Marea însemnătate a rugăciunii se poate vedea în viaţa lui Hristos.
Fiecare hotărâre importantă din viaţa Sa a fost precedată de rugăciune.
Rugăciunea a precedat Botezul: „Botezându-se şi Iisus şi rugându-se,
s-a deschis cerul, şi s-a coborât Duhul Sfânt peste El, în chip trupesc,
ca un porumbel, şi s-a făcut glas din cer: Tu eşti Fiul Meu cel iubit,
întru Tine am binevoit” (Luca 3, 21-22).
Înainte de a-şi alege apostolii S-a rugat întreaga noapte: „Şi în zilele
acelea, Iisus a ieşit la munte ca să Se roage şi a petrecut noaptea în
rugăciune către Dumnezeu. Şi când s-a făcut ziuă, a chemat la Sine pe ucenicii Săi, şi a ales din ei doisprezece, pe care i-a numit Apostoli”
(Luca 6, 12-13).
S-a rugat înainte de schimbarea Sa la faţă: „Şi luând pe Petru şi pe
Ioan şi pe Iacov, s-au suit în munte să se roage. Şi s-a făcut, când se
ruga el, chipul feţei lui altul şi îmbrăcămintea lui albă strălucind”
(Luca 9, 28-29).
Se ruga şi în zori: „Şi a doua zi foarte de dimineaţă, sculându-Se, a
ieşit şi S-a dus în loc pustiu, şi acolo Se ruga” (Marcu 1, 35). Iisus se
ruga pe când ceilalţi dormeau. Iisus tămăduia când alţii erau
neajutoraţi. Oare nu este nici o legătură între cele două lucruri?
S-a rugat înainte de Patima Sa: „Atunci Iisus a mers împreună cu ei
la un loc ce se cheamă Ghetsimani şi a zis ucenicilor: Şedeţi aici până
ce Mă voi duce acolo şi Mă voi ruga. ( … ) Şi mergând puţin mai
înainte, a căzut cu faţa la pământ, rugându-Se şi zicând: Părintele
Meu, de este cu putinţă, treacă de la Mine paharul acesta! Însă nu
precum voiesc Eu, ci precum Tu voieşti” (Matei 26, 36; 39)”.
Observaţi că Iisus a căzut cu faţa la pământ şi S-a rugat, arătându-Şi
adânca smerenie înaintea Tatălui. Şi a stăruit în rugăciune, rugându-se
de trei ori cu aceeaşi rugăciune. Când voia Sa nu a fost împlinită, S-a
lăsat în voia lui Dumnezeu, fiindcă avea încredere; El credea că
Dumnezeu ştie când să dea, cum să dea şi ce să dea, dar şi când să nu
împlinească.
Rugăciunea poate fi o evadare din viaţă, dar nu acesta este rostul ei.
Ea e menită a fi cetate întărită şi far călăuzitor, aşa cum a fost pentru
Iisus.
Stareţul Siluan spunea:
„Uneori Duhul Sfânt trage pe om aşa de deplin la Sine, încât uită de
toate cele zidite şi se dă pe sine cu totul contemplării lui Dumnezeu.
Dar când sufletul, umplut de dragostea lui Dumnezeu, îşi aduce iarăşi
aminte de lume, de toţi se milostiveşte şi pentru întreaga lume se
roagă. Rugându-se astfel, sufletul poate uita din nou lumea, numai să
se întoarcă încă o dată la rugăciunea lui pentru întreaga omenire.”
Cele două mari mişcări ale sufletului
Cele două mari mişcări ale sufletului au fost întotdeauna retragerea
şi revenirea. Retragerea împreună cu Dumnezeu prin rugăciune, întru
întărire şi vedere dumnezeiască, şi întoarcerea în lume spre a sluji lui
Dumnezeu şi poporului Său. Fără rugăciune, calitatea slujirii noastre
scade. Fără rugăciune uităm de lume; prin rugăciune ne aducem
aminte.
Rugăciunea este impulsul pentru implicare.
“”Şi a doua zi foarte de dimineaţă sculându-Se, a ieşit şi S-a dus în
loc pustiu, şi acolo Se ruga”.
Între atâtea fraze pline de acţiune – tămăduirea bolnavilor, scoaterea demonilor, răspunsurile date
ucenicilor nerăbdători, mersul din cetate în cetate şi propovăduirea din
sinagogă în sinagogă – aflăm aceste cuvinte pline de pace: Şi a doua
zi foarte de dimineaţă sculându-Se, a ieşit şi S-a dus în loc pustiu, şi
acolo Se ruga. În mijlocul unor activităţi făcute pe nerăsuflate, auzim
un suflu de uşurare. În mijlocul unor ceasuri întregi de mişcare, aflăm
pe cineva mergând către nemişcarea plină de pace. În inima unor
activităţi copleşitoare, iată cuvinte despre retragere. În mijlocul
acţiunii, iată contemplaţia. Şi după atâta împreună-vieţuire, iată
singurătatea. Cu cât citesc mai mult această frază aproape tăcută,
prinsă între zgomotoasele cuvinte despre făptuire, cu atât am
simţământul că taina slujirii lui Iisus se ascunde în locul singuratic
unde se ducea să se roage, foarte de cu noapte sculându-se.”
Făgăduinţele lui Dumnezeu
Iată câteva din făgăduinţele scripturale preferate privitoare la
rugăciune:
„Strigă către Mine, că Eu îţi voi răspunde şi îţi voi arăta lucruri mari
şi nepătrunse pe care tu nu le ştii.” (Ier. 33, 3)
„Şi înainte de a Mă chema pe Mine, Eu le voi răspunde şi grăind ei
încă, Eu îi voi fi ascultat.” (Is. 65, 24)
„Nu vă împovăraţi cu nici o grijă, ci întru toate prin rugă şi
închinăciune cu mulţumire cererile voastre să fie arătate lui
Dumnezeu. Şi pacea lui Dumnezeu, care covârşeşte orice minte, să
păzească inimile voastre şi cugetele voastre întru Hristos Iisus.” (Fil.
4, 6-7)
Iisus era încredinţat că Dumnezeu Îl auzea întotdeauna în
rugăciune. După ce l-a înviat pe Lazăr din morţi, S-a rugat:
„Părinte, îţi mulţumesc că M-ai ascultat. Eu ştiam că întotdeauna
Mă asculţi … ” (Ioan 11, 41-42).
„Cereţi şi vi se va da, căutaţi şi veţi afla, bateţi şi vi se va deschide;
că oricine cere ia, şi cel ce caută află, şi celui care bate i se va
deschide. Sau cine este omul acela dintre voi care, de va cere fiul său
pâine, oare el îi va da piatră? Sau de va cere peşte, oare el îi va da
şarpe? Deci dacă voi, răi fiind, ştiţi să daţi daruri bune fiilor voştri, cu
cât mai mult Tatăl vostru Cel din ceruri va da cele bune celor care cer
de la El.” (Matei 7, 7-11)
Dacă-I vei cere pâine, îţi va da oare piatră? Dacă-I vei cere peşte, îţi
vada oare şarpe?
Cum bine spunea cineva: „Omului i se pare greu să dobândească
ceea ce doreşte, fiindcă nu doreşte tot ce este mai bun; lui Dumnezeu i
se pare greu să dea, fiindcă ar vrea să dea tot ce are mai bun, iar omul
nu voieşte să primească.”
