Mulţi oameni de azi nu neagă existenţa lui Dumnezeu, dar trăiesc
simţindu-I prea puţin prezenţa. Dumnezeu e absent din experienţa lor,
din viaţa lor.
Simţământul absenţei lui Dumnezeu nu este nou. Cu mii de ani în
urmă, proorocul Amos vorbea de ascunderea lui Dumnezeu. El
avertiza:
Iată vin zile, zice Domnul, şi voi trimite foamete pe pământ, nu
foamete de pâine, nici sete de apă, ci foamete de a auzi cuvântul
Domnului. Şi se vor clăti apele de la mare până la mare, şi de la
miazănoapte până la răsărit vor alerga împrejur, cercând cuvântul
Domnului, şi nu-l vor afla.
Faimoasa îndârjire a lui Iov era de fapt o căutare a lui Dumnezeu,
Care părea a nu voi să i Se arate. ,,O, dacă aş şti unde să-L găsesc!
Dacă aş putea să ajung la palatul Lui !”, striga el.
Se ascunde oare Dumnezeu?
Se ascunde oare Dumnezeu? Sfântul Ioan Gură de Aur a răspuns
cândva la această întrebare. Cum poate să Se ascundă Ce1 ce este
Lumina Lumii? Totuşi, spune el, deşi soarele străluceşte, fiind prezent
pretutindeni, este cel mai uşor lucru din lume ca omul să oprească
razele soarelui şi să facă întuneric. N-are decât să închidă pleoapele şi
se află cu totul în întuneric.
Dumnezeu nu este absent.
Mai degrabă omul nu-L doreşte pe
Dumnezeu în preajma Sa. Omul este cel ce se lipseşte de Dumnezeu
şi aceasta din mai multe pricini. Una este nepăsarea. Oamenii nu au
vreme pentru Dumnezeu. Sunt prea ocupaţi cu altele. Dumnezeu este
absent din pricină că oamenii nu prea Îl doresc prezent. Sfânta
Scriptură stăruie mereu şi mereu că numai cei ce-L caută pe
Dumnezeu Îl află pe Dumnezeu. El nu vine acolo unde nu este dorit,
nu sileşte pe nimeni. Stă la uşă şi bate, aşteptând să-I deschidem.
Un alt motiv pentru care omul nu-L doreşte pe Dumnezeu în
preajmă este păcatul. Păcatul e stânjenitor în prezenţa lui Dumnezeu.
Tocmai de aceea Adam s-a ascuns de la faţa lui Dumnezeu după ce a
păcătuit. Sfântul Ioan exprima foarte bine acest lucru scriind: „Că
oricine face rele urăşte Lumina, şi nu vine la Lumină pentru ca faptele
lui să nu se vădească” (Ioan 3, 20).
Dar absenţa lui Dumnezeu nu înseamnă că Dumnezeu nu este lipsit
de interes. El poate fi absent fiindcă omul nu Îl doreşte în preajma sa.
El aşteaptă pururea să fie găsit.
Dacă Dumnezeu e absent pentru mulţi dintre oamenii de azi,
aceasta se datorează nepăsării, păcatului, indiferenţei noastre morale.
Însă Dumnezeu încă aşteaptă – în tăcere, în umbră – aşteptând să fie
găsit. Nu numai că aşteaptă, ci ne şi caută pe noi în nenumărate feluri,
ca păstorul ce caută oaia pierdută. Ca un Cerber ceresc, El nu renunţă
niciodată la căutarea omului.
Pe peretele unei pivniţe din Koln, în Germania, în vremurile de
violenţă şi disperare ale celui de-al Doilea Război Mondial, se afla
următoarea mărturisire de credinţă:
Cred în soare, chiar când nu străluceşte;
Cred în dragoste, chiar şi când nu o simt;
Cred în Dumnezeu, chiar când El rămâne tăcut.
Dar Dumnezeu nu rămâne tăcut decât dacă noi dorim să fie. Când
ni se pare că Dumnezeu tace, înseamnă că a vorbit deja, şi nu mai e
nimic de adăugat. În vremurile de demult El a vorbit prin prooroci. În
zilele mai de pe urmă, a vorbit El Însuşi prin persoana Fiului Său Iisus
Hristos. El continuă să ne vorbească fiecăruia şi astăzi.
Cum?
O, de-aş putea să-L aud
Sunt unii oameni care spun. „De-aş avea prilejul să-L aud vorbind
pe Dumnezeu în persoană, aş alerga desculţ până la capătul
pământului ca să-L ascult.” Însă Dumnezeu e prezent aici şi acum şi
ne vorbeşte fiecăruia personal. Nu trebuie să mergem până la capătul
pământului ca să-L auzim. El ne vorbeşte tot timpul, în şi prin
Cuvântul Său, Sfânta Scriptură. Ce oare este Biblia, dacă nu Cuvântul
lui Dumnezeu vorbindu-ne în fiecare duminică la Liturghie şi în
fiecare zi acasă. Este Cuvântul lui Dumnezeu, tot aşa de sigur ca şi
cum Dumnezeu Însuşi ne-ar vorbi în persoană.
Sfântul Ioan Gură de Aur scrie: „Aşa cum atunci când Dumnezeu Sa
făcut om în Betleem, Cuvântul cel veşnic S-a făcut trup, tot aşa în
Biblie slava lui Dumnezeu se îmbracă în veşmântul trupesc al
cugetului omenesc şi al graiului omenesc.”
Dumnezeu vorbeşe!
Ori de câte ori iau Sfânta Scriptură să o citesc, trebuie să-mi spun:
„Acum îmi vorbeşte Dumnezeu”. Nu ne vorbeşte în tunet şi în fulger,
aşa cum i-a vorbit lui Moise pe Muntele Sinai. El ne vorbeşte aşa cum
Iisus a vorbit ucenicilor Săi în Predica de pe Munte. A şezut cu ei pe
vârful unui deal minunat şi le-a grăit personal cuvintele vieţii.
Dumnezeu vorbeşte!
Oare ascultăm? Oare citim? Orice ziar din ţară
are zilnic câte un horoscop. Prin horoscop, milioanele de oameni îşi
caută în astrologie călăuzirea zilnică. Studiază cu nesaţ poziţia
astrelor, căutând să afle în ele răspunsul la problemele 1or. Tot aşa,
cuvântul lui Dumnezeu este prezent în fiecare casă, în fiecare cameră
de hotel. Totuşi, dacă el rămâne o carte închisă, nu e de mirare că
pentru mulţi dintre oamenii de azi Dumnezeu este atât de absent, încât
ei îşi caută îndrumarea în astre.
Dumnezeu nu trebuie să fie absent. De fapt, nici nu doreşte să fie
absent – nu El, Care a luat numele de Emanuil, Dumnezeu-cu-noi.
Vă mai aduceţi aminte ce anume i-a ajutat pe prizonierii americani să
supravieţuiască în anii cumpliţi din închisorile nord-vietnameze?
Biblia. Shimbau între ei versete din Scriptură, şoptindu-şi-le unul
altuia în taină, scriindu-le pe hârtie igienică sau transmiţându-le prin
alfabetul Morse. Biblia i-a umplut de siguranţa prezenţei lui
Dumnezeu, şi astfel au fost în stare să supravieţuiască unei întemniţări
care altfel i-ar fi distrus psihic, fizic şi duhovniceşte. Sub brutalele
torturi psihice, au descoperit că singurul mod în care puteau să prevină
prăbuşirea nervoasă era hrănirea minţilor lor cu făgăduinţele lui
Dumnezeu pe care le păstrau ascunse în cuget şi în inimă.
În Evanghelia de la Ioan (15, 22) Iisus spunea: „De n-aş fi venit şi
nu le-aş fi vorbit, păcat nu ar avea, dar nu au cuvânt de dezvinovăţire
pentru păcatul lor.” Dumnezeu a venit în Hristos. El ne-a vorbit. Ne-a
dat cuvântul Său. Şi ne face răspunzători pentru acel cuvânt, chiar
dacă nu l-am citit, fiindcă El ni l-a pus în mână.
«Introducere în credinţa şi viaţa Bisericii Ortodoxe» – Anthony M. Coniaris
