Să cercetăm pe scurt ce spuneau despre Scriptură unii dintre autorii
pe care Dumnezeu i-a folosit ca să o scrie.
Sfântul Pavel scrie:
Tu însă rămâi în cele ce ai învăţat şi de care eşti încredinţat,
deoarece ştii de la cine le-ai învăţat, şi fiindcă de mic Sfintele
Scripturi, care pot să te înţelepţească spre mântuire, prin credinţa cea
întru Hristos Iisus. Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de
folos spre învăţătură, spre mustrare, spre îndreptare, spre înţelepţirea
cea întru dreptate, astfel ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit, bine
pregătit pentru orice lucru bun. (II Tim. 3, 14-17)
Apostolul Ioan scrie:
Iar acestea s-au scris ca să credeţi că Iisus este Hristosul, Fiul lui
Dumnezeu, şi crezând, viaţă să aveţi în numele Lui. (Ioan 20,31)
Sfântul Pavel scrie:
Căci toate câte s-au scris mai înainte, spre învăţătura noastră s-au
scris, ca prin răbdarea şi mângâierea care vin din Scripturi să avem
nădejde. (Rom. 15,4).
Cei doi ucenici ce mergeau pe cale cu Hristos Înviat pe drumul spre
Emaus nu ştiau că era Hristos. Ei L-au crezut un străin până la sfârşit,
când li S-a descoperit El Însuşi la frângerea pâinii. Apoi, aducându-şi
aminte de acea experienţă, au zis: „Oare nu ardea în noi inima noastră
când ne vorbea pe cale şi când ne tâlcuia Scripturile ?” (Luca 24,32).
Dacă şi astăzi umblăm pe cale cu Hristos cel înviat şi-L lăsăm să ne
deschidă Scripturile, şi inimile şi minţile noastre vor arde cu lumină
nouă, înţelegere nouă, putere nouă, bucurie şi nădejde .
Ce spun Sfinţii Părinţi despre Scriptură
„Necunoaşterea Scripturilor este prăpastie şi hău adânc.” (Părinţii
pustiei)
„Citirea Scripturii este întărirea duhului.” (Sfântul Isaac Sirul)
„Pentru cei ce au ales a străluci întru sfinţenie, există o nevoinţă
aparte întru cuvânt.” (Sfântul Clement Alexandrinul)
„Precum în Rai, Dumnezeu umblă în Sfânta Scriptură căutându-l pe
om” (Sfântul Ambrozie).
„Cercetând Sfânta şi Sfinţita Evanghelie, am aflat în ea multe şi
felurite învăţături ce sunt toate mărgăritare, diamante, comori, bogăţii,
bucurie şi veselie – viaţă veşnică.” (Sfântul Cosma Etolianul).
„Iar eu, smeritul Serafim … cercetez zilnic Evanghelia. Lunea citesc
pe Sfântul Matei de la început la sfârşit; marţea, pe Sfântul Marcu;
miercurea pe Sfântul Luca; joia pe Sfântul Ioan; celelalte zile le
împart între Faptele Apostolilor şi Epistolele Apostolilor. Şi nu las să
treacă nici măcar o singură zi fără să citesc Epistola şi Evanghelia
zilnică, ca şi tâ1cuiri de la sfinţi. Prin aceasta nu numai sufletul, ci şi
trupul meu se bucură şi se umple de viaţă, căci stau de vorbă cu
Domnul. Păstrez în minte Viaţa şi Patima Lui, slăvind zi şi noapte pe
Mântuitorul meu şi aducându-I mulţumire pentru toate milele Sale pe
care le revarsă asupra oamenilor şi asupra mea, nevrednicul.” (Sfântul
Serafim de Sarov) .
„Ascultaţi, aceia dintre voi care în lume petreceţi [adică nu clericii
ori monahii] şi aveţi muiere şi prunci: cum vouă mai cu osebire vă
încredinţează Sfântul Pavel cetirea Scripturii [când zice „Cuvântul lui
Hristos să locuiască întru voi bogat întru toată înţelepciunea”, Colos.
3, 16]; şi nu cu uşurătate să se facă aceasta, nici cu vreo rânduială
anume, ci cu multă osârdie. Ascultaţi, cu stăruinţă vă rog pe voi, toţi
câţi vă îngrijiţi de creştineasca vieţuire şi strângeţi cărţi ce vă vor fi
leacuri pentru suflet. De nu veţi dobândi altele, dobândiţi-vă cel puţin
Noul Legământ, Epistolele, Faptele şi Evangheliile drept dascăli
statornici. Iară de vă va cuprinde mâhnirea, cufundaţi-vă în ele ca întrun
sipet cu leacuri, scoţându-vă din ele mângâiere întru necazuri, fie
că aveţi vreo pierdere, moarte ori răpire … ori mai degrabă nu doar să
vă cufundaţi în ele, ci duceţi-le cu totul înlăuntrul vostru, păstraţi-le în
cugetul vostru. Căci pricina a tot răul aceasta este: necunoaşterea
Scripturilor.” (Sfântul Ioan Gură de Aur, Cuvântul IX Ia Coloseni).
„Ziceau bătrânii: Nimic alta cere Dumnezeu de la creştini, fără
numai a fi cu băgare de seamă la Sfintele Scripturi şi să plinească cele
câte se spun în ele.” (Părinţii pustiei).
„Încă de la intrarea în mănăstire călugărul trebuie să se îngrijească
pe cât e cu putinţă şi să bage de seamă a citi Sfânta Evanghelie. El
trebuie să cerceteze Evanghelia aşa îndeaproape, ca totdeauna să-i fie
în amintire. În orice hotărâre pe care o ia, în orice faptă, în orice gând,
să aibă totdeauna pregătită în minte învăţătura Evangheliei ( … ).
Continuă a cerceta Evanghelia până la capătul vieţii tale. Nu te opri
nicicând. Nu socoti că îndeajuns o cunoşti, chiar de o ştii toată pe de
rost.” (Sfântul Ignatie Briacianinov)
„Necunoaşterea Scripturilor este necunoaştere de Hristos.” (Fer.
Ieronim)
„El (Iisus) a pătruns în pântecele (Mariei) prin ureche (la
Bunavestire).” (Sfântul Efrem Sirul)
În Biserica Ortodoxă noi admirăm mult pe primii Părinţi. Le dăm
multă cinstire şi preţuire. Ei fac parte din marea noastră tradiţie. Însă
trebuie să ne punem întrebarea: Ce anume i-a făcut pe Sfinţii Părinţi să
fie atât de mari? Oare nu faptul că s-au adăpat din plin din izvorul
Scripturii? Sfântul Ioan Gură de Aur obişnuia să citească Epistolele
Sfântului Pavel „de două ori pe săptămână, şi de multe ori chiar de trei
şi de patru ori”. Vreme de mulţi ani a ţinut lecţii biblice de două sau
trei ori pe săptămână, întru învăţătura turmei sale. Dacă ne cufundăm
în citirea Cuvântului măcar a suta parte cât el, vom ajunge la adâncimi
de cunoaştere şi experiere pe care nu le putem ajunge în nici un alt
chip. Cuvântul lui Dumnezeu trebuie să se facă pentru noi cealaltă
„mâncare” de care vorbea Iisus:
“Eu am de mâncat o mâncare, pe care voi nu o ştiţi” (Ioan 4, 32).
„A trage tare pe ultima sută”
Cineva l-a întrebat într-o zi pe un băieţel: „De ce citeşte bunica ta
atât de mult Biblia ?” Băiatul a răspuns. „Cred că trage tare pe ultima
sută.”
Există o cale mult mai bună decât a „trage tare”, căci nu ştii
niciodată dacă vei trăi îndeajuns ca să mai apuci să „tragi tare”. Calea
cea mai bună este să păşim alături de Hristos în fiecare zi, să-L lăsăm
să ne dea zilnic călăuzirea şi puterea Sa.
Una din căile prin care putem păşi alături de Hristos este să-L lăsăm
să ne vorbească zilnic prin Cuvântul Său. Biblia este cartea lui
Dumnezeu. Fă-ţi din ea un prieten, iar ea va face din tine un prieten al
lui Dumnezeu.
Unele cărţi trebuie doar gustate, unele înghiţite, unele mestecate şi
mistuite. Biblia e o carte ce trebuie gustată, mestecată, înghiţită şi
mistuită. Căci ea este Cuvântul cel viu, lucrător, pătrunzător şi de viaţă
dătător al lui Dumnezeu. În Cartea Apocalipsei, Cap. 10, 8-11, ni se
spune literal să „mâncăm” cuvântul lui Dumnezeu: .Mergi de ia cartea
cea deschisă din mâna îngerului. .. ia-o şi mănânc-o … „
Când şuvoiul izvorului de apă curge în nisipul pustiei, apa este
înghiţită, însă în locul ei se ivesc palmieri. Apa se preschimbă în
copaci şi în fructe. La fel şi în viaţa noastră, udarea zilnică a sufletului
cu cuvântul lui Dumnezeu aduce roada răbdării, păcii, dragostei,
stăpânirii de sine, nădejdii şi bucuriei (Is. 55, 10-11).
Cum se citeşte Sfânta Scriptură
Creştinii ortodocşi au mare respect pentru Scriptură. Noi o ferecăm
în aur şi o păstrăm tronând pe Sfânta Masă. O sărutăm în semn de
închinăciune. O purtăm în alaiuri solemne. Ardem tămâie înaintea ei.
O ţinem ridicată în faţa credincioşilor la vohodul mic al Liturghiei, şi
vestim că ea este înţelepciunea lui Dumnezeu. Cinstim Scriptura în
toate aceste feluri. Dar oare o cinstim în felul cel mai însemnat dintre
toate? Oare o deschidem spre a citi comorile ei? Oare vestim vestea sa
cea bună de pe acoperişurile caselor?
Nu avem timp sau nu avem dragoste?
Mulţi oameni se plâng că nu au timp să citească cuvântul lui
Dumnezeu în fiecare zi. Dar de fapt nu este vorba de timp, ci de
dragoste. Găsim întotdeauna timp să facem lucrurile pe care ne place
să le facem. De pildă, era cândva o fată căreia nici nu-i păsa de citirea
unei anumite cărţi. Însă mai târziu s-a îndrăgostit de autorul cărţii.
Dintr-o dată, întreaga ei atitudine s-a schimbat. A citit cartea din nou
şi din nou, cu foarte multă râvnă. Când ne îndrăgostim de autorul
Iisus, citirea scrisorii Sale personale către noi nu va mai fi o corvoadă,
ci curată desfătare. S-a spus că doi oameni citesc Biblia cu cea mai
mare atenţie: ateul şi sfântul. Ateul, fiindcă o urăşte, sfântul fiindcă o
iubeşte.
Părintele Florovski scria: „Nimeni nu are folos din Evanghelie până
ce mai întâi nu se îndrăgosteşte de Hristos. Căci Hristos nu este un
text, ci o Persoană vie, locuind în trupul Său, Biserica.”65
Cea mai înaltă formă de citire a Scripturii apare la cei ce Îl iubesc
atât de mult pe Hristos, încât citirea cuvântului Său nu este altceva
decât desfătare. Ei gustă dulceaţa vieţuirii cu El prin cuvântul Său. Nu
trebuie să ne aşteptăm ca Dumnezeu să ne dea întotdeauna mari
străfulgerări de înţelepciune când citim cuvântul Lui. Citirea
Cuvîntului lui Dumnezeu este şi un fel de a fi cu Dumnezeu,
încălzindu-ne la prezenţa Lui, trăindu-I prezenţa. Un tată se duce la
pescuit cu fiul său nu numai ca să prindă peşte, ci mai ales ca să fie cu
fiul său.
Deschide-o!
Biblia este uşa noastră către împărăţia lui Dumnezeu. Dar dacă nu
este deschisă, uşa rămâne doar o altă parte a zidului. Trebuie să ne
punem întrebarea: Cât de des deschidem uşa către împărăţie? Cât de
des o deschidem spre a-L găsi pe Dumnezeu şi a-L lăsa pe Dumnezeu
să ne găsească ?
Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu, dar ea nu va deveni Cuvântul
lui Dumnezeu pentru noi până ce nu o luăm din raft, făcând-o parte a
minţii şi inimii noastre.
Citeşte cu dorire
Când murea câte un membru bogat al unei familii, toate rudele erau
chemate de către notar pentru citirea testamentului. În timpul citirii,
fiecare asculta cu dinadinsul, doritor, nerăbdător, aşteptând să-şi audă
pomenit numele. Câte un bătrân tare de ureche îşi aducea o veche
pâlnie de auzit, punându-şi-o la ureche, ca să nu scape nici un cuvânt.
Acest tablou arată cu câtă dorire ar trebui să ascultăm atunci când
Dumnezeu vorbeşte. Tot ceea ce spune este îndreptat către noi
personal. Urmează să moştenim o împărăţie. Oricare din făgăduinţele
Sale are înscrisă pe ea şi numele nostru.
Citeşte-o personal
„Ori de câte ori citeşti Evanghelia, spunea Sfântul Tihon din
Zadonsk, Hristos Însuşi îţi vorbeşte. Iar în vreme ce citeşti, te rogi Lui
şi vorbeşti cu El.”
Dr. Paul Tournier scrie că „mai presus de orice, Dumnezeu vorbeşte
prin Biblie, cartea Cuvântului revelat şi întrupat, şi prin ea se
statorniceşte legătura personală cu El. Iar când ea se statorniceşte,
citirea Bibliei nu mai este obositoarea trudă de a dezlega o
ghicitoare … Ea devine dialog personal care ( … ) ne atinge în chip
personal.” Devenim cu adevărat oameni, în măsura în care îngăduim
lui Dumnezeu să ne grăiască.
Ori de câte ori Sfântul Ioan Scărarul auzea citindu-se Scripturile în
biserică, efectiv tremura de spaimă, ca şi cum Însuşi Hristos vorbea
direct cu el.
Citeşte-o cu rugăciune
Chiar înainte de citirea Evangheliei la dumnezeiasca Liturghie
preotul înalţă o rugăciune care începe aşa: Străluceşte în inimile
noastre, Iubitorule de oameni, Stăpâne, lumina cea curată a
cunoaşterii Dumnezeirii Tale şi deschide ochii gândului nostru spre
înţelegerea evanghelicelor Tale propovăduiri.
Orice creştin ortodox ar trebui să înalţe o rugăciune asemănătoare
înainte de a citi cuvântul lui Dumnezeu. Numai prin călăuzirea
Duhului Sfânt putem ajunge să înţelegem cuvintele lui Dumnezeu.
Pr. Peter Chamberas, specialist în Noul Testament, scria că „locul
unde are loc cercetarea Bibliei ar trebui să fie cel de dinaintea sfintelor
icoane, la lucirea candelei şi în mireasma tămâiei aprinse… Trebuie să
ne străduim a face din cercetarea Bibliei o experienţă liturgică,
adevărată părtăşie cu Domnul nostru şi cu Sfântul Său Duh”
«Introducere în credinţa şi viaţa Bisericii Ortodoxe» – Anthony M. Coniaris
