”Preotul să nu fie lupul care păstorește oile!”

Alexandru: ”Preotul să nu fie lupul care păstorește oile!”

Cum pot atrage preoții tinerii în parohie !
Vineri, 02 August 2013 13:58
Ieri, de început al Postului Maicii Domnului, Alexandru, un suflet cu simțăminte românești, dar dezamăgit de ceea ce se întâmplă în Biserică, ne-a trimis câteva observații cuprinse într-un mail. Pentru că Alexandru a fost sincer, cu purtare frumoasă în ciuda sentimentului de revoltă, și mai ales pentru că nu este singurul român care are această dezamăgire, i-am răspuns aici, în mod public, spre folosul tuturora. Dar mai întâi să-l ascultăm pe Alexandru:

”Bună,

Am găsit articolul de pe site-ul vostru cu titlul „Cum pot atrage preoţii, tineri în parohie! (Campanie – suport misionar pentru preoţi în rândul tinerilor)”, după ce am ajuns pe site după o ştie apărută despre epilare, văzută ca un păcat.

Să revenim la articolul precizat mai sus, eu personal nu pot să spun că există ceva ce mă atrage să merg la biserică pentru că după fiecare slujbă la care particip îmi dau seama că biserica din zile noastre e din ce în ce mai avară de bani, spune lucrurile doar din punctul de vedere care o avantajează şi evită să spună tot indiferent de subiect.

Sursele de informare în zilele noastre sunt inepuizabile iar ardoarea cu care biserica luptă împotriva acestor surse de informare e din ce în ce mai înflăcărată tocmai pentru că încep să-şi piardă din credibilitate. Degeaba construim coloşi arhitectonici (aşa zisa catedrală a neamului) cărora nu le văd rostul dacă pentru orice facem cerem ceva în schimb. Titlul e greşit, virgula nu îşi are rostul acolo, sensul titlului duce mai degrabă la alte conotaţii decât cele „creştine” ca să nu zic lumeşti.

Cât despre păcatul epilării… să fim serioşi… dacă ar fi să ne lăsăm după tot ce zice biserica am ajunge să stăm sub clar de lună, fără acoperiş deasupra capului, fără televizoare, calculatoare, maşini, tehnologie. Ar trebui să trăim cum trăiau cei din Vechiul Testament, în corturi.

În acelaşi timp BOR deţine monopol pe tot ce înseamnă artă religioasă, şi asta din cauza banilor, ori dacă bine îmi amintesc eu Iisus a alungat comercianţii din templu pe când BOR se face comerciant în templu. Rolul bisericii nu e acela de a constrii coloşi arhitectonici ci de a oferi asistență spirituală persoanelor care au nevoie, rolul bisericii nu e acela de a se îmbogăţi pe spinarea prostimii care crede tot ce le zice Biserica, rolul Bisericii e de a-i ajuta pe cei în nevoie, de a-i oferi protecţie spirituală. La urma urmei BOR a devenit LUPUL care păstoreşte OILE.

Eu personal, după ce am citit biblia şi am văzut ce face BOR, în ultimii ani am decis să devin ATEU şi sincer să fiu sunt mai fericit şi mai împlinit de când am devenit ateu. Viaţa a luat o întorsătură pozitivă din toate punctele de vedere.”

Mai întâi de toate, îți urăm inimă senină frate Alexandru!

Faptul că te-ai ostenit să ne scrii înseamnă că îți pasă de oamenii din jur și de Biserică, chiar dacă acum nu-i mai vezi niciun rost. Și chiar dacă l-ai declarat mort pe Dumnezeu, se vede dorul tău după o Biserică care să-L mărturisească prin fapte. Iar faptul că îți pasă de toate acestea este un mare lucru și nu spun asta pentru a te linguși ci ca să arăt că chiar și cu așa mare virtute, diavolul te poate manipula, făcându-te propriul tău dușman. Eu însumi, în anii tinereții, m-am răsculat împotriva lui Dumnezeu până la ateism, judecându-L că este nedrept, că lasă oamenii nevinovați să sufere. De aceea n-am putut să mă împac cu ideea că există un Dumnezeu nedrept, și l-am declarat doar o idee frumoasă în sufletele oamenilor buni. Însă mai târziu Dumnezeu mi-a arătat că El e prima persoană care suferă pentru nedreptățile oamenilor nevinovați și că noi înșine suntem nedrepți și de aceea îl judecăm pe Cel fără de păcat. Așa că îți înțeleg revolta dar nu o scuz, și vei vedea de ce.

Cine este Biserica?

În primul rând să ne întrebăm ce? sau cine? este Biserica, pentru că de foarte multe ori se vorbește atât în

familie, cât mai ales pe site-uri și bloguri că „Biserica nu face destul” că „Biserica are averi prea mari”, că „Biserica îndoctrinează prostimea penru a stoarce bani”, etc.


În înțelesul superficial actual, vehiculat mai ales în presa autohtonă avidă după senzațional, Biserica Ortodoxă este percepută doar ca o instituție, un ONG care prestează servicii religioase. Dar în înțelesul ei adevărat, Biserica este trupul mistic al lui Hristos, Dumnezeul nostru. Și Biserica este formată din toți cei botezați în numele Sfintei Treimi. Deci Biserica nu se confundă cu ierarhia ei, cu Sfântul Sinod, pentru că toți suntem mădulare ale Bisericii, fiecare cu rostul său de maximă importanță, precum celulele și organele din corpul uman. Ultima babă ortodoxă, din ultimul cătun din lumea aceasta este parte vie a Bisericii, la fel de importantă pentru Dumnezeu ca un ierarh care este ascultat de mii de credincioși atunci când predică. Deci toți creștinii botezați suntem parte din Biserică și nu putem arăta cu degetul la întregul ei fără să arătăm implicit și la părțile care o alcătuiesc. Diavolul asta vrea, să ne strice sentimentul de apartenență la Biserică, să ne dea senzația că noi suntem doar niște clienți ai Bisericii, nu însăși fiii ei, născuți prin botez. Căci odată ce diavolul ne amăgește să ne raportăm la Biserică ca față de o Prestatoare de Vechi Servicii, automat va apărea mai devreme sau mai târziu sentimentul de a încerca și alt „furnizor”, mai „provocator”. Și diavolul, tatăl minciunii, este plin de idei „alternative”. El este cel mai mare agent de vânzări de iluzii. Și una din aceste mari iluzii este de a profita de spiritul de dreptate al omului, și a-l asmuți chiar împotriva Celui care a pus dreptatea în om, prin glasul conștiinței. De aceea, vedem atâția oameni care acuză probleme reale din sânul Bisericii, dar care se îndreaptă către false soluții.

Nu trebuie să uităm niciodată că indiferent cât de mari ne sunt dezamăgirile față de faptele reprobabile ale oamenilor din Biserică, fie ei ierarhi, preoți, monahi sau mireni, capul Bisericii este și rămâne în veci Hristos Domnul: „Şi Eu îţi spun ţie că tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui „. (Matei 16:18) De aici înțelegem că Biserica este o instituție divino-umană, nu doar una umană, la cheremul unor ierarhi orbiți de putere ori seduși de confortul mașinilor luxoase.

Chiar dacă vedem în Biserică păstori păcătoși, la cârmă este tot Hristos, tot El are oamenii prin care ne poate mântui.

Și în Biserica lui Hristos, credința este desăvârșită, mântuitoare pentru că vine de la El, iar harul este sfințitor pentru că vine de la Duhul Sfânt. Doar noi credincioșii suntem păcătoși, pătimași, dar ne tratăm de toate aceste boli ale sufletului prin Tainele Bisericii. Pentru că Biserica nu este muzeu cu nesfârșite colecții de sfinți ci este spital duhovnicesc care vindecă oamenii de toate formele răutății. Desigur, în Biserică sunt și acum oameni sfinți, și nu mă refer doar la cei pictați pe pereți sau ale căror trupuri sunt așezate în racle, dar în Biserică sunt enorm de mulți oameni care bolesc de păcate și care se tratează cu mai multă sau mai puțină rânvă. Și de aceea în Biserică găsim hoți, curve, mincinoși și despoți alături de smeriți, de evlavioși și de cumpătați. Ba încă una și aceeași persoană poate trece prin toate aceste strări sufletești, fie de la rău la bine, dar și de la bine la rău, dacă se abate de la cale.

Dar de ce să fugim de maica Biserică din cauza unor oameni care nu și-au înțeles rostul sau poate că și l-au pierdut temporar prin sfatul diavolului? Dacă suntem bolnavi fugim oare de spital pe motiv că am auzit de doctori acuzați de malpraxis? Desigur că nu fugim de spital și de însănătoșire ci căutăm să aflăm medicul cel mai bun, pe mâna căruia să ne încredințăm boala. Tot așa și noi, căutăm preoții cei mai buni, cei mai virtuoși, cu care să ne însoțim pe calea mântuirii. Și Slavă Domnului, avem destui, numai să-i căutăm.

Sursele de informare

Ai dreptate, sursele de informare din zilele noastre sunt aproape inepuizabile, dar Biserica nu a luptat și nu va lupta vreodată împotriva informării oamenilor ci împotriva dezinformării oamenilor, altfel spus, Biserica (se) apără împotriva manipulării, la baza căreia stă minciuna. Pentru că se manipulează enorm de mult prin cifre eronate, sau raportate disproporțional, sau prin prezentarea trunchiată a unor evenimente. Să nu uităm că marile trusturi media au ca principal scop profitul nu aflarea adevărului. Pentru că rostirea adevărului nu aduce întotdeauna bani, ci după cum am văzut de atâtea ori în istorie, poate merge până la a aduce moartea celui care îl rosește. Dar oamenii au nevoie de adevăr în orice fel de vremuri, pentru că asta este construcția noastră sufletească sădită de Dumnezeu. De aceea unele trusturi media speculează setea de adevăr a oamenilor, dându-le senzaționalul căci acesta stârnește cel mai mult interesul și patima bârfei. Adevărul care este banal sau incomod trusturilor media, nu vinde dar senzaționalul vinde întotdeauna. De aceea abundă presa de titluri care conțin cuvinte cheie precum „senzațional; halucinant; extraordinar; n-ai mai văzut așa ceva; etc.”.

Spre exemplu privește cum de fiecare dată când este un hram la o biserică renumită sau un pelerinaj mai mare, realizatorii TV nu uită să speculeze niciun moment de slăbiciune al oamenilor, rezumând reportajele la îmbrânceala unor oameni bătrâni ori săraci care și-au pierdut răbdarea. Nu interesează ce eforturi organiatorice istovitoare au făcut preoții, cât de mult s-au implica mirenii și cât de mult bine s-a făcut în urma unor filantropii, toate astea nu contează. Contează doar că doi, trei, cinci bătrâni și-au pierdut cumpătul și s-au îmbrâncit pentru o aghiazmă sau un pachet de mâncare. Dar să ne întrebăm: sunt oamenii mai civilizați la supermaket atunci când sunt reduceri? Sunt mai civilizați pe stadioane de fotbal sau la concerte? Sunt mai civilizați la cozile instituțiilor Statului? De o sută de ori sunt mai agitați, mai nervoși și mai necivilizați. Dar în schimb ne place să arătăm cu telecomanda și degetul la „îndoctrinații” religios și la acțiunile Bisericii. Ei sunt „necivilizații” care ridică ratingul, ratingul care face banul.

Apoi iarăși, Biserica este pusă la zid pentru averea ei. Nu mai podidesc unele trusturi media să sublinieze ce profituri are BOR, când Biserica nu are niciodată profit, că doar nu este SRL. E o chestiune de elementare cunoștințe economice. Biserica are doar venituri.

Oricum, pentru presa de senzațional nu mai contează ce face BOR cu banii, ci contează doar că „ea are bani și noi nu avem”. Deci „Jos Biserica!”. Se manipulează mai ceva ca în comunism. Nu ne întrebăm ce face BOR cu banii aceia, de parcă nu asta contează. Nu ne interesează filantropia ei, sutele ei de centre sociale unde mănâncă decent săracii și defavorizații României, în fiecare zi. Asta nu contează. Nu contează orfelinatele sau azilele de bătrâni pe care le are în gestiune, contează doar că „BOR are bani în timp ce noi nu”. Nu contează proiectele misionare ale Bisericii, care implică bani, precum „Alege școala”, „Hristos împărtășit copiilor”, sau taberele organizate în fiecare an cu sute de tineri din toată țara pe cheltuiala Bisericii.

Mai departe, „sfânta” presă nu uită să sublinieze câte biserici s-au construit după revoluție și câte biserici sunt în România, în timp ce multe școli și spitalele s-au închis din cauza crizei. Pune presa cifrele în balanță, afișate frumos grafic, dar nu le pune în contextul social-politic, ca și cum nu asta schimbă întreaga ecuație a problemei. Nu știe „nevinovata” presă, în care lucrează tot românii botezați și cununați de Biserică, dar care acum o scuipă în obraz, că școlile care s-au închis nu s-au închis din lipsa de fonduri de la Stat ci în principal din cauza scăderii demografice masive din ultimii 20 de ani, în care România e campioană la avorturi. Drept dovadă stau și rezultatele recensământului din 2011 comparate cu cel precedent. De la 21 de milioane și ceva am ajuns la 20,1 milioane, mai precis cu 1,5 milioane mai puțin. Deci cine să mai vină la școală dacă noi românii ne-am omorât copiii? Vin cei care au supraviețuit din mila, dar efectiv din mila părinților cu apucături criminale.

Cât priveșet spitalele închise în ultimii ani, e vina Bisericii că s-au închis? A deturnat Biserica fonduri de la Sănătate? S-au le-a manageriat ea greșit ca să fie trasă la răspundere că are bani în timp ce spitalele nu? Câtă perfidie bolșevică! Ca și cum vecinul meu gospodar este arestat și tras la răspundere pentru că eu puturosul am depus plângere penală că trăiesc de azi pe mâine, în timp ce el o duce bine. Asta e și „dreptatea socială” pe care o cer unele trusturi media. În realitate noi românii avem nevoie și de biserici și de școli, și de spitale. Dar mai presus de clădiri și instituții avem nevoie de moralitate, ca să le putem administra corect pe toate acestea, în folosul întregii comunități. 

Iar biserici s-au construit nu doar din banii statului, adică a contribuabililor care 87% s-au declarat creștini ortodocși la ultimul recensământ, ci s-au construit în mare parte din donațiile credincioșilor. E vina lor că s-au ostenit pentru setea de Dumnezeu, de adevăr și de îndreptare? Sigur, e „vina” lor. Dar cine sunt „drepții” care îi trag la răspundere? Cine nu-i lasă pe toți nemulțumiții să se unească, să se organizeze și să construiască spitale ori școli, așa cum se sârguiesc creștinii cu bisericile? Nu-i oprește nimeni ci doar propriile lor suflete gălăgioase de atâta gol.

Dar cu colosul arhitectonic cum rămâne?

Cât privește construcția actualei Catedrale a Mântuirii Neamului, să știi că mulți creștini l-au acuzat pe actualul patriarh, PF Daniel, de megalomanie de tip catolic. Însă acuzația este total nedreaptă pentru că în primul rând această construcție nu este o idee a patriarhului, ci una izvorâtă încă de acum 120 de ani, mai precis în urma Războiului de independență a României din 1877-1878, de sub cizma Imperiului Otoman, război câștigat cu mult preț de sânge al strămoșilor, după care România a fost proclamată Regat. De aceea Catedrala Mântuirii Neamului s-a dorit a fi un simbol al tuturor românilor, un simbol al biruinței și al unității naționale. A fost doleanța strămoșilor noștri care și-au pus viața pentru libertatea poporului român.


Ca urmare, în data de 19.03.1881, la câteva zile după proclamarea Regatului României, s-a constituit în adunare generală, „Asociaţiunea de construcţiune a catedralei din Bucureşti, care şi-a adoptat statutul, urmând să fie recunoscută de Guvern, prin lege specială, ca persoană juridică, cu dreptul de a primi donaţiuni şi legate. Potrivit statutului, scopul asociaţiei era „edificarea unei biserici catedrale în Capitala României, care catedrală să fie, prin proporţiunile sale, un monument amintitor actualei situaţiuni a ţării şi nealteratei pietăţi naţionale” (art. 1).”

În fine, proiectul are o istorie lungă cu încercările și ratările lui pentru că de atunci și până acum România a trecut prin două războaie mondiale și o dictatură comunist-ateistă de 45 de ani care a ruinat-o economic și moral. De aceea, abia după revoluția din 1989 s-a putut discutat din nou despre Catedrala Mântuirii Neamului. Și mulți au crezut că e o idee nouă, născocită de dragul unor pretenții faraonice.

Totuși, se pune întreabarea, de ce o catedrală atât de mare? Nu se putea una mai mică și mai modestă, cu mai puține costuri?

Însă aici nu este vorba de lipsă de modestie sau de grandomanie căci trebuie să gândim în perspectivă. Un astfel de proiect trebuie gândit la scară mare pentru că nu poate veni Patriarhia peste 50 de ani și să spună iarăși credincioșilor și guvernului: „Știți, nu mai încăpem nici aici, hai să facem o altă catedrală patriarhală mai mare decât actuala”. Nu, ci lucrarea aceasta trebuie gândită pe o perioadă îndelungată, să servească nevoile Bisericii de acum și de peste 20, 70 și chiar 500 de ani. Pentru că da, nu este o utopie, o astfel de catedrală rezistă sute de ani. Deci să ținem minte că ceea ce construim acum, construim pentru sute de ani.

În plus, un proiect de asemenea anvergură, implică costuri ridicate și datorită faptului că se folosesc materiale de cea mai bună calitate și tehnologii de ultimă oră, dar asta tocmai ca să se micșoreze cât mai mult costurile ulterioare de întreținere. Această construcție trebuie să aibe durată de viață mare, rezistență cât mai solidă, ca să nu apară probleme de eroziune care să consume resurse economice și mai mari cu reparațiile.

Dar mai mult decât atât, dacă pentru noi înșine folosim în casele noastre cele mai noi tehnologii și produse, cumpărăm cele mai noi televizoare, telefoane, mașini de spălat, și câte și mai câte, atunci cu cât mai mult i se cuvinte lui Dumnezeu să-i dăruim tot ce avem mai bun, că doar tot El ne-a dat minte să le inventăm? Nu că Dumnezeu ar avea nevoie, ci ca dragostea noastră să fie atentă, tot așa cum unei persoane dragi nu-i facem cadou o haină second hand sau una de proastă calitate, ci căutăm cea mai frumoasă și mai bună haină.

Tot la fel și cu catedrala aceasta, care este ofranda noastră a neamului, pentru Dumnezeu și pentru folosul generațiilor următoare. În plus noi, fiii și nepții noștri ne vom bucura de ea, nu altcineva. În ea se vor face slujbe, în ea se vor vindeca patimile oamenilor, în ea se vor mântui sufletele, în ea se vor face milostenii și tot binele.

Dar în loc să ne unească măcar acest proiect duhovnicesc, noi românii căutăm pricină de dezbinare din orice lucru, fie el social, cultural sau politic. Scuipăm pe identitatea noastră, detestăm țara noastră sabotându-i viitor și credem că această critică este constructivă. Nu, ci așa ne dezintegrăm ca neam: avorturi, ură față de identitatea religioasă, față de valoarea culturală, față de trecutul istoric și uitarea modelelor autentice de urmat.

Păcatul epilării și alte interziceri ale Bisericii

Nu cu mult timp în urmă, o persoană dragă mie, a cărei opinie despre credință și Biserică seamănă foarte mult cu a ta, mi-a spus foarte revoltată concluzia legată de o carte duhovnicească, pe care o reproduc din memorie: „Dacă ar fi să ne luăm după tot ce spun popii, ar trebui nici să nu respirăm”.

E adevărat că Biserica interzice multe, dar asta pentru că omul își folosește greșit libertatea, de fiecare dată în paguba sa. Și Biserica, maica sufletelor noastre, îl atenționează, îl sfătuiește și chiar îi poruncește să nu facă anumite lucruri tot așa cum și mamele noastre ne-au sfătuit și chiar ne-au interzis multe lucruri atunci când eram mici și necopți la minte: „n-ai voie să umbli la aragaz, n-ai voie să te atingi de priză”, „n-ai voie să te apleci peste balustrada balconului”, „nu da cu mâna în geam, „ai grijă la scări”, „n-ai voie, fii atent și bagă de seamă”.

Dar odată ce am crescut și am conștientizat singuri pericolele care ne pândeau la tot pasul, n-am mai căutat să ne exprimăm libertatea în feluri care ne-ar fi pus în pericol. Și pentru asta suntem foarte recunoscători mamelor noastre că ne-au purtat de grijă cu atâta răbdare, cu atâta trudă, când noi nu înțelegeam lucruri elementare.

La fel și noi creștinii, atunci când ajungem la o creștere duhovnicească, conștientizăm singuri că Biserica are până la urmă dreptate. Pentru că ea nu ne constrânge libertatea ci ne învață să o folosim fără să ne rănim cu ea. Sfântul Apostol Pavel spune că „toate îmi sunt îngăduite dar nu toate îmi sunt de folos” Pentru că nu lucrurile sunt rele în sine ci felul în care le folosim. Iar Sfântul Maxim Mărturisitorul ne explică cum „Nimic nu e rau din cele ce sunt, decat reaua lor intrebuintare, care vine din negrija mintii de a cultiva cele firesti”. Cu alte cuvinte nu mâncarea este rea în sine ci lăcomia, nu băutura este rea ci amețeala și beția, nu actul intim este rău ci desfrânarea, nu tehnologia ci dependența de ea, nu îngrijirea trupului este rea ci idolatria trupului.

Și acum mă opresc la grija trupului: Biserica nu ne cere să umblăm în zdrențe ca să ne arătăm modestia, nici să umblăm cu bărbi nespălate, mâini neîngrijite sau transpirați ca să arătăm cât de mult am uitat de trup pentru suflet. Nu, ci Biserica arată calea de mijloc: trup curat, haine îngrijite și decente, frizură normală, fără pretenții artistice. Trupuri simple în care se ascunde smerenia, nu pofta ochilor, în care strălucește iubirea de oameni nu iubirea de sine.

De aceea, atunci când noi ne sluțim trupurile cu machiaje sau tatuaje ori le ciunțim cu piercing-uri sau prin epilare, Biserica ne aduce aminte că am început să ne idolatrizăm trupurile, că le dăm un rost exagerat, greșit, care este în dauna noastră.

Cât privește epilarea, Dumnezeu a dat o anumită așezare trupului omului, cu pilozitatea specifică bărbatului și femeii, pilozitate care are rosturile ei: de a ajuta în diferențierea sexuală, de a ne ajuta la ventilația pielii, de a ne proteja pielea de agenții agresivi, etc.

Așadar, neepilarea în zonele intime, pe mâini sau picioare, nu ne trimite în corturi sau peșteri ci ne ajută să ne păstrăm decența într-o lume tot mai decăzută și mai depărtată de natura ei. Atât de mult ne-am înstrăinat de firea noastră naturală, încât am ajuns să îi considerăm handicapați social pe cei care o respectă.

BOR și comerțul cu arta religioasă

Ești supărat că se face comerț în biserici, mai ales că ai citit în Sfâtna Scriptură cum Mântuitorul Iisus i-a izgonit pe negustori din templu. Spre exemplu, în Evanghelia după Matei aflăm că „a intrat Iisus în templu şi i-a dat afară pe toţi cei ce vindeau şi cumpărau în templu şi a răsturnat mesele schimbătorilor de bani şi scaunele celor ce vindeau porumbei şi le-a zis: „Scris este: Casa Mea, casă de rugăciune se va chema; dar voi aţi făcut-o peşteră de tâlhari” (Matei 21:12-13)

Iar Evanghelistul Ioan oferă și mai multe informații despre tipul de comerț practicat în templu: „Şi Paştile Iudeilor erau aproape şi Iisus S’a suit la Ierusalim. Şi a găsit şezând în templu pe cei ce vindeau boi şi oi şi porumbei şi pe schimbătorii de bani. Şi făcând un bici de ştreanguri, i-a scos pe toţi afară din templu, şi oile, şi boii, iar schimbătorilor le-a vărsat banii şi le-a răsturnat mesele; şi celor care vindeau porumbei le-a zis: „Luaţi acestea de aici! Nu faceţi casa Tatălui Meu casă de neguţătorie!”” (Ioan 2:13-16)

Deci iată ce fel de comercianți a alungat Iisus din templu: pe aceia care făceau bani din lucruri lumești, transformând templul în piață. Ia dat afară pe cei a căror scop era îmbogățirea. Pe când în biserici nu se vând mărfuri pentru îmbogățirea personală ci pentru folosul obștesc. Și mai ales nu se vând mărfuri pentru trup ci pentru suflet, care servesc tocmai propăvăduirii credinței și liturghisirii.

Cu această ocazie amintesc că este o deosebire între obiecte de artă religioasă și obiecte de cult religios. Obiectul de artă religioasă este acela care are ca subiect reliefarea persoanelor religioase sau a evenimentele religioase, spre exemplu statui sau tablouri religioase cu celebra „Cina cea de taină”. Ele sunt obiecte de artă religioasă dar nu servesc slujirii religioase. De aceea nici nu se comercializează în biserici. Au ca subiect religiosul dar sunt forme de artă expuse în muzeea, poate în locuri publice, poate aduse și în casă.

În schimb, obiectele de cult sunt cele folosite în actul litirghisirii și al slujirii: lumânări, prescuri, candele, tămâie, cărbune, potir, agneț, epitrafil, etc. Dar aceste obiecte, prin grija cu care sunt lucrate, pot fi și obiecte de artă, însă numai în secundar, căci scopul lor nu este de a fi admirate ci de a se săvârși Sfintele Taine prin ele.

Pe de altă parte se vând cărți duhovnicești care au ca prim scop folosul sufletesc, iar veniturile care se generează din aceste activități se folosesc tot în scopurile filantropice și de susținere a misiunii Bisericii.

Iată de asta în bisericile noastre se face acest comerț care este pe voia lui Dumnezeu pentru că ajută la mântuirea oamenilor.

Poate vei spune că sunt și ierarhi care se gândesc să facă bani din aceste obiecte de cult pentru nevoi străine de duhul Bisericii. Se poate, nu zic nu dar e problema lor. Ei vor fi trași la răspundere de Dumnezeu pentru felul în care se raportează la lucruri, așa cum am arătat prin cuvântul Sfântului Maxim Mărturisitorul. Desigur, asta nu înseamnă că noi avem obligația să închidem ochiii față de eventualele abateri ale mai-marilor noștri. Nu, pentru că și noi mireniii avem datoria să veghem la bunul mers în organizarea Bisericii. Dar pentru asta trebuie să ne implicăm în ea, căci de afară doar aplaudăm sau huiduim, ca în tribune la fotbal.

Cauzele ateismului

Alexandru, din ceea ce ai povestit, înțeleg că ai devenit ateu nu ca urmare a unei cercetări că persoana lui Dumnezeu nu poate exista ci ca o dezamăgire față de creștini, oamenii lui Dumnezeu. Ateismul pe care ți l-ai însușit este urmarea unei revolte sufletești cauzată de păcatele clericilor. Păcatele lor te-au scârbit și te-au depărtat de Biserică și în final de Dumnezeu. Dar tu nu ești nici prima și nici ultima persoană din lumea aceasta care a pățit acest lucru. Foarte mulți oameni au ajuns să-l hulească pe Dumnezeu astăzi, din pricina ipocriziei creștinilor, a neconcordanței între învățătura de credință și faptele lor. Problema aceasta este foarte veche. Chiar sfântul Apostol Pavel a certat aspru pe iudei acum două mii de ani, pentru aceeași dupliciatate: „dacă tu te crezi pe tine călăuză orbilor, lumină celor ce sunt în întuneric, povăţuitor celor fără minte, învăţător celor nevârstnici, ca unul care ai în lege dreptarul cunoştinţei şi al adevărului, aşadar tu, cel care-l înveţi pe altul, pe tine însuţi nu te înveţi?; tu, cel ce propovăduieşti: Să nu furi!, furi?; tu, cel ce zici: Să nu săvârşeşti adulter!, săvârşeşti adulter?; tu, cel care urăşti idolii, le jefuieşti templele?; tu, cel ce te lauzi cu legea, Îl necinsteşti pe Dumnezeu prin călcarea legii?… Că din pricina voastră este numele lui Dumnezeu blasfemiat între neamuri, aşa cum este scris.” (Romani 2, 19-24)

Așadar, este drept, mulți dintre creștinii de astăzi am devenit precum iudeii de altădată. Una credem, alta facem, una predicăm alta împlinim. De aceea se scandalizează mulți oameni sinceri, dar a căror căutare sinceră devine apoi ură față de Dumnezeu. Dar asta se întâmplă și pentru că ei înșiși își caută îndreptățire de a trăi în păcat, speculând slăbiciunile semenilor. În loc să privească la modelele de virtute, se scuză cu păcatele altora, bolnavi sufletește ca și ei. Și ca urmare se scaldă cu plăcere în propriile patimi, fără să-i mai deranjeze nimeni și nimic.

Așadar, este drept că sunt păstori de suflete care au devenit lupi paznici la oi dar nici cei care stau în afara Biserici nu au scuze căci Slavă Domnului, avem destui preoți vrednici de toată lauda. Cine ne oprește să-i căutăm? Cine ne oprește să ni-i luăm de duhovnici? Păcatele altora? Dar cum este omul acela care nu intră în siptal să-și vindece bolile de frica unor doctori slabi pregătiți? Am spune că e inconștient, că își pune singur viața în perico când ar putea căuta un doctor bun, care să-l ajute.

Concluzii

În final, îmi cer iertare că îmi permit să sintetizez mesajul tău către preoții Bisericii așa cum l-am înțeles din criticile pe care le-ai adus: „Dacă vor tineri în biserici, preoții și ierarhii să termine cu fuga după bogății, să trăiască simplu și să vină în întâmpinarea tuturor nevoiașilor. Credința lor să se vadă mai întâi în fapte și abia apoi să fie rostită din amvon. Iar adevărul să fie rostit fără frică, până la capăt, nu doar atunci când nu deranjează”.

Domnul să te lumineze și să te aibe în pază!

(Dan)

articol preluat din ortodoxia tinerilor.ro

CategoriiFără categorie
0 Shares

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.