CE ÎNVĂŢĂM DE PE ZIDURILE BISERICILOR ORTODOXE8 min read

Ideea părtăşiei sfinţilor de pe pământ cu sfinţii din ceruri este
accentuată foarte mult în Biserica Ortodoxă, fiind înfăţişată foarte
grăitor în iconografia bisericilor răsăritene. „Picturile par a fi rânduite

într-un fel ce inspiră simţământul unei legături directe între privitor şi
pictură … fiecare persoană e înfăţişată cu faţa către privitor, astfel
încât parcă te afli în adunarea sfinţilor. Într-adevăr, arta bizantină te
aşază în pictură. Astfel se realizează o legătură spaţial-dinamică ce
traversează volumul bisericii. Privitorul se află înlăuntrul învelişului
artistic, fiind legat vizual cu cetele cereşti. El priveşte şi este privit.”

Spre a ilustra ceva mai bine interdependenţa între credincios şi
icoană, să privim o clipă interiorul unei biserici răsăritene. În punctul
cel mai înalt al bisericii, adică vârful cupolei sau turlei, se află icoana
lui Hristos Pantocrator, Atotţiitorul şi Izbăvitorul lumii. Dedesubt stau
împrejur îngeri şi arhangheli care-I slujesc şi împlinesc poruncile Sale.

Restul tavanului şi pereţii se împodobesc cu scene ce înfăţişează
mântuirea lumii şi cu chipuri de sfinţi ce nu numai că se uită la
credincioşi, ci şi vorbesc unii cu aţii, alcătuind propriul lor cerc sfânt.
Pe bolta dinspre răsărit, locul cel mai însemnat după cupolă, stă Maica
Fecioară, legătura între Ziditor şi zidire.

Pe zidurile unei biserici
ortodoxe e zugrăvită întreaga istorie a Întrupării. Ea începe cu
patriarhii şi proorocii Vechiului Legământ, urmează apoi apostolii,
mucenicii, cărturarii, învăţătorii, sfinţii şi, în sfârşit, jos pe pardoseala
bisericii, obştea credincioşilor, adică mădularele Bisericii Luptătoare
pe pământ. Deci în jurul chipului atotstăpânitorului Hristos din cupolă
este adunată în cerc părtăşia sfinţilor, mădularele bisericii biruitoare
din cer şi ale celei luptătoare de pe pământ, vorbind toţi unii cu alţii şi
aducând împreună jertfa Liturghiei către Domnul lor.

Vom explica acum amănunţit interiorul unei biserici ortodoxe, unde
pereţii vorbesc cu adevărat credinciosului.

Interiorul unei biserici ortodoxe…

este menit să vorbească credinciosului, să-l aducă într-o stare de
închinare, să predice Evanghelia prin arhitectură şi icoane, să înalţe
mintea către Dumnezeu la Care am venit să Îl slăvim şi să ne
închinăm.

Pronaosul…

cu tinda bisericii reprezintă lumea aceasta, în care omul e chemat la
pocăinţă. Naosul reprezintă împărăţia cerurilor. Trecerea din tindă în
naosul bisericii simboliza intrarea în împărăţia cerurilor. Pavel

Evdokimov scria: „Din punct de vedere arhitectural, biserica are
formă cubică sau o formă rectangulară alungită, aşezată întotdeauna
spre Răsărit, de unde a venit Hristos, şi asemenea unei corăbii pluteşte
în dimensiunea eshatologică, navigând către Răsărit, către Hristos.”

Icoanele de la intrarea în naos …

amintesc creştinului ortodox că Hristos şi sfinţii sunt gazdele sale
nevăzute când intră în biserică. Primul lucru pe care îl face la intrarea
în biserică este să li se închine, făcându-şi semnul crucii. Adeseori
credinciosul aprinde şi o lumânare la intrarea în biserică ca amintire a
faptului că el trebuie să oglindească lumina lui Hristos în lume.

Din punct de vedere arhitectural…

Bisericile ortodoxe sunt deosebite între ele. Multe sunt zidite în
formă de cruce. În mijlocul crucii se înalţă cupola sau turla. Aceasta
înseamnă că pentru a primi multele binecuvântări ce se pogoară asupra
noastră din cer prin cupola deschisă este nevoie întâi să primim crucea
sau mântuirea prin Iisus Hristos.
Creştinii răsăriteni îşi clădesc bisericile astfel încât întreaga teologie

a Bisericii Ortodoxe poate fi împărtăşită printr-o singură clădire de
biserică.
Fiecare biserică devine înfăţişarea deplină a întregii lumi. Unde este
Ierusalimul? Chiar în biserica parohială. Unde este Muntele
Taborului? Chiar în biserica parohială. Unde este grădina Raiului?
Chiar în biserica parohială. Muntele Măslinilor? Chiar în biserica
parohială. Deci pentru omul ce străbate propria biserică parohială
toate acestea sunt realităţi prezente – nu doar întâmplări din trecut.

Clădirea bisericii …

e socotită a înfăţişa universul. Cupola înfăţişează cerul. Turla unde

de obicei e zugrăvită icoana lui Hristos Pantocrator, Atotţiitorul
Hristos, reprezintă pe Hristos privind din cer către adunarea
credincioşilor, ascultând rugăciunile lor şi aducându-le aminte de
atotpătrunzătoarea Sa prezenţă în univers. Podeaua bisericii reprezintă
lumea aceasta. Altarul înălţat faţă de podea cu patru sau cinci trepte şi
parcă atârnând între cer şi pământ, înfăţişează faptul că scopul său este
să ne ridice către cer prin învăţăturile Evangheliei şi harul Sfintelor
Taine, ambele purcezând din altar.

Există o ordine ierarhică ...

în felul cum sunt aşezate icoanele în Biserica ortodoxă. Punctul cel
mai înalt, turla, este rezervată Domnului nostru. Urmează apoi chipul
Maicii Domnului pe peretele din faţă. Urmează icoanele îngerilor,
apostolilor şi sfinţilor de pe iconostas. Ele alcătuiesc Biserica
Biruitoare din ceruri. Podeaua este rezervată nouă, mădularelor
Bisericii Luptătoare. Deci în jurul chipului lui Hristos e adunată
întreaga Sa Biserică, atât cea din cer cât şi cea de pe pământ.

Biserica e un palat …

pentru Împăratul Împăraţilor. Aceasta explică folosirea abundentă a
culorilor împărăteşti: aurul, albastrul şi albul. Faptul că biserica e
palatul prezenţei lui Dumnezeu mărturiseşte că, chiar şi acum,
pământul se schimbă în cer, ori de câte ori se slujeşte Euharistia şi se
primeşte harul.

Hristos Atotţiitorul (Pantocrator)

Biruinţa lui Hristos este centrală în credinţa noastră creştinortodoxă.
Chipul lui Hristos este aşezat în cel mai înalt punct al
bisericii, adică pe cupola turlei principale, tocmai spre a da un caracter
dramatic acestei biruinţe, ceea ce ilustrează deplin marea cântare de
biruinţă a Bisericii primare, citată de Sfântul Pavel în Epistola sa către
Filipeni (2, 8-11):
S-a smerit pe sine, ascultător făcându-Se până la moarte, şi încă
moarte de cruce.
Pentru aceea şi Dumnezeu L-a preaînălţat şi I-a dăruit lui nume
care este mai presus de orice nume,
Ca întru numele lui Iisus tot genunchiul să se plece, al celor cereşti
şi al celor pământeşti, şi al celor de dedesubt;
Şi să mărturisească toată limba că Domn este Iisus Hristos, întru
slava lui Dumnezeu Tatăl.

Absida altarului

O mare icoană a Maicii Domnului cu Pruncul se zugrăveşte de

obicei desupra sfintei mese, pe bolta absidei altarului multor biserici
ortodoxe. Scopul acestei icoane este înfăţişarea întrupării. Apărând din
cerurile nesfârşite, Născătoarea de Dumnezeu arată Pruncul nounăscut
mulţimii credincioşilor aflaţi jos. Este o ilustrare a Scipturii
care zice: „Că s-a născut nouă astăzi Mântuitor; un Prunc s-a născut
nouă, şi un Fiu s-a dat nouă.”

Cele două mari sfeşnice …

dinaintea iconostasului reprezintă stâlpul de lumină cu care
Dumnezeu a călăuzit pe iudei în timpul nopţii către pământul
făgăduinţei. În timpul zilei Dumnezeu folosea un nor. Cele două
sfeşnice ne aduc aminte că şi noi avem un pământ al făgăduinţei, adică
Împărăţia cerurilor. Aşa cum Dumnezeu a călăuzit pe iudei către
pământul făgăduinţei lor, la fel şi astăzi El ne călăuzeşte către al
nostru, prin învăţăturile Evangheliei şi harul Sfintelor Taine.

Iconostasul sau catapeteasma …

desparte naosul de altar. El simbolizează perdeaua Templului din
Vechiul Legământ ce despărţea Sfânta Sfintelor de restul Templului.

Pe catapeteasmă se aşază icoanele lui Hristos, Maicii Domnului şi
feluriţilor sfinţi. Catapeteasma care fereşte Sfânta Sfintelor de privirea
credincioşilor ne aduce aminte de taina lui Dumnezeu Care nu poate fi
niciodată deplin înţeleasă de către omul mărginit.

Al doilea şir de icoane …

de pe iconostas înfăţişează principalele scene din viaţa Domnului
nostru, de la Bunavestire până la Înălţare, slujind drept Evanghelie
văzută pentru credincios. Nu toate bisericile au acest al doilea rând de
icoane.

Uşile împărăteşti …

ale iconostasului se numesc „împărăteşti” datorjtă faptului că
Hristos Împăratul este dus prin ele în Taina Sfintei Împărtăşanii,
atunci când preotul aduce Preacinstitul Trup şi Sânge obştii
credincioşilor. Ele ne amintesc că numai Hristos este uşa ce duce către
părtăşia cu Sfânta Treime.

Rolul iconografiei

Creştinii trebuie să ştie că aparţin unui popor de pribegi în drum
către cer. Aici se vădeşte rolul iconografiei în bisericile noastre: să
înfăţişeze credincioşilor câteva din principalele faze din istoria
mântuirii şi amintească faptul că micul local al parohiei se află în
părtăşie cu îngerii şi sfinţii.

Icoane vii

În timpul slujbelor Bisericii preotul tămâiază întâi icoanele şi apoi
întreaga obşte a credincioşilor. Făcând astfel, Biserica cinsteşte nu
numai pe îngeri, sfinţi şi mucenici, ci şi icoana vie sau chipul lui
Hristos pe care-l poartă fiecare creştin binecredincios.

Sfântul Altar

Încă de la început, creştinii au cinstit pomenirea celor morţi în
prigoane. Mormintele primilor mucenici erau la mare cinste. La
pomenirea morţii lor se slujea Liturghia deasupra mormântului lor şi
se ţinea o predică. Aceasta se făcea mai ales în primii 300 de ani de
creştinism, când slujbele se ţineau în catacombe, unde mormintele
primilor mucenici erau la îndemână. De la acest obicei creştin din
vechime vine practica aşezării de moaşte de mucenici în sfântul
prestol al fiecărei biserici la sfinţirea ei.

Chivotul…

Se păstrează în mijlocul sfintei mese din altar. În Vechiul Legământ

se ţineau în chivot tablele pe care Dumnezeu scrisese cele Zece
Porunci. În Noul Legământ sălăşluieşte în chivot Însuşi Iisus Hristos.
Preascumpul său Trup şi Sânge se păstrează pururea în chivot. Deci
biserica e cu adevărat casa lui Dumnezeu. Dumnezeu este prezent
pururea, în chip foarte real. Tocmai de aceea creştinii ortodocşi îşi fac
semnul crucii ori de câte ori trec prin faţa Sfântului Altar.

Lumina veşnică …

este candela ce atârnă deasupra chivotului. Ea arde mereu, spre a
arăta că Domnul Iisus, Lumina Lumii, este prezent în chivot.

Cele două ripide …

aşezate de-o parte şi de alta a chivotului, ce se găsesc în multe din
bisericile ortodoxe, se numesc în greceşte exapteriga, adică „cu şase
aripi”. Pe ele sunt zugrăviţi serafimii cei cu şase aripi care, potrivit
vedeniei lui Isaia, înconjoară scaunul lui Dumnezeu din cer.
Ei ne aduc aminte că aceiaşi serafimi înconjoară scaunul lui
Dumnezeu pe pământ – sfântul prestol – unde Preascumpul Trup şi
Sânge al lui Dumnezeu este pururea prezent în chivot. Ripidele se
folosesc la lucrările sfinte din timpul Liturghiei.

Evanghelia …

tronează mereu pe Sfânta Masă, unde este pururea prezent Hristos,

ca Cuvânt al Vieţii în Evangheliar şi ca Pâine a Vieţii (Euharistia) în
chivot.

Cei patru Evanghelişti …

Matei, Marcu, Luca şi Ioan sunt de obicei zugrăviţi pe cei patru
pandantivi de la baza turlei, spre a înfăţişa faptul că prin scrierile lor
Evanghelia lui Hristos s-a răspândit în cele patru colţuri ale
pământului

Un candelabru …

este de obicei atârnat de cupolă spre a semnifica măreţia bolţii
cereşti şi slava luminătorilor cereşti ai lui Dumnezeu, adică soarele,
luna şi stelele. „Cerurile spun slava lui Dumnezeu” (Ps. 18, 1).

Proscomidiarul…

este un mic prestol aflat în partea stângă a altarului, unde darurile
de pâine şi vin aduse de oameni sunt pregătite înainte de Liturghie şi
apoi aduse într-o procesiune solemnă pe Sfânta Masă. De obicei la
proscomidiar se află o icoană a Naşterii Domnului, spre a arăta că el
simbolizează ieslea din Betleem. Aşa cum Iisus s-a născut în Betleem,
la fel prin Euharistie vine şi acum să se nască şi să locuiască în viaţa
noastră.

Un sfeşnic cu şapte braţe …

se găseşte de obicei în bisericile ortodoxe spre a înfăţişa cele şapte
Taine şi cele şapte daruri ale Duhului Sfânt.

Scaunul arhieresc…

se află de obicei la dreapta iconostasului. Este rezervat episcopului
sau arhiepiscopului care e socotit a fi capul Bisericii Locale şi-L
reprezintă pe Iisus Hristos. Din această pricină se zugrăveşte undeva
pe scaunul arhieresc o icoană cu Hristos Arhiereu: Episcopul stă în
scaun în timpul Litughiei şi la alte ceremonii bisericeşti.

Amvonul…

e aşezat de obicei la stânga iconostasului, aproape de mijlocul
naosului. Folosit pentru citirea Evangheliei şi pentru rostirea predicii,
simbolizează piatra ce a pecetluit intrarea mormântului lui Hristos, de
unde îngerul a dat vestea cea bună a învierii, femeilor venite să ungă
trupul Domnului. Adeseori amvonul e împodobit cu icoane ale
Mîntuitorului şi ale celor patru Evanghelişti.

Cerul pe pământ

Biserica parohiei reprezintă o alternativă la viaţa oamenilor. În loc
de afi aproape acelaşi lucru, o oglindire a ceea ce oamenii cunosc deja
şi cu care se luptă, ea vesteşte altceva, o putere lucrătoare şi
mântuitoare. Ea se înalţă nu numai întru slava lui Dumnezeu, ci şi ca
un semn al prezenţei slavei Sale. Este o invitaţie la trăirea ceruiui pe
pământ.
Clădirea bisericii ortodoxe înfăţişează pe Dumnezeu în mijlocul
poporului Său, în bucuriile şi în necazurile lui; Dumnezeu chemândune
la o alternativă, la încă o cale care le întrece pe toate (I Cor. 12,
31), la cea mai desăvârşită viaţă pentru care am fost zidiţi.

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

comments