ULTIMUL INTERVIU AL PARINTELUI DUMITRU STANILOAE7 min read

Parintele implinise “numai“ 89 de ani. Asa ni se paruse ca e
bine, sa incepem cu el, cu cea mai reprezentativa personalitate
pe care a dat-o spiritualitatea romaneasca in Teologie.
M-am grabit, deci, sa ma duc sa iau cateva cuvinte de la Parintele
Dumitru, inca de la sfarsitul lui august 1993, nu cu
gandul ca vor fi ultimele, ci cu gandul de a evita aglomeratia
si oboseala din preajma aniversarii, cand presupuneam ca va
fi asaltat de jurnalisti. Parintele tocmai se intorsese acasa,
dupa cateva zile petrecute la Manastirea Tiganesti. L-am gasit
ostenit si slabit. Vorbea cu greutate si tusea il ineca des. Duhul
ii era insa la fel de viu si de prezent. In ciuda avertismentului
Maicii Filofteia, care-l ingrijea, l-am ostenit trei sferturi de
ceas.
Acum, cateva lucruri pot fi citite intr-o alta lumina: aceea de testament. (C. N.)
Costion Nicolescu: Care a fost cea mai mare bucurie a Sfintiei voastre in aceasta viata?
Parintele Dumitru Staniloae: Nu stiu care a fost cea mai mare bucurie. Am avut mai multe bucurii,
pe rand. O mare bucurie a fost casatoria cu sotia mea. Apoi, a fost o bucurie aparitia fiecarei carti.
Multe bucurii mi-au fost daruite de Mitropolitul Nicolae Balan de la Sibiu , cand m-a numit profesor la
Facultatea de Teologie din Sibiu , sau cand mi-a oferit sa conduc redactia revistei Telegraful Roman.
Mare bucurie a fost legatura cu Nichifor Crainic, care m-a invitat sa scriu la Gandirea. O mare bucurie
a fost faptul de a fi fost ales membru al Academiei Romane si Doctor Honoris Causa al Universitatii din
Bucuresti.
C. N. : Dar cele mai mari dezamagiri ?
Pr. D. S. : Dezamagire a fost cand s-a instaurat comunismul in tara . Atunci, niste colegi de la
Sibiu , care fusesera intai de extrema dreapta, au trecut de partea comunistilor si m-au scos de la
Rectorat si de la Telegraful Roman, in 1947. Mitropolitul Balan, foarte necajit. s-a dus la Bucuresti si a
insistat sa se revina asupra hotararii, dar nu a reusit. S-a intors plangand la Sibiu . Instaurarea comunismului
a fost o mare dezamagire, cea mai mare durere.
C. N. : Care credeti ca a fost perioada cea mai rodnica din viata dumneavoastra?
Pr. D. S. : O perioada rodnica a fost aceea cand mi s-au concretizat niste osteneli, intre 1938-1940;
am tiparit mai multe carti atunci: Viata si invatatura Sfantului Grigorie Palama, Ortodoxie si romanism,
Iisus Hristos sau restaurarea omului… Apoi, perioada de dupa iesirea din inchisoare. Am putut

continua, dupa 1970, Filocalia, inceputa inainte de ‘47 la Sibiu . Am continuat pana la al 12-lea volum.
De asemenea, am publicat Dogmatica, in trei volu-me, Spiritualitatea ortodoxa, Comuniune si
spiritualitate romaneasca in Liturghia ortodoxa si o carte despre Chipul nemuritor al lui Dumnezeu. Au
fost si mai multe volume de traduceri din Sfintii Parinti, cu bogate comentarii. A fost o perioada foarte
rodnica, in fiecare an aparea o carte.
C. N. : Este o deosebire intre a sluji Sfanta Liturghie si a scrie carti teologice?

Pr. D. S. : Amandoua sunt importante. Sa te simti in Hristos, sa te rogi Lui sa vina in timpul
Liturghiei, sa te rogi Tatalui sa trimita pe Duhul Sfant, ca sa prefaca painea si vinul in Trupul si Sangele
lui Hristos. Sa te rogi impreuna cu oamenii din biserica, mereu cu constiinta ca esti in prezenta lui Iisus
Hristos. Sigur, este important si a lamuri lucrurile despre Sfanta Treime, despre Hristos. Am trait
amandoua aceste bucurii. Eu le-am vazut totdeauna impreuna. Nu poate exista una fara cealalta. Cat mau
tinut puterile, slujeam Sfanta Liturghie in fiecare duminica si sarbatorile la vreo biserica din
apropiere, sau pe unde eram invitat.
C. N. : Dintre toti oamenii care au stat in preajma dumneavoastra, cui datorati mai mult?
Pr. D. S. : Parintilor mei. Ei m-au invatat sa ma inchin, sa am viata curata, in smerenie, sa nu judec
pe altii, mi-au trezit dragostea de a-L predica pe Hristos.
C. N. : Recent, la Bengalore, in India, a avut loc o sedinta, centenara, a “Parlamentului“ religiilor
(infiintat in 1893 la Chicago), la care a participat si Biserica noastra (singura dintre cele ortodoxe) cu
un delegat. Poate sa ne fie de folos?
Pr. D. S. : Nu cred! Sau, eventual, ar trebui sa fie un parlament de lupta, in care fiecare sa-si expuna
invatatura lui. Parintii n-au vrut sa tina Sinoade ecumenice cu arienii si nestorienii. Ecumenismul este
rau inteles. Trebuie sa observi imediat ce-i lipseste unei invataturi, unde este erezia in invatatura despre
Hristos – si sa critici. Trebuie sa spui nu numai ce este adevarat in invatatura ta, ci si ceea ce este gresit
in invatatura altora.
C. N. : Stiu ca aveti prieteni printre catolici si protestanti. Care trebuie sa fie relatia cu oamenii de
alte religii?
Pr. D. S. : O relatie umana naturala. Daca are nevoie de ajutor, il ajut; dar totdeauna adevarul
invataturii ramane. Eu am fost pe la diferite universitati, mai ales protestante, si am expus invatatura
ortodoxa. Protestantii au multe lipsuri, n-au Biserica, preotia, dar, sunt, asa, mai largi, nu m-au
contrazis. Cu catolicii este mai greu; daca le spui ca le lipseste ceva, atunci ei se supara si refuza sa mai
discute. […]
C. N. : Care credeti ca ar fi slabiciunile si care forta Bisericii noastre astazi?
Pr. D. S. : Slabiciunile sunt ale unor oameni care fac parte din ea si o reprezinta. Biserica este
dincolo de toate acestea. Ea traieste in noi cand traim cu sinceritate si grija prezenta lui Dumnezeu.
Slabiciunile oamenilor sunt ale oamenilor. Azi suntem mai reci in credinta, multi preoti nu-si fac toata
datoria pe care si-ar putea-o face: sa fie mai des printre oameni, sa nu astepte numai sa fie invitati safaca slujbe, ci sa fie si ei printre oameni, sa intre in casa unui om bolnav. Ar trebui sa-si poarte tot
timpul cu cinste si cu demnitate haina preoteasca, chiar si atunci cand merge pe strada. Sa se poarte
dupa randuiala veche, cu barba… sa-l recunoasca lumea si dupa port, si dupa vorba, sa se apropie de
oameni, sa-i intrebe ce griji au. Preotul nu trebuie sa vorbeasca decat despre Dumnezeu, sa arate cat este
de minunat, cum le-a creat si ni le-a dat pe toate, sa fie necurmat un vestitor al lui Dumnezeu, sa se
vada ca tine sa slujeasca pe Dumnezeu si sa-i ajute pe oameni din aceasta constiinta a prezentei lui
Dumnezeu. Forta Bisericii este credinta deplina despre Hristos, > trairea Lui prin Taine si explicarea
acestei trairi. Biserica da constiinta ca Dumnezeu este mereu printre noi. Preotul tre-buie sa
binecuvanteze toate lucrurile in numele Domnului. Dar si omul sa binecuvanteze prin rugaciune: cand
se aseaza la masa, cand se scoala, cand se culca si mereu. Binecuvantarea da imediat constiinta ca
Hristos este prezent. In toate este prezent Hristos – asta e propriu Ortodoxiei. Hristos nu este separat de
noi, chiar daca nu suntem in fiecare clipa cum trebuie. Sa fim constienti ca, totusi, Hristos este langa
noi. Daca ajungem la constiinta prezentei lui Hristos, imediat ne umplem de prezenta Lui.
C. N. : Dintre toate lucrarile Sfintiei Voastre, considerati ca este una mai importanta?
Pr. D. S. : Poate ca Dogmatica e cea mai completa, cea mai bogata. Apoi, multe Note din Filocalii
s-ar putea aduna, ar putea forma o teologie dogmatica duhovniceasca, de sine statatoare. Dar Dogmatica
este cea mai sistematica.
C. N. : Daca ati avea putere sa va asezati din nou la masa de lucru cativa ani, ce v-ati propune sa
faceti?
Pr. D. S. : As vrea sa adancesc expunerea despre Hristos in Evanghelie, in Epistolele Apostolului
Pavel, in alte Epistole, in Prooroci. As vrea sa adancesc bogatia si forta lucrarii Lui. Tot despre Hristos
am lucrat si as lucra si in continuare. El este Lumina care lumineaza lumea. El ne indumnezeieste, El
este iubire netarmurita. Sa simtim iubirea Lui si sa simtim bogatia Lui. Orice rugaciune, daca o
patrunzi, iti deschide multe taine ale lui Hristos.
C. N. : Care sunt directiile sau contributiile din teologia Sfintiei Voastre care au facut sa va fie
traduse cartile in multe limbi, fara ca sa va fi preocupat vreodata direct de acest lucru?
Pr. D. S. : Am atins inima teologilor occidentali pre-zentandu-L pe Hristos ca pe Cel ce vine cu
iubire catre noi, am atins coarda simtirii lor. N-am ramas la o expunere teoretica simpla, sau la aceea a
Ortodoxiei ca fiind un simplu rit crestin intre altele asemenea. Ritul nu este o forma oarecare. Daca nu
ai invatatura apostolica despre Hristos si Liturghia apostolica, nu-L ai pe Hristos intreg. Ritul exprima
credinta, in slujbele Bisericii iti exprimi credinta in Hristos cu toata convingerea ca El e prezent. Cand
spui “Doamne miluieste“, crezi ca El are multa mila de noi, simti mila Lui. Cand spui “Sfinte Dumnezeule“,
simti sfintenia Lui, pe care o capeti si tu, adica este > necesar sa ne atinga si pe noi tot ce
spunem despre Dumnezeu. Am cautat sa exprim aceasta prezenta a lui Dumnezeu prin harul, prin
energia Lui necreata, prin jertfa Lui. Asta le-a placut, mai ales, occidentalilor, pentru ca ei s-au departat
foarte mult de aceasta prezentare vie a lui Hristos. Odata, a venit un baptist la mine cu o carte a Sfantului
Chiril despre gratie si mi-a spus: “Imi place de dumneavoastra ca ati pus accentul pe Hristos. La
noi sunt numai vorbe fara continut. Am vazut la dumneavoastra continutul de gandire al Sfintilor
Parinti, ati reflectat asupra lui Hristos si ati cautat sa atingeti toate coardele sufletului nostru“. Cred ca
asta a fost.
C. N. : Sunteti multumit de felul cum a fost receptata temelia teologica pe care ati pus-o la noi?
Pr. D. S. : Eu cred ca da! Eu vorbesc despre Hristos, arat cum Hristos S-a pus pe Sine fundament. El
vorbeste de Sine, de trimiterea Lui de catre Tatal, de jertfa Lui. Trebuie sa-L prezentam asa cum apare
in Evanghelie si in Sfintii Parinti, care au fost cel mai aproape de Evanghelie. Azi se merge pe o linie
care sa-L faca inteles pe Hristos. Niciodata nu a fost mai multa nevoie de iubirea altuia si, atunci, sa
aratam cat de mult ne iubeste Hristos. Mai mult decat toti. A mers pana la jertfa, a invins moartea si a
inviat pentru noi, si noi avem iubirea Lui permanenta. Nu poate fi altceva care sa placa omului mai mult
decat atentia fata de el. Or, Hristos are cea mai mare atentie fata de noi. Acum si mereu. Iata, El a murit
pentru noi ca sa invinga moartea si sa ne aiba in vecii vecilor. Acesta este fundamentul teologiei

mele si
al oricarei teologii corecte.
Aceasta implica si Treimea. Iubirea Tatalui fata de noi. Dumnezeu a trimis pe Fiul Sau. L-a facut om
ca sa se vada fata de om a Fiului Sau si in fata oamenilor sa vada pe Fiul Sau. Sa nu se mai desparta
oamenii de Fiul Sau. Nici noi nu mai despartim pe Tatal de Fiu. Daca n-ar fi Fiul lui Dumnezeu, n-ar fi
Treime. Atunci n-ar fi venit la noi.
C. N. : Dintre Sfintii Parinti sunt unii care va sunt mai dragi, mai apropiati, cu care simtiti o anume
potrivire launtrica?
>Pr. D. S. >: Nici un Parinte nu-i identic cu celalalt, fiecare aduce ceva nou. Imi place foarte mult
Sfantul Maxim Marturisitorul pentru ca e larg, are o expunere larga a invataturii despre Hristos. Imi
place Sfantul Grigorie Palama pentru ca a prezentat taina harului, a aratat ca este o gratie necreata si nu
una creata. Imi place Sfantul Simeon Noul Teolog pentru ca a pus o nota profund poetica in scrierile lui
despre Hristos, o nota de mare simtire.
C. N. : Cat de stransa este legatura dintre credinta si natiune?
Pr. D. S. : E rau sa nu mai fie un neam intr-o credinta. Nu mai este una in toate. Am primit o
scrisoare anonima, unde mi se spune ca fac o legatura prea stransa intre Ortodoxie si natiune, ca
natiunea ar fi pe planul doi. Intai sa-L iubesti pe Dumnezeu si apoi natiunea. Natia este lasata si ea de
Dumnezeu. Fiecare natie are un fel de a prinde spiritualitatea, asa cum are si fiecare om. Natiunea
noastra de la inceput a fost asa, crestin-ortodoxa. Nu poti desparti cele doua aspecte, cel putin la noi.
C. N. : Credeti ca se va mai putea ajunge vreodata la unirea Bisericilor?
Pr. D. S. : E greu, daca ne gandim la Apocalipsa… E greu pentru ca sunt multe porniri egocentrice.
Fiecare ar trebui sa pretuiasca ceea ce are celalalt in el si sa ia mai mult de la altii. Nu stiu cum va fi.
Toata chestiunea e foarte complicata. Oamenii sunt facuti sa se si intregeasca, nu numai sa se afirme
fiecare; sa aduca fiecare ceva propriu, sa fie deschisi altora. Este greu!
C. N. : De care loc va simtiti cel mai legat?
Pr. D. S. : De satul meu, de Vladeni. M-a influentat foarte mult. Intelegerea dintre oameni o vad
cum era in satul meu natal. Natura o privesc prin prisma acelui loc binecuvantat.
C. N. : Simtiti prezenta doamnei preotese langa Sfintia Voastra?
Pr. D. S. : O simt adeseori, da! Am trait o viata intreaga cu ea… era buna, rabdatoare…
C. N. : Ce va doriti cel mai mult acum?
Pr. D. S. : Sa ma mantuiesc, sa nu ma mai chinuie Dumnezeu prea mult cu slabiciunea de acum si sa
ma ajute sa ajung la mantuire. Sa-mi fie in preajma mereu…
30 august 1993

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

comments