Taina Nunţii6 min read

Pentru creştinul ortodox nunta este o taină. Este binecuvântarea dragostei noastre de către Dumnezeu. „Fără Mine nu puteţi face nimic”, a spus Iisus. Prin sine, fără Dumnezeu, adevărata dragoste este cu neputinţă. Ea nu poate să fie ceea ce a fost făcută să fie.
 Cu Dumnezeu, dragostea este desăvârşită, deplină, preschimbată, sfinţită, blagoslovită, înviată si la urmă mântuită. Nu înseamnă însă cununia la biserică garantează automat o căsnicie fericită. Însă înseamnă că de
acum ni s-a dat prilejul în Hristos pentru împlinirea şi desăvârşirea dragostei noastre. Înseamnă că L-am poftit pe Domnul Iisus să intre în această relaţie esenţială, spre a o mântui, spre a da harul şi puterea de a fi răbdători când este atât de simplu să fim nerăbdători; să fim iubitori când este atât de simplu să nu iubim; să fim iertători când e atât de simplu să fim neiertători; să fim buni când e atât de simplu să ocărâm; să fim înţelegători când e atât de simplu să criticăm. 
Pentru toate avem trebuinţă de harul Său, de prezenţa Sa, de dragostea şi puterea Sa.
Adevărata dragoste impune legământul pe toată viaţa cu persoana iubită. Dragostea adevărată nu va spune nicicând. „Te voi iubi o zi, sau o lună, sau un an, sau zece ani.” Dragostea adevărată este pentru totdeauna. 
Unul din scopurile slujbei cununiei este recunoaşterea publică a legământului pe viaţă. Perechea stă înaintea lui Dumnezeu şi a lumii reprezentate de prietenii poftiţi la ceremonie spre a fi chezaşii legământului lor reciproc, nu doar „până se va ivi un alt chip mai frumos”, ci „până ce moartea ne va despărţi”. „Deci ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu despartă”, a spus Iisus.
 La slujba cununiei ortodoxe se săvârşesc două lucruri care să înfăţişeze legământul iubirii pe viaţă. Celor doi li se cere să-şi împreuneze mâna dreaptă şi apoi să bea vin din acelaşi pahar, simbolizând strânsa unire a vieţilor lor prin Taina Sfintei Cununii. Andrè Maurois exprima minunat făgăduinţa dragostei adevărate când scria: „Mă leg pe viaţă; am ales ca de acum încolo ţelul meu să nu mai fie acela de a căuta pe cineva care să-mi placă, ci să plac celei pe care am ales-o.”
Noi credem că toate Tainele au fost întemeiate de Iisus Hristos.
Însă nunta e la fel de veche ca neamul omenesc. Ea merge în urmă până la zidirea lumii, fiind întemeiată de Însuşi Ziditorul, când a spus: „Nu este bine să fie omul singur” (Facere 2, 18). Apoi i-a zidit femeie şi, blagoslovindu-i, a spus: „Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul”. Iisus a întărit cuvintele Ziditorului din Cartea Facerii când a spus: „Nu aţi citit că Cel ce i-a făcut de la început, i-a făcut bărbat şi femeie? Şi a zis: Pentru aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de femeia sa şi vor fi amândoi un trup. Aşa încât nu mai sunt doi, ci un trup. 
Deci ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu despartă” (Matei 19, 4-6, citând din Facere 1, 27 şi 2, 24).
Căsătoria nu este doar un aranjament social şi civil pentru bunăstarea a două persoane. Ea se săvârşeşte în

prezenţa lui Dumnezeu, înaintea Sfântului Său Altar. Nu este doar cununie, ci Sfânta Cununie. Este cel mai vechi dintre aşezămintele dumnezeieşti. Fiind Taină, ea nu este o stare întemeiată de om, ci de Dumnezeu. Nu este rânduită prin porunci omeneşti, ci prin cele dumnezeieşti.

După ce Dumnezeu a făcut prima pereche, citim că „a binecuvântat pe ei Dumnezeu zicând: Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul” (Fac. 1, 28). Aşa cum Dumnezeu a binecuvântat prima căsătorie, tot aşa o binecuvântează şi pe a noastră astăzi când stăm înaintea Sfântului Său Altar. Iată de ce este nunta o Taină în Biserica Ortodoxă. Este o cale prin care Hristos vine la noi să ne binecuvânteze. Făcliile pe care le ţinem în timpul slujbei cununiei sunt
asemeni candelelor celor cinci fecioare înţelepte din Noul Legământ.
Ele ţineau aprinse candelele spre a-l întâmpina pe mirele ce urma să
vină în miez de noapte. Un alt Mire – Hristos – vine să ne
binecuvânteze în timpul Tainei Sfintei Cununii. Făcliile aprinse
semnifică râvna duhovnicească de a-L primi pe El.
Sfântul Pavel numeşte nunta taină, mystìrion. „Taina aceasta mare este; iar eu zic în Hristos şi în Biserică” (Efes. 5, 32). Nunta a fost socotită taină şi în Biserica primară. Tertullian, care scria în veacul al doilea, ne spune că o pereche creştină care dorea să se căsătorească cerea aprobarea autorităţilor şi apoi duminica mergea la biserică spre a primi Împărtăşania în timpul Liturghiei şi binecuvântarea episcopului sau preotului. Astfel aprobarea autorităţilor civile a ajuns şi ea o taină.
După binecuvântare, spune Tertullian, numele lor erau „scrise în ceruri”, nu doar într-un catastif oficial. Căsătoria lor era pecetluită prin Hristos şi devenea o unire veşnică cu E1. Sfântul Ignatie Teoforul (cca. 100 d.H.) întăreşte spusele lui Tertullian când zice: „Trebuie ca cei ce se însoară şi cele care se mărită să facă unirea lor cu aprobarea episcopului, ca să fie căsătoria lor după Domnul, şi nu după poftă”.
Când Scriptura spune „şi vor fi amândoi un trup”, unitatea nu este numai trupească. Ea presupune o unire totală: un duh, o inimă, o minte. O asemenea unire totală este făcută cu putinţă de Dumnezeu prin Euharistie. El vine să se sălăşluiască în amândoi, în soţ şi în soţie, făcându-i cu adevărat „un trup”. Tocmai de aceea la început căsătoriile erau binecuvântate în timpul Dumnezeieştii Liturghii, unde mirele şi mireasa primeau Împărtăşania şi deveneau cu adevărat una în Hristos.
O astfel de unire poate veni numai de la Dumnezeu.
Controlul naşterilor
Îngăduie învăţătura ortodoxă controlul naşterilor? Doi eminenţi teologi ortodocşi ne împărtăşesc părerile lor asupra acestui subiect.
Binecunoscutul teolog ortodox John Meyendorff scrie: „O condamnare directă a controlului naşterilor… nu a fost semnată niciodată de Biserica Ortodoxă în întregul ei, chiar dacă poate uneori autorităţile bisericeşti loca!e au dat declaraţii asupra acestui subiect identice cu cele ale Papei. În orice caz, nu este obiceiul Bisericii să dea călăuzire morală proclamând formule standard cu pretenţia de valabilitate universală în probleme care de fapt cer un act personal de conştiinţă …
Problema controlului naşterilor … poate fi rezolvată numai de către fiecare pereche creştină în parte. Ei pot lua hotărârea bună numai dacă îşi acceptă angajamentul creştin cu cea mai mare seriozitate … , dacă îşi dau seama că copiii sunt o mare bucurie şi un dar al lui Dumnezeu, dacă dragostea lor nu este egoistă, dacă îşi aduc aminte că dragostea redusă la plăcerea trupească nu este adevărata dragoste …
 În orice caz, sfatul unui bun părinte duhovnicesc poate fi de mare ajutor pentru a face cu bine primul pas în viaţa de căsătorie.”
Pr. St. Harakas, profesor de morală ortodoxă la seminarul Sfânta Cruce, scrie: „Scopurile căsătoriei în Biserica Ortodoxă sunt numeroase. În capul listei se află naşterea de prunci. Perechea e înţeleasă ca împreună-lucrătoare cu Dumnezeu nu numai la perpetuarea vieţii umane prin zămislirea, naşterea şi îngrijirea
trupească a copiilor, ci şi în sensul mai adânc al hrănirii duhovniceşti a noilor mădulare ale împărăţiei lui Dumnezeu. Iată de ce metodele de control a naşterii, care pot să ne lipsească de acest ţel al căsniciei în mod deliberat, nu sunt încuviinţate de Biserica Ortodoxă. Dar mai sunt şi alte ţeluri ale căsătoriei în afară de acesta. Ortodocşii pun accent deosebit pe sprijinul reciproc, întrajutorare şi împlinirea fiecăruia …
De aceea mulţi teologi ortodocşi cred că metodele de control al naşterii pot fi folosite de perechile creştine ortodoxe atunci când celelalte scopuri ale căsătoriei sunt şi ele respectate.”
Necesitatea binecuvântării Bisericii
Creştinul ortodox trebuie să ceară blagoslovenia şi harul lui Hristos pentru căsătoria lui prin Biserică. De pildă, în Îndrumări pentru Sfânta Cununie a Soborului Episcopilor Bisericii Ortodoxe a Americii se spune: „Creştinul ortodox ce îşi lipseşte căsnicia de unirea prin har cu Hristos în Biserică, neîndoielnic se scoate pe sine din părtăşia
Bisericii.” Pr. St. Harakas scrie: „Creştinii ortodocşi ce nu s-au cununat în Biserică, căsătorindu-se civil sau de către clericul unei alte biserici sau credinţe, trebuie să-şi sfinţească unirea în Hristos prin Taina Sfintei Cununii în Biserica Ortodoxă. Altfel, ei nu sunt bine aşezaţi în Biserica lor şi pot să se oprească de la Sfânta Împărtăşanie şi de la alte Taine ale Bisericii.”Creştinul ortodox evlavios nu-l scoate pe Hristos dintr-un domeniu atât de esenţial şi important al vieţii cum este căsătoria. Căci, cum spune Psalmistul, “De nu va zidi Domnul casa, în deşert s-au ostenit cei ce zidesc”.
Introducere în credinţa şi viaţa Bisericii Ortodoxe» – Anthony M. Coniaris
Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

comments