Dorind a-Şi face lucrarea între noi, Dumnezeu Fiul a luat trup
omeneSC asemenea cu al nostru. Aceasta se numeşte Întrupare: cu
acest şi prin acest trup Dumnezeu a lucrat în Hristos pe durata celor 33
de ani pe care i-a trăit în această lume. El a învăţat, a tămăduit, a
iertat, S-a dat pe Sine să fie răstignit pe Cruce pentru mântuirea
noastră. Apoi, la Înălţare, trupul Său a părăsit pământul, nemaifiind
lucrător între noi.
Dacă după Înălţare Dumnezeu ar fi voit să-Şi urmeze lucrarea în
mijlocul nostru, fie trebuia să ia din nou acel trup (aşa cum va face
când va veni la Judecata de Apoi), fie să folosească un alt trup. El a
ales cea de-a doua posibilitate. De această dată nu este un trup fizic,
precum cel născut din Sfânta Fecioară Maria, ci un organism pe care
Sfântul Pavel îl aseamănă cu un trup, când zice: „Voi sunteţi trupul lui
Hristos”. Toţi creştinii ce au fost botezaţi, care au primit Duhul Sfânt,
ce sunt părtaşi vieţii lui Hristos prin Sfânta Împărtăşanie, alcătuiesc
Trupul ce trebuie să fie unealta lucrării lui Hristos pe pământ. Cu alte
cuvinte, Hristos trăieşte şi lucrează astăzi prin toţi cei ce alcătuiesc
noul Trup din lume, adică Biserica. Noi suntem Biserica
„Dar voi cine ziceţi că sunt ?”
Într-o zi Iisus l-a întrebat pe Petru: „Dar voi cine ziceţi că sunt ?”
Petru a răspuns: „Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu celui viu.”
Atunci Iisus i-a zis lui Petru: „Fericit eşti Simone … Tu eşti Petru, şi
pe această piatră voi zidi Biserica mea” (Matei 16, 15…18). Ce a vrut
să spună Iisus prin „piatră” ? Oare a vrut să spună că Biserica se va
zidi pe omul Petru? Sau prin aceasta a înţeles mărturisirea credinţei lui
Petru în Iisus? Noi credem că amândouă. Biserica s-a întemeiat pe
mărturisirea lui Petru că Iisus este Hristos, Fiul Dumnezeului celui
Viu. Ea se mai întemeiază şi pe Petru şi pe ceilalţi Apostoli
dreptcredincioşi, dăruiţi cu totul lui Iisus. Pe un asemenea popor
credincios şi dăruit cu totul a clădit Dumnezeu de-a lungul vremii. Tot
pe ei clădeşte şi acum.
Piatra din capul unghiului şi stâlpii
Sfântul Pavel a asemuit Biserica cu structura unei clădiri. Piatra din
capul unghiului este Hristos (Efes. 2, 20-22). „Căci nimeni nu poate
pune altă temelie decât cea pusă” (1 Cor. 3, 11). Temelia e alcătuită
din Apostoli şi prooroci (Efes. 2, 20). „Pietrele vii” ce alcătuiesc
structura sunt credincioşii. Primele dintre aceste pietre vii sunt Petru,
Andrei şi ceilalţi Apostoli care au fost cei dintâi care L-au mărturisit
pe Iisus ca Mesia.
Imaginea Bisericii ca o clădire având pe Hristos drept piatra din
capul unghiului ne aduce aminte de spusa unui rege spartan. El se
lăudase că nici un neam de pe pământ nu avea ziduri ca Sparta. Însă
când un vizitator a venit să viziteze Sparta, nevăzând nici un fel de
ziduri, l-a întrebat pe regele spartan unde erau zidurile. Regele a arătat
către o ceată de oşteni spartani: „Acelea sunt zidurile Spartei”, a spus
el, „şi fiecare om este o cărămidă”. Tot aşa, fiecare creştin este o piatră
vie zidită în clădirea Bisericii.
Hristos spune în Apocalipsă: „Pe cel ce biruieşte, îl voi face stîlp în
templul Dumnezeului Meu” (Apoc. 3, 12). În vechime, atunci când un
dregător vestit îşi sfârşea anii de slujbă, era obiceiul ca cea mai mare
cinstire ce i se aducea să fie înălţarea unui stâlp al său într-unul din
templele păgâneşti. Uneori aceşti stâlpi, precum Porticul Cariatidelor
de pe Acropola Atenei, erau chiar sculpturi ale persoanelor cărora li se
aducea cinstire. Ei chiar susţineau la propriu acoperişul şi zidurile
templului. Fiecare dintre noi e chemat să fie un astfel de stâlp viu în
Biserica lui Hristos, luând parte la susţinerea cortului mărturiei lui
Dumnezeu în lume.
Trupul lui Hristos
Am spus că Biserica e mai mult decât o clădire, este poporul lui
Dumnezeu. Ca popor al lui Dumnezeu, noi alcătuim Trupul lui Hristos
care este lucrător în lumea de azi. Prin Botez suntem altoiţi pe Trupul
lui Hristos şi suntem făcuţi mădulare ale Sale. Prin Sfânta
Împărtăşanie primim Trupul şi Sângele lui Hristos în noi. Astfel se
alcătuieşte Trupul lui Hristos. „Că o pâine, un trup cei mulţi suntem;
că toţi dintr-o pâine ne împărtăşim” (1 Cor. 10, 17). Aşa cum Hristos a
fost prezent în lume cu trupul Său cel văzut vreme de treizeci şi trei de
ani, la fel şi astăzi El continuă a fi prezent în noi, mădularele trupului
Său tainic, în care sălăşluieşte. Aşa cum Dumnezeu S-a smerit pe Sine
luând chipul făpturii omeneşti şi ascunzându-Şi dumnezeirea sub
chipul robului pătimitor şi răstignit, tot aşa şi acum Se smereşte pe
Sine, îngăduind ca trupul de credincioşi, slabul şi nedesăvârşitul trup
care este Biserica, să-L înfăţişeze pe El pe pământ, spre a vorbi, a
judeca şi a prooroci în numele Lui.
Toate acestea arată că Hristos este dependent de Biserica Sa. Cum
spunea Sfântul Ioan Gură de Aur, „aşa de mare este dragostea lui
Hristos pentru Biserică, încât pare că S-ar socoti neîmplinit până ce nu
are Biserica unită cu Sine ca trup”. Înseamnă că noi suntem uneltele
prin care Hristos trebuie să lucreze în lumea de astăzi.
Fi-i Biserică!
Este limpede aşadar că Biserica este mai mult decât o clădire, eşte
poporul, poporul credincios, poporul botezat, poporul uns cu Sfântul
Mir, poporul afierosit, poporul în care sălăşluieşte Hristos, poporul ce
aude glasul lui Dumnezeu şi ascultă de El, poporul care într-adevăr şia
încredinţat viaţa în mâinile Lui ca Domn, poporul ce are o legătură
personala cu El în rugăciune, care ascultă glasul Lui.
Aşa cum scrie Episcopul Dimitrie, Biserica este „obştea celor ce sau
îmbrăcat în Hristos botezîndu-se întru El, s-au pecetluit cu darul
Duhului Sfânt prin Mirungere, li s-au iertat păcatele prin Mărturisire şi
s-au hrănit cu Hrană Cerească în Sfânta Taină a Trupului şi Sângelui
Său … Biserica este unirea de Dumnezeu rânduită a poporului unit
prin Credinţa Ortodoxă, prin legea lui Dumnezeu, prin ierarhie şi
Sfintele Taine. Este Trupul cel Tainic al lui Hristos.”
Cineva spunea: „Clipa cea mai sfântă a slujbei bisericeşti este
atunci când Biserica, poporul lui Dumnezeu întărit de predică şi
Sfintele Taine, trece dincolo de uşa bisericii, în lume, spre a fi
Biserica. Noi nu mergem doar la biserică: noi suntem Biserica.”
Motivul pentru care ne ducem la biserică în fiecare duminică este
acela de a-L asculta pe Hristos, de a-L slăvi, de a-L primi înlăuntrul
nostru, spre a putea să ieşim în lume şi a fi Biserică tot restul
săptămânii.
