Binecuvântarea preotului14 min read

 

Când apare o nouă marcă de şampon, fetele se grăbesc să o cumpere. Poate că de această dată vor rezolva problema căderii părului. Când apare o nouă marcă de after-shave, tinerii se grăbesc să o cumpere: poate cu asta vor da gata toate vecinele cu care se suie în lift.
Eu îţi voi prezenta acum o nouă marcă de prieten: duhovnicul
Să-i fac şi puţină reclamă: „Duhovnicul, prietenul care nu te lasă la greu…“ Toată lumea ştie ce e acela un duhovnic: un preot căruia îi spui păcatele şi, dacă păcatele mărturisite nu sunt prea mari, îţi dă dezlegare să te împărtăşeşti.

Pr.duhovnic.Bogdan,

Eu nu sunt de acord cu această viziune asupra duhovnicului. Cred că duhovnicul e cel care te ia de mână şi te dăruieşte lui Hristos, e cel care te învaţă să te lupţi cu patimile tale, e cel care te învaţă să cunoşti bucuria cea adevărată. E cel care la fiecare răspântie te ajută să înţelegi care e drumul bun (şi unui tânăr care vrea să se căsătorească îi este de mare folos un astfel de povăţuitor, pentru că răspântiile sunt multe).
Înainte de a-ţi vorbi despre duhovnic voi enumera mai întâi câteva cazuri în care rolul lui e foarte important:
1. la „prima dragoste“, tinerii cred că e bine să se dăruiască în întregime unul altuia. Nimic nu te ajută mai mult în astfel de situaţii decât legătura strânsă cu duhovnicul. Mai ales că aceste ispite nu au loc numai la prima dragoste, ele revin mereu până la nuntă şi, apoi, în altă formă, până la sfârşitul vieţii (cei căsătoriţi pot fi ispitiţi ori să îşi înşele partenerii, ori să ajungă la anumite practici nefireşti);
2. uneori tinerii sunt dezamăgiţi pentru că povestea lor de iubire trece printr-un impas, şi sunt gata să se despartă dintr-o prostie. Duhovnicul poate atrage atenţia asupra faptului că astfel de mici impasuri sunt fireşti pentru orice cuplu („deci ce, duhovnicul e consilier matrimonial?“ Nu e doar atât, dar e şi asta);
3. după anumite eşecuri în dragoste, unii tineri au tentaţia de a se sinucide; şi părintele, cu harul lui Hristos, îi poate convinge să nu facă această greşeală (părintele duhovnic nu face nimic prin propriile puteri, în ceea ce face este luminat de Dumnezeu);
4. alţi tineri vor să se căsătorească cu orice preţ, fără să aibă timp să se cunoască mai bine: părintele îi poate învăţa să aştepte, pentru că o căsătorie făcută în grabă poate fi de durată scurtă;
5. părintele îi poate convinge pe tineri să grăbească nunta (sunt unii care tot aşteaptă ba să facă rost de maşină, ba să strângă nu ştiu câţi bani pentru a face o nuntă de pomină; ei tot aşteaptă până când se despart, plictisindu-se unul de celălalt. E normal ca plictiseala să vină: dacă nu au cerut Domnului binecuvântarea dragostei lor, vrăjmaşul găseşte cum să îi despartă).
Nu vreau să dau prea multe detalii. Scriindu-ţi, mă gândeam: dar oare care ar fi diferenţa dintre un duhovnic şi un prieten bun, care să îţi fie alături la bine şi la greu? Diferenţa e că

prietenului îi lipseşte harul de a face slujbe şi de a-ţi ierta păcatele.

Toţi oamenii greşesc, unii mai mult, alţii mai puţin. Dar diferenţa dintre greşelile celor dintâi şi ale celor din urmă este enormă. Un sfânt a plâns vreme îndelungată pentru că a furat o smochină. Cum ţi se pare asta?
Cu cât sufletul tău e mai curat, cu atât şansele de a avea o familie împlinită cresc. Şi

duhovnicul e cel care te învaţă să te lupţi cu patimile şi cu poftele. Nimeni nu poate suplini rolul lui.

Poate că te-ai spovedit totuşi vreodată, dar nu ai fost mulţumită de modul în care a decurs spovedania. Poate că părintele nu a fost la înălţimea aşteptărilor tale, poate că nu a avut răbdare să te asculte.
La întrebarea: „Cum să îi ferim pe creştini de riscul de a se spovedi la duhovnici neiscusiţi?“, un părinte cu viaţă sfântă a răspuns: „Recomandându-le să meargă la cei iscusiţi!“. Adică nu arătându-i cu degetul pe cei care nu se pricep să călăuzească sufletele, ci arătându-i cu degetul tocmai pe cei care ştiu să facă acest lucru.
În popor există o diferenţiere între „preoţi cu har“ şi „preoţi fără har“. De obicei se crede că această clasificare, greşită de altfel, se datorează unei concepţii păgâne asupra lucrării harului în slujitorii lui Dumnezeu. Toţi preoţii au har, toţi au puterea de a săvârşi Sfintele Taine ale Bisericii. Dar, chiar dacă toţi au puterea de a da dezlegare de păcate, nu toţi au iscusinţa de a-l ajuta pe cel căzut să se ridice.
Subiectul despre care îţi scriu acum e subiectul care m-a frământat multă vreme. De altfel, teza mea de licenţă în Teologie a fost tocmai despre relaţia dintre duhovnic şi ucenic.
Sunt oameni care o viaţă întreagă se spovedesc şi cad din nou în acelaşi păcat. Sunt oameni care, mai pătimaşi decât cei dintâi, după prima spovedanie duc o luptă grea cu patima, dar nu mai cad. Sau cad în păcate mult mai mici.
Există două feluri de duhovnici: unii care se mulţumesc să dea dezlegare de păcate, şi alţii care îi învaţă pe credincioşi să se ridice din cădere. Sunt un fel de antrenori care supraveghează cu multă grijă vieţile celor care au alergat la ei.
Dacă ai avut de-a face cu duhovnici din prima categorie, care înţeleg preoţia ca pe o meserie obişnuită, nu mă mir că nu ai fost impresionată de ei. Dar dacă ai fi cunoscut un duhovnic iscusit, care înţelege preoţia ca pe purtarea crucii lui Hristos, nu cred că ai fi avut cum să nu fii copleşită de dragostea pe care o emană. Aşa cum pe unii îi hipnotizează un gen de muzică, tot aşa pe creştini îi fascinează duhovnicii buni. Era să scriu „adevăraţi“, dar aş fi greşit. Ceilalţi nu sunt „falşi“.
Un duhovnic iscusit nu se poate compara cu nimic. Doi dintre duhovnicii pe care i-am avut au murit. Unul dintre ei, cu trei zile înainte de a muri s-a dus la un alt preot şi i-a spus: „Eu peste trei zile voi muri!“
„Cum să mori, de ce să mori?“
Peste trei zile părintele a murit. Nu vreau să spun mai multe despre el, ca să nu pară poveşti. Era plin de dragoste faţă de oameni.
Am cunoscut însă şi altfel de duhovnici. O vreme m-am spovedit la un părinte ciudat. „De ce citeşti Pelerinul rus? Aia e carte pentru oamenii simpli. Citeşte filosofie serioasă…“ Iată un exemplu de sfat „spre mântuire“. Am avut deci şi experienţe neplăcute. Aşa că îţi spun: fii cu mare luare-aminte atunci când îţi alegi un duhovnic. Caută un om faţă de care să ai toată încrederea.
Unii se plâng că nu găsesc duhovnici. Părintele Cleopa spunea: „Nu tu trebuie să găseşti duhovnicul, el te va găsi pe tine…“ În clipa în care Dumnezeu vede că îţi doreşti din toată inima să găseşti un duhovnic iscusit, îţi va trimite.
Părintele pe care îl avem acum ca duhovnic eu şi soţia mea e cel mai bun prieten al nostru. Prieten nu în sensul unei relaţii prea deschise, ci în sensul că aproape în toate încercările prin care am trecut ne-a fost aproape. Când l-am cunoscut, am simţit aceeaşi emoţie pe care am avut-o când m-am îndrăgostit de Claudia. Noaptea nu puteam să dorm de bucurie. Mă rugasem mult ca Dumnezeu să îmi trimită un duhovnic iscusit, la care să pot alerga ori de câte ori am nevoie. Duhovnicul pe care îl aveam înainte era la o mănăstire din Moldova, şi ajungeam foarte greu acolo. De aceea ne-a sugerat să ne găsim şi un preot la care să ne spovedim când nu putem ajunge la el. Nu credeam că mă voi despărţi vreodată de fostul duhovnic.
 Dar Dumnezeu a rânduit să avem un duhovnic în Bucureşti. E cu totul altceva să te poţi spovedi cât mai des, chiar în fiecare săptămână. Trăiesc patru poveşti de dragoste: faţă de soţie, faţă de copil şi faţă de duhovnic. Cea de-a patra e cea mai profundă, e dragostea faţă de Dumnezeu. Nu vreau să crezi că în afară de Dumnezeu nu îmi iubesc decât familia şi duhovnicul. Nu, iubesc şi alţi oameni. Dar nu pot spune că legătura mea cu ei e o poveste. Mă bucur enorm de prietenii mei, dar nu mi se întâmplă foarte des să am momente pe care să le simt de poveste. Deşi uneori mi se întâmplă.
Crede-mă că aşa cum îţi dai seama că vrei să găseşti un soţ bun, tot aşa ar trebui să conştientizezi şi lipsa unui duhovnic. Poate că prietenele tale nu au duhovnic şi poate că nu ţi se pare că problema e atât de importantă. Poate ţi se pare că dacă ele se descurcă, te vei descurca şi tu.
Îmi pare rău că nu am mai multă pricepere să îţi explic cât de minunat este să ai duhovnic. E într-adevăr minunat, crede-mă. Viaţa capătă o cu totul altă strălucire, o cu totul altă culoare.
Care viaţă? Viaţa ta! De unde ştiu eu asta? Şi de ce nu te las să descoperi tu singură dacă ai sau nu nevoie de duhovnic?
Tocmai asta fac, îţi prezint ce îţi poate aduce un duhovnic. În acelaşi fel în care ţi-aş prezenta şi o carte frumoasă. Înainte însă de a-ţi fi vorbit despre duhovnic cred că ar fi fost mai bine să îţi spun ceva şi despre compatibilitatea spirituală a soţilor.
Dacă amândoi soţii sunt necredincioşi, în acest plan nu apar contradicţii decât în clipa în care unul din ei ar vrea să se apropie de Biserică. Să zicem că soţia face acest pas. Soţul se va simţi trădat: a luat o femeie orientată numai spre cele lumeşti, şi brusc această femeie vrea să ţină cont de poruncile unui Dumnezeu rigorist, care a spus că numai cei care merg pe calea cea strâmtă se vor mântui. Pentru femeie clipa în care primeşte în sufletul ei credinţa creştină e clipa în care îşi asumă crucea răbdării: va trece multă vreme până când soţul ei va înţelege că alegerea ei a fost îndelung chibzuită, până când va înţelege că nu o poate rupe de Hristos.
Aceeaşi răbdare trebuie să o aibă soţia unui om cu credinţă căldicică: puţini români spun că sunt necredincioşi, dar câţi dintre ei merg duminica la Biserică? Puţini. Un soţ căldicel poate fi la fel de mânios pe soţia sa creştină ca şi un soţ necredincios. Pe oamenii căldicei îi enervează să vadă că alţii duc o viaţă curată, o viaţă de sfinţenie. Îi enervează să vadă că mai sunt oameni care în vremuri atât de tulburi vor să Îl slujească pe Hristos. Şi, în cazul în care propriile lor soţii pornesc pe acest drum, ei vor încerca să le pună cât mai multe piedici.
În cazul în care atunci când te vei mărita vei face parte din primele două categorii, adică dacă vei fi necredincioasă sau dacă vei avea puţină credinţă, problema duhovnicească nu va fi prea importantă pentru tine. Totuşi, chiar dacă nu te pot convinge cât de important este să ai un soţ credincios, cel puţin îţi pot sugera să cauţi un om care să te respecte foarte mult: atât de mult încât, chiar dacă tu vei vrea vreodată să te apropii de Adevăr, de Lumină, de Hristos, el să nu îţi stea împotrivă. El să nu îţi pună piedici, să nu vrea să îţi devină duşman.
Ce e de făcut dacă ai credinţă şi dacă te îndrăgosteşti de un om care nu crede în Dumnezeu?
Toţi duhovnicii mari cu care am stat de vorbă au aceeaşi părere în această problemă: „Majoritatea fetelor credincioase care s-au căsătorit cu bărbaţi necredincioşi, sau cu puţină credinţă, au avut parte de eşecuri în familie. Deşi ele erau convinse că prin dragostea lor vor reuşi să îi întoarcă spre Dumnezeu, nu au reuşit. Atunci când nu au fost părăsite, au fost înşelate. Dacă nu au fost înşelate, au fost bătute de ei. Diavolul s-a răzbunat pentru faptul că ele au vrut să îşi aducă bărbaţii pe drumul cel drept. Ele ştiau că le va fi greu; dar mai ştiau că se poate. Şi fiecare a sperat până în ultima clipă că îşi va întoarce bărbatul.“
„Şi totuşi, ce e de făcut dacă o fată credincioasă se îndrăgosteşte de un tânăr cu puţină credinţă?“
„În nici un caz să nu se grăbească cu nunta. Să aibă răbdare, poate că tânărul se va apropia de Dumnezeu. Dar să nu se mulţumească dacă reuşeşte să îl aducă duminica la biserică. Mulţi au venit la slujbe numai pentru a câştiga încrederea fetelor la care ţineau. Şi, la două-trei luni după nuntă, au început să le ceară să stea acasă împreună cu ei, să nu îşi mai piardă timpul la biserică.“
Răspunsul acesta e cel pe care l-am auzit de la părinţii duhovnici. Nu sunt în măsură să dau o altă soluţie. Experienţa lor vastă e de o mie de ori mai preţioasă decât orice supoziţie raţională.
Îmi dau seama ce dureros poate fi pentru o fată creştină să se îndrăgostească de un tânăr cu puţină credinţă. Dar, oricât de bine s-ar potrivi pe celelalte planuri, dacă în planul duhovnicesc nu există armonie, temelia familiei se va ruina la cel mai mic cutremur.
Chiar dacă datorită calculelor astrologice tinerii ar ajunge la concluzia că sunt perfect compatibili, totuşi această compatibilitate este iluzorie. Să spunem ceva şi despre această compatibilitate.
Odată cu renaşterea păgânismului asistăm şi la renaşterea astrologiei. La televizor putem vedea emisiuni despre zodiac, în presă putem găsi articole despre horoscop. Şi astrologii pretind că arta lor este cât se poate de ştiinţifică. Nu este aşa. Sute de ani, Sfinţii Părinţi au scris contra acestei „arte“, dovedind că este vrăjitorie. Am scris pe această temă o carte, S. O. S. – Despre horoscop, cutremure şi ghicirea viitorului. Şi chiar astronomi de renume au arătat că astrologia nu are nici o bază ştiinţifică. E adevărat că au fost şi astronomi care au îmbrăţişat astrologia. Dar dacă unii medici folosesc vindecarea cu bioenergie nu înseamnă că o astfel de vindecare trebuie primită cu braţele deschise. De fapt, diavolul pe unii îi amăgeşte prin vindecări înşelătoare, pe alţii îi amăgeşte prin astrologie. Pe fiecare cum poate.

Tu nu te lăsa amăgită de nici un fel de tehnici oculte. Nu ţine seama de ce spun astrele: chiar dacă ţi-ar zice că ai găsit perechea potrivită, nu le da crezare. Şi dacă ai găsit un om pe care îl iubeşti, un om cu care simţi că te potriveşti, mărită-te cu el chiar dacă astrele „zic“ că sunteţi incompatibili. Nu pierde o şansă, care poate fi şansa vieţii tale, numai pentru ai descoperit ,,incompatibilitatea voastră astrologică“.

danion vasile -cartea nuntii(fragment)
Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

comments