T

Tainele Bisericii,Mirungere ,Spovedania

Taina Mirungerii

În Biserica Ortodoxă Taina Mirungerii se săvârşeşte îndată după
Botez, ca în Biserica primară. Ea este socotită plinirea Botezului.
Firea omenească curăţită prin Botez este pregătită să primească
nenumăratele daruri ale Duhului Sfânt. Cum spune Pr. Schmemann,
„Mirungerea este deci Cincizecimea personală a omului, intrarea întru
viaţa Duhului Sfânt… rânduirea lui ca om adevărat şi deplin… Întregul
său trup este miruit, pecetluit, sfinţit, dăruit vieţii celei noi «Pecetea
darului Sfântului Duh», spune preotul când unge pe cel botezat «la
frunte, la ochi, la nări, la gură, la amândouă urechile, pe piept, pe
spate, la mâini şi la picioare» … Întregul om se face de acum templu al
lui Dumnezeu … „

Cuvântul grecesc pentru Mirungere este hrisma, ce înseamnă
ungere. Cel uns cu hrisma se face hristos, adică „unsul”, care este şi
înţelesul numelui Hristos. Deci prin această Taină suntem făcuţi
creştini sau alţi hristoşi. Mirungerea este „hirotonia mirenilor”. După

sticluta mirungere

credinţa ortodoxă, orice mirean este „hirotonit” în preoţia mirenească
prin această taină; el dobândeşte darul Duhului Sfânt spre a se face
„lumină”, „sare” şi „aluat” pentru Hristos în lume.

Mirungerea este părtăşie la ungerea lui Hristos de către Duhul după
Botezul Său (Sfântul Chiril al Ierusalimului). Aşa cum la botez
suntem părtaşi morţii şi învierii lui Hristos, la fel la Mirungere suntem
părtaşi ungerii lui Hristos de către Duhul Sfânt.
Mirungerea este plinirea Botezului, aşa cum Cincizecimea este
plinirea Paştilor. Mirungerea este dobândirea Duhului Sfânt Care ne
va face în stare să ducem viaţa dumnezeiască întru care ne-am născut
prin Botez.

Aşa cum Euharistia este o Cină de Taină personală, tot aşa
Mirungerea este o Cincizecime personală: venirea personală către om
a celei de-a treia Persoane a Dumnezeirii, Duhul Sfânt, aşa cum a
venit la Apostoli la Cincizecime.

Mirungerea este intrarea celui nou-botezat în noua viaţă în Duhul
Sfânt. Este „suflul” dumnezeiesc, ruah, revărsându-se în viaţa noastră,
făcându-ne să ardem cu foc şi cu dragoste, umplându-ne cu nădejde şi
bucurie, făcându-ne uneltele lucrării Sale în lume.

Taina Mirungerii a fost săvârşită în vremea apostolică prin două
metode: (1) punerea mâinilor şi (2) prin ungere (Fapte 19, 1-7 ; I Ioan
2, 20). În Răsărit a precumpănit practica săvârşirii acestei Taine prin
ungere cu mir. Mirul pentru ungere este sfinţit de episcopii Bisericilor
autocefale şi este aplicat de către preoţii din fiecare loc. Creştinii
botezaţi în alte biserici, când intră în Biserica Ortodoxă sunt de obicei
primiţi prin Mirungere.

Taina pocăinţei sau spovedaniei

Taina Pocăinţei sau Spovedania este un „nou Botez”. Ea se mai
numeşte taina celui de-al doilea botez, întrucât implică iertarea tuturor
păcatelor săvârşite după botez. Pr. Meyendorff scrie: „La origine un
act public, cerut păcătoşilor care fie fuseseră excomunicaţi oficial, fie
săvârşiseră lucruri vrednice de excomunicare, treptat, mai ales după
veacul al patrulea, pocăinţa a luat forma spovedaniei private urmate de
rugăciunea de dezlegare rostită de un preot. De atunci ea s-a
identificat aproape cu totul cu practica îndrumării duhovniceşti,

răspândită mai ales în obştile monahale.”

Spovedania nu a fost niciodată privită în chip legalist în Biserica
Răsăriteană, adică drept o cale de osândire şi pedepsire pentru păcate.
Dimpotrivă, păcătosul e socotit a fi prins de Satana şi, ca atare, un om
bolnav din punct de vedere moral. Hristos vine prin Taina Pocăinţei să
slobozească şi să vindece, mai curând decât să judece.

Putem afla în Biserica Ortodoxă o însemnată teologie a lacrimi1or.
Aşa cum la botez suntem curăţiţi de păcate cu apă, la fel păcatele
săvârşite după botez sunt curăţite tot cu apă, adică lacrimile de
pocăinţă. Sfântul Simeon Noul Teolog le numeşte „botezul Duhului
Sfânt” şi învaţă că păcatele săvârşite după botez nu se pot ierta fără
lacrimi. Astfel Sfântul Ioan Scărarul scria: „Deşi cuvântul e îndrăzneţ,
izvorul lacrimilor după botez e mai mare decât botezul. Deoarece
acela ne curăţeşte de păcatele noastre de mai înainte, iar acesta de cele
de după aceea. Şi primindu-l pe acela toţi ca copii, ne-am întinat după
aceea; prin acesta însă l-am curăţit şi pe acela. Dacă acesta nu s-ar fi
dăruit de Dumnezeu oamenilor din iubire de oameni, cu adevărat rari
ar fi cei ce se mântuiesc.”

Întreaga frumuseţe a Tainei Pocăinţei se înfăţişează în următorul
îndemn, adresat de preot celui ce se pocăieşte, în slujba spovedaniei.
El arată că rolul preotului în Spovedanie este mai curând cel al unui
martor, decât al unui judecător. „Iată, fiule, Hristos stă nevăzut,
primind mărturisirea ta cea cu umilinţă. Deci nu te ruşina, nici te teme
ca să ascunzi de mine vreun păcat, ci fără sfială spune toate câte ai
făcut, ca să iei iertare de la Domnul nostru Iisus Hristos. Iată şi sfânta
Lui icoană înaintea noastră este. Şi eu sunt numai un martor, ca să
mărturisesc înaintea Lui toate câte vei spune mie; iar de vei ascunde
de mine ceva, să ştii că toate păcatele îndoite le vei avea; ia seama dar,
de vreme ce ai venit la doctor, să nu te întorci nevindecat.”

CategoriiFără categorie
0 Shares

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.