă într-un fel locul Sfintei Tradiţii. Aşa cum creştinii primesc Sfânta Tradiţie, tot aşa necredincioşii sau cei care sunt creştini doar cu numele primesc învăţăturile mass-mediei.
Mass-media este Evanghelia zilelor noastre! Este lumina după care se călăuzesc masele de oameni care aşteaptă Vestea cea bună a fericirii pământeşti.
Li se poate reproşa oare ceva prietenilor care reproduc sfaturile pe care le-au primit prin diverse telenovele sau articole de ziar?
Găsim articole răzleţe care atrag atenţia asupra numărului mare de divorţuri, dar în acelaşi timp găsim o mulţime de filme în care divorţul este prezentat ca ceva obişnuit. Nu e de mirare că cine se lasă modelat de ziare sau de televizor nu va putea înţelege cum un tânăr se căsătoreşte înainte de a se bucura din plin de aventurile pătimaşe ale tinereţii. E lesne de înţeles că familia e privită ca un spaţiu de refugiu al „pensionarilor“ care nu au mai putut face faţă freneziei aventurilor.
Nu mai continui, sper că ideea a fost clară: în privinţa sfaturilor despre căsătorie venite de la prietenii care nu sunt credincioşi, cred că rezervele sunt binevenite. Nu contest faptul că în unele situaţii părerea lor poate fi bună. Dar nu intru în amănunte, pentru că aceste situaţii sunt foarte rare.
Cu ultimele cuvinte se pare că am răsturnat ideile anterioare. Dar nu este aşa. Nu am nici o vină că lucrurile nu sunt întotdeauna clare. E uşor să dai verdicte, mai greu este să descrii lucrurile aşa cum sunt.
De multe ori prietenii îşi dau cu părerea numai pentru că nu au altceva mai bun de făcut. Li se pare interesant să comenteze, chiar dacă uneori îşi dau şi ei seama că vorbesc aiurea. „Nu vezi ce fată deosebită e? Nu mai găseşti alta ca ea. Nu există fată perfectă. Toate au ceva care să nu îţi placă.“ Sau: „Nu vezi că e prea domoală, o să te plictiseşti repede de ea.“
Şi mie mi s-a întâmplat să comentez, părându-mi-se că astfel particip la emoţia celuilalt (şi încă mai comentez), dar apoi îmi pare rău că am spus şi lucruri nepotrivite.
Trebuie să recunosc şi faptul că am fost influenţat la rândul meu de părerea prietenilor în privinţa primelor mele poveşti de iubire. De multe ori ni se pare că nu luăm în seamă comentariile nepotrivite pe care le fac alţii. Dar, privind retroactiv, ne dăm seama că aceste comentarii şi-au găsit ecou în sufletele noastre. Şi asta nu e bine.
Oricum, când te vei căsători să nu uiţi că soţul va fi al tău şi numai al tău, nu al părinţilor sau al prietenilor. Şi dacă în inima ta vei simţi că ai găsit perechea potrivită, vei avea puterea de a te lupta cu tot felul de critici şi comentarii.
Unei foste colege de liceu care se tot contrazicea cu cea mai bună prietenă a ei, pentru că aceasta din urmă îi tot repeta că nu se potriveşte cu viitorul ei soţ, mama i-a dat un sfat de nota 10: „Dacă viitorul tău soţ ar fi în acelaşi timp şi al celei mai bune prietene a ta, poate că ar avea de ce să îşi dea cu părerea. Numai că ea comentează pentru că îşi dă seama că nu e compatibilă cu cel cu care vrei să te măriţi. Şi îţi înşiră ţie toate nepotrivirile care există între ea şi el, de parcă ar pune-o cineva să se mărite cu el.“
Cred că sfatul se poate extinde şi în cazul în care alţii sesizează tot felul de nepotriviri. Aceşti „alţii“ fiind de multe ori chiar viitoarele soacre. Dar vom mai reveni asupra acestui subiect.
Cred că influenţa prietenilor se vede cel mai uşor când se pune problema fecioriei. De la o vârstă, tinerii care nu îşi pun problema mântuirii încep viaţa sexuală. Încet-încet, ceilalţi din grup îi urmează. Greu este până când primele fete fac acest pas. Ele sunt mai ,,curajoase“, şi celelalte le invidiază pentru curajul lor. Şi, din curiozitate, din plictiseală, din răzbunare pe fostul prieten sau din alte motive la fel de puternice, fetele încep viaţa sexuală. Cele mai fericite se simt cele care au început-o din prea multă dragoste. Celelalte compensează lipsa dragostei prin tot felul de artificii sexuale. „Important este să te simţi bine!“
Când un tânăr vrea să îşi păstreze curăţia sufletească şi trupească, ceilalţi se reped asupra lui: „Ce ai, eşti prost? Viaţa e făcută ca să te distrezi!“ De acelaşi tratament au parte şi fetele care vor să rămână fecioare: „Cu ce te alegi dacă rămâi fecioară? Tot o să te culci cu unul până la urmă. Nici o fată nu se mai mărită fecioară astăzi. Ce ai, te-ai prostit?“
La început e mai uşor să rezişti la un astfel de tratament; dacă ai dorinţa unei vieţi curate, vei rezista multă vreme. Pentru că ispita e mare; după ce ai căzut o dată, greu te mai poţi opri. O vreme te răzbuni pe tine, şi încerci să acoperi glasul conştiinţei. După aceea păcatul devine un mod de viaţă.

Nu am încercat să epuizez tema influenţei prietenilor, ci numai să o pun în evidenţă. Aici cred că e necesară multă reflecţie personală. Tu ştii cel mai bine ce fel de prieteni ai. Şi dacă sunt pe drumul cel bun, atunci totul este în ordine. 

danion vasile -cartea nuntii,fragment

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

comments