CE CREDEM NOI DESPRE SFÂNTA TREIME25 min de citit

Epifania, sau mai exact Teofania, este arătarea sau vădirea lui Dumnezeu în plinătatea Sa. Botezul lui Hristos în Iordan este arătarea
lui Dumnezeu lumii, din două motive. Întâi, este începutul propovăduirii Domnului nostru. Hristos S-a afundat în apa Iordanului
fiind cunoscut celor mai mulţi oameni doar ca fiul Mariei si al lui Iosif. El a ieşit gata să se descopere pe Sine prin cuvânt şi faptă aşa
cum fusese din vecie, Fiul lui Dumnezeu. În al doilea rând, Epifania este arătarea lui Dumnezeu, fiindcă acolo, la Botezul lui Hristos, toate
cele trei Persoane ale Treimii S-au arătat împreună pentru întâia oară.
Glasul Tatălui a mărturisit din înalt că Iisus este Fiul lui Dumnezeu.
Fiul a primit mărturia Tatălui Său, iar Duhul Sfânt a fost văzut pogorându-Se de la Tatăl sub chipul unui porumbel şi stând deasupra
Fiului.
Iar botezându-se Iisus, când ieşea din apă, îndată cerurile s-au deschis şi Duhul lui Dumnezeu S-a văzut pogorându-Se ca un
porumbel şi venind peste El; şi iată glas din ceruri zicând: Acesta este Fiul meu cel iubit, întru care am binevoit. (Matei 3, 16-17)
Întreita dezvăluire a lui Dumnezeu este şi subiectul Troparului praznicului:
În Iordan botezându-Te Tu, Doamne, închinarea Treimii s-a arătat; că glasul Părintelui a mărturisit ţie, Fiu iubit pe Tine numindu- Te, şi
Duhul în chip de porumb a adeverit întărirea cuvântului. Cel ce Te-ai arătat, Hristoase Dumnezeule, şi lumea ai luminat, slavă Ţie.
Sfânta Treime în închinarea zilnică

Dumnezeu – Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt – joacă un rol important în viaţa şi închinarea creştinului ortodox. Ne facem semnul crucii cu
degetul mare şi următoarele două degete, ceea ce reprezintă pe Tatăl, pe Fiul şi pe Duhul Sfânt. Împreunăm cele trei degete, spre a arăta că
nu credem în trei dumnezei, ci într-unul singur. Suntem botezaţi în numele Treimii, suntem iertaţi în numele Treimii, ne cununăm în
numele Treimii; fiecare Liturghie începe cu numele Treimii;
binecuvântăm numele Treimii: „Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh”; suntem binecuvântaţi în numele Treimii: „Harul Domnului
nostru Iisus Hristos, şi dragostea lui Dumnezeu Tatăl, şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toţi”; în fiecare duminică mărturisim
credinţa noastră în Sfânta Treime când spunem Crezul de la Niceea:
„Cred întru Unul Dumnezeu, Tatăl Atotţiitorul… şi întru Unul Domn Iisus Hristos … şi întru Duhul Sfânt.” Toată rugăciunea din Biserica
Ortodoxă se adresează Dumnezeului Treimic. Noi ne rugăm lui Dumnezeu Tatăl, prin Domnul nostru Iisus Hristos, întru Duhul Sfânt.

Credem oare în trei dumnezei?

Înseamnă oare că noi credem în trei dumnezei?

O fetiţă evreică, depunând mărturie în favoarea celor ce căutau să scoată în afara legii practicile religioase din şcolile publice, spunea: „Când se vorbea
despre Dumnezeu la şcoală, era vorba despre un Dumnezeu ce nu era Dumnezeul meu. Ceilalţi nu cred într-un singur Dumnezeu … ei cred
într-o Treime – Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt.”
Musulmanii accentuează unicitatea lui Dumnezeu. Crezul lor principal este „Nu există alt Dumnezeu decât Dumnezeu, iar Mohammed este trimisul lui Dumnezeu”. Mereu şi mereu subliniază că „Dumnezeu este unul” şi „Dumnezeu nu are alţi tovarăşi”. Ei învinovăţesc pe creştini că se închină la trei dumnezei – Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt.

De ce să ne mai batem capul?

Se spune că un băieţel care cânta în corul unei biserici ce folosea Crezu1 Atanasian în Liturghie, de fiecare dată când ajungea la stihul
a1 optulea, „neînţeles este Tatăl, neînţeles este Fiul, neînţeles este Duhul Sfânt”, adăuga în şoaptă „toată treaba asta este de neînţeles”.
Dacă toată treaba asta este aşa de greu de înţeles, aşa de obscură şi îndepărtată, de ce să ne mai batem capul cu ea ?

Când există atâtea probleme urgente şi mai pământeşti, cărora trebuie să le facem faţă zi de zi, de ce să ne mai pierdem timpul vorbind despre Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt? Dogma Sfintei Treimi poate părea obscură şi îndepărtată, totuşi este una dintre învăţăturile de temelie ale Bisericii
Ortodoxe. Este de temelie fiindcă ne spune o mulţime de lucruri despre Dumnezeu, despre felul cum creştinii au experiat prezenţa Lui
în trecut şi despre felul cum putem noi experia plinătatea prezenţei Sale astăzi.

Ce anume nu este Treimea

Spre a înţelege ce vrem să spunem prin Treime, să spunem mai întâi ce anume nu este ea. Treimea nu este numele unor faze prin care ar fi
trecut Dumnezeu. Întâi El ar fi fost Tatăl, Care la început a pus totul înmişcare; apoi Dumnezeu ar fi fost Fiul, Care a venit pe pământ sub
chipul lui Iisus; iar acum Dumnezeu este Duhul, Care încearcă să ne facă să credem despre Tatăl şi Fiul. Scriptura nu spune aşa ceva. La
Botezul lui Hristos toate cele trei Persoane au participat simultan la acelaşi eveniment.
Alte învăţături greşite sunt:
(1) numai Tatăl este Dumnezeu; Fiul şi Duhul sunt făpturi la fel ca noi;
(2) Dumnezeu este unul; Fiul şi Duhul sunt doar nume date relaţiilor pe care Dumnezeu le are cu El Însuşi, adică Gândirea şi Vorbirea lui Dumnezeu se cheamă Fiu, iar Viaţa şi Lucrarea lui Dumnezeu se cheamă Duh;
(3) Tatăl este un Dumnezeu, Fiul un alt Dumnezeu, iar Duhul Sfânt încă un Dumnezeu. Cu alte cuvine, ar exista trei dumnezei.

Toate aceste învăţături au fost respinse de Biserică. Cum deci îşi argumentează Biserica învăţătura potrivit căreia Dumnezeu este Unul şi totuşi Trei?

Trei Persoane – o fiinţă

Creştini ortodocşi fiind, noi nu credem că Dumnezeu este o singură persoană, şi în acelaşi timp trei persoane; şi nu credem că Dumnezeu
are o singură fire, şi de asemenea trei firi. Aceasta ar fi absurd. Noi credem că ceea ce în unele privinţe este unul, în alte privinţe este trei.
Dumnezeu e unul dacă socotim firea Sa, însă trei dacă în această unică
fire ţinem seama de persoanele Sale.
De pildă, în ceea ce sunt, trei oameni sunt una: toţi sunt fiinţe umane. Dar în ceea ce priveşte cine sunt, ei sunt trei persoane, fiecare
absolut unic şi diferit de ceilalţi. Deci referindu-ne la cine este Dumnezeu, există trei persoane, fiecare unică şi distinctă, dar raportat
la ce anume sunt ele, aceste persoane sunt una: un Dumnezeu, o fiinţă.
Noi nu spunem că există trei dumnezei, şi totuşi cei trei sunt unul. Ar fi ceva ridicol. Însă există trei Persoane dumnezeieşti într-un singur
Dumnezeu. Firea dumnezeiască nu este triplă, ci una. Una în ceea ce sunt, trei în cine sunt: Tată, Fiu şi Duh Sfânt. Cum  spune şi Crezul
Athanasian:
Iar credinţa sobornicească aceasta este: să ne închinăm Unuia Dunezeului celui în Treime, şi Treimii în Unime;
Nici contopind Ipostasurile, nici împărţind Fiinţa, Căci una e Persoana Tatălui, alta cea a Fiului şi alta cea a
Duhului Sfânt.
Dar dumnezeirea Tatălui, a Fiului şi a Duhului Sfânt una este, deopotrivă slava, împreună-veşnică măreţia …

Un singur Dumnezeu

Toată discuţia despre unul-în-trei şi trei-în-unul nu este doar o gogoriţă. Evanghelia este foarte categorică. Dacă Biserica crede şi
învaţă dogma Treimii, ea are un motiv bine întemeiat. Noi credem că întreaga Evanghelie creştină se rezumă în tainica dogmă a celor trei
persoane – Tată, Fiu şi Duh Sfânt un singur Dumnezeu.
Să pornim de la învăţătura creştină de temelie, potrivit căreia Dumnezeu este unul. Nici nu ne putem închipui ce veste bună a fost
aceasta pentru lumea păgână, ce credea nu într-un Dumnezeu, ci în mai mulţi. Putem citi în cărţile misionarilor de azi despre imensa
uşurare pe care o simt păgânii aflând de la misionarii creştini că, în loc de o întreagă gloată de zei şi duhuri ce trebuie mulţumiţi, există un
singur mare Dumnezeu Care domneşte peste noi toţi.

E un lucru teribil să crezi într-o mulţime de zei. Când cineva crede în destinul orb, în astrologie, în numere norocoase, în farmece, în
mascote, ca şi în “atotputernicul dolar”, inima lui e ruptă în bucăţi.
Sunt prea mulţi zei de mulţumit. „Nimeni nu poate sluji la doi stăpîni”, a spus Iisus. Orice e mai mult decât un Dumnezeu, este prea
mult. Căci există un singur Dumnezeu adevărat. Iată unul dintre cele mai preţioase adevăruri descoperite de Dumnezeu în Vechiul
Legământ: „Ascultă, Israele: Domnul Dumnezeul nostru este singurul Domn” (Deut. 6,4).

Oare nu era de ajuns acest mare adevăr? De ce trebuia creştinătatea să treacă de la Dumnezeu Unul la cel Trei-în-Unul ? De ce trebuia să
spună ceva atât de complicat despre Dumnezeu, precum este Treimea?

Unii spun că toate acestea sunt rezultatul gândirii greceşti. Filozofia – ne spun ei – s-a amestecat cumva cu Biblia, cândva prin veacul al
doilea, şi al treilea, şi al patrulea, ceea ce a făcut să se năruiască Dumnezeul cel simplu al Vechiului Legământ. De bună seamă,
Părinţii creştini din vechime au folosit anumite cuvinte şi idei precum de o fiinţă, care pluteau în jurul lor în acele veacuri, însă le-au folosit
spre a-şi îngăima reacţia faţă de uimitorul fapt pe care l-au experiat prin venirea lui Hristos. Ceva s-a întâmplat cu ucenicii de la început,
ceva ce le-a dat o imagine mai deplină a lui Dumnezeu. Să vedem despre ce era vorba.

Experienţa primilor creştini

Treimea se întemeiază în primul rând pe experienţa primilor creştini. Când s-au întâlnit cu Hristos, ei s-au întâlnit cu Dumnezeu.
„Domnul meu şi Dumnezeul meu!” a spus Toma. „Tu eşti Hristos, Fiul Dumnezeului celui viu”, a spus Petru. „Cel ce m-a văzut pe Mine,
a văzut pe Tatăl”, a spus Iisus. „Eu şi Tatăl una suntem … „.
„Dumnezeu a fost în Hristos, împăcând lumea cu Sine”, a spus Pavel.
Apoi la Cincizecime ei au experiat simţământul copleşitor al dumnezeieştii Prezenţe în vieţile lor şi şi-au adus aminte că acesta era
Duhul lui Dumnezeu făgăduit de proorocul Ioil în Vechiul Legământ.

Dogma Treimii nu a fost aruncată din cer de Dumnezeu. De fapt, cuvântul Treime nici nu e pomenit vreodată în Scriptură. El vine din
felul cum primii creştini L-au experiat pe Dumnezeu. A fost o experiere, cu mult înainte de a deveni o dogmă. Dogma a fost
înfăţişarea intelectuală a ceea ce primii creştini au simţit a fi extrem de real în vieţile lor.
De pildă, Petru L-a cunoscut pe Dumnezeu în trei feluri. L-a cunoscut pe Dumnezeu ca Tatăl. L-a cunoscut pe Dumnezeu ca Fiul
în persoana lui Iisus Hristos. La Cincizecime a experiat pe Dumnezeu Duhul Sfânt, ca Prezenţă şi Putere în inima lui şi în Biserică.

Cât de limpede vedem Treimea în aşezământul de mântuire al lui Dumnezeu! „Căci Dumnezeu (Tatăl) aşa a iubit lumea, încât pe Fiul
Său (Iisus) Cel Unul Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică” (Ioan 3, 16). Apoi Hristos a trimis pe Duhul
Sfânt să locuiască cu noi de-a pururi. Duhul Sfânt este la fel de necesar mântuirii precum şi Hristos. Căci tocmai Duhul Sfânt ni L-a
adus mai întâi pe Hristos. „Iosife, fiul lui David, nu te teme a lua pe Maria logodnica ta, că ce s-a zămislit într-însa este de la Duhul Sfânt”
(Matei 1, 20). Tot Duhul Sfânt ni-L aduce şi astăzi pe Hristos. La fiecare Liturghie îngenunchem atunci când preotul rosteşte rugăciunea
Epic1ezei, cerând ca Duhul Sfânt să se pogoare asupra noastră şi asupra darurilor noastre de pâine şi vin, spre a le preface în
Preacinstitul Trup şi Sânge al lui Hristos.

Sfântul Pavel vorbeşte despre „harul Domnului nostru Iisus Hristos, dragostea lui Dumnezeu Tatăl, şi împărtăşirea Sfântului Duh”. Erau
binecuvântări ale Treimii pe care el le experiase în chip personal.

Primii creştini îi spuneau lui Dumnezeu: „Te iubesc, Dumnezeule, ca Ziditor, Te iubesc ca Mântuitor, Te iubesc ca Duh Sfânt mângâietor,
puterea prezenţei lui Dumnezeu înlăuntrul meu.”

Aşadar dogma Treimii e înfăţişarea celor trei aspecte ale felului cum noi Îl trăim pe Dumnezeu. Cugetăm la El ca la Dumnezeu
Ziditorul sau Tatăl. Cugetăm la El ca descoperit în chip istoric în Persoana lui Iisus, Fiul lui Dumnezeu. Îl trăim ca prezenţă şi putere
atotpătrunzătoare şi neîntreruptă în vieţile noastre – pe Dumnezeu Duhul Sfânt.

Sunt unii oameni care vor spune: „Treimea … e puţin prea complicat pentru mine. Aş vrea un Dumnezeu simplu, un Dumnezeu
pe Care să-Lpot înţelege.” Ei bine, nu vom fi niciodată în stare să-L înţelegem cu totul pe Dumnezeu. Iată de ce nu putem înţelege
Treimea. Nu înseamnă însă că nu putem înfăţişa Treimea într-un fel uşor de înţeles.

Treimea înseamnă că cred în Dumnezeu Tatăl Care ma făcut, Dumnezeu Fiul Care mă mântuieşte şi Dumnezeu Duhul Sfânt Care trăieşte în mine. Dumnezeu Tatăl: pentru noi în dragoste veşnică!

Dumnezeu Fiul: cu noi în har, în chip istoric, dar şi în veşnicie!

Dumnezeu Duhul Sfânt: în noi întru putere, în chip trăit, istoric şi veşnic!

Dumnezeu Tatăl: Dumnezeu deasupra mea.

Dumnezeu Fiul: Dumnezeu alături de mine.

Dumnezeu Duhul Sfânt: Dumnezeu în mine şi în Biserică.

Am aflat mai înainte cât de bună este vestea că Dumnezeu e Unul.
Dar, cum am văzut, sunt veşti încă şi mai bune ăn mesajul că Unul Dumnezeu este un Tată în ceruri Care ne iubeste, un Frate Mântuitor
Care a murit pentru noi, un Duh Sfânt Care sălăşluieşte cu noi astăzi,la fel de puternic cum S-a sălăşluit întru Apostoli acum 2000 de ani.
Deci dogma Treimii rezumă întreaga experiere a lui Dumnezeu în Noul Legământ, rezumând şi întreaga Evanghelie creştină.

Treimea în Scriptură

Învăţătura despre Sfânta Treime, ce se întemeiază pe experierea lui Dumnezeu de către om în Noul Legământ, e ancorată în Scriptură. În
trimiterea la propovăduire, Domnul Iisus a spus: „Drept aceea, mergând învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al
Fiului şi al Sfântului Duh” (Matei 28, 19).

Cele Trei Persoane sunt pomenite fiecare în marea trimitere, însă unitatea lor e afirmată prin folosirea cuvântului „nume” la singular. Nimeni nu poate fi creştin fără a fi fost botezat, spunea Iisus. Şi nimeni nu poate fi botezat decât în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, adică nimeni nu poate fi creştin până ce nu crede în Treime. Aceasta e marea poartă, singura intrare în creştinism.

Am văzut anterior că Treimea fusese prezentă la Botezul lui Hristos în Iordan. Hristos stătea în picoare, pe când Duhul Sfânt se pogora
asupra Lui în chip de porumbel, iar glasul Părintelui a fost auzit zicând: „Acesta este Fiul Meu cel iubit”. Cele trei Persoane au apărut
laolaltă.
În Epistola a doua către Corinteni, Sfântul Pavel vorbeşte despre „Harul Domnului nostru Iisus Hristos, şi dragostea lui Dumnezeu
Tatăl, şi împărtăşirea Sfântului Duh”. Sfântul Petru pomeneşte Treimea în Întâia sa Epistolă: „Petru, apostol al lui Iisus Hristos … după cea mai dinainte ştiinţă a lui Dumnezeu Tatăl, prin sfinţirea de către Duhul, spre ascultare şi stropirea cu sângele lui Iisus Hristos” (I Petru 1, 1-2).

Există preînchipuiri ale Sfintei Treimi şi în Vechiul Legământ. Când se pregăteşte să-l zidească pe om, Dumnezeu spune: „Să facem
om după chipul şi după asemănarea noastră” (Facere 1, 26). În stihul următor citim: „Şi a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său”.
Cuvintele la plural să facem şi nostru par să sugereze mai multe persoane. Însă singularul Său sugerează că mai multe persoane erau
cumva una. Cuvântul ebraic Elohim, folosit în Vechiul Legământ pentru Dumnezeu, este la plural, însă se foloseşte cu verbul la singular, iar
dacă i se adaugă un adjectiv, şi el se pune la singular. Trei Persoane, dar un singur Dumnezeu.

O taină

Credinţa noastră în Treime, chiar puternic ancorată în Scriptură, rămâne o taină. Ea ne dezvăluie plinătatea lui Dumnezeu, dar în
acelaşi timp Îl şi ascunde de noi. Căci nimeni nu poate pricepe cu adevărat cum poate Dumnezeu să fie trei Persoane distincte şi totuşi
un singur Dumnezeu.
Aşa este taina Sfintei Treimi pentru noi, asemenea soarelui, „cel strălucitor încât nu îl putem privi, însă atât de luminos, încât totul e
luminat de el”.
Există oameni ce refuză să creadă într-un Dumnezeu pe care nu-L pot înţelege. Ei par să uite că un Dumnezeu cu totul desluşit ar înceta
să mai fie Dumnezeu. Dumnezeu e atât de mare, încât va rămîne mereu dincolo de înţelegerea noastră. Sfântul Pavel înfăţişează acest
adevăr atunci când scrie: ,,O, adâncul bogăţiei şi al înţelepciunii şi al ştiinţei lui Dumnezeu! Cât sunt de necercetate judecăţile Lui şi cât de
nepătrunse căile Lui! Că cine a cunoscut gândul Domnului ? … Pentru că de la El şi prin El şi întru El sunt toate; a Lui să fie mărirea” (Rom.
11, 33-36).
Nu putem explica cum face sămânţa să extragă din pământ exact acele substanţe de care are nevoie spre a produce culoarea, parfumul şi
fructul soiului său. Iată doar una din multele taine ale vieţii pe care nu le pricepem. Dacă pe acestea nu le înţelegem, cum ne putem aştepta
să-L înţelegem pe Dumnezeu deplin şi cuprinzător? Dacă suntem puşi în încurcătură şi daţi de ruşine de atâtea taine obişnuite şi fireşti aici
pe pământ, precum natura electricităţii, cum ne putem aştepta să
înţelegem deplin natura lui Dumnezeu?

Fericitul Augustin trecea într-o zi de-a lungul ţărmului mării. Gândurile sale se învârteau în jurul dogmei Sfintei Treimi. Cum putea
Dumnezeu să fie Trei – şi totuşi Unul? Trecând pe lângă o fetiţă ce umplea cu apă o groapă făcută în nisip, a întrebat-o ce anume face.
Răspunsul a fost: „Golesc marea în groapa asta pe care am săpat-o”.
Înţeleptul teolog a zâmbit, zicând în sinea sa: „Si eu încerc sa fac exact ce face fetiţa asta. Încerc să-L îndes pe Dumnezeul cel nemarginit în mintea mea cea mărginită.”
Nu înseamnă că nu putem nicidecum să-L întelegem pe Dumnezeu.
Adevărata ţintă a Treimii este să ne ajute să ni se descopere Dumnezeu. Apa din groapa din nisip este o parte din ocean, însă nu întregul său. În afara ei se află mult mai mult – infinit mai mult. La fel se întâmplă şi cu cunoaşterea noastră despre Dumnezeu.

Analogii

De-a lungul istoriei s-au folosit multe analogii ce încercau să lămurească cum poate Dumnezeu să fie trei Persoane şi totuşi un singur Dumnezeu. Nici una din analogii nu e desăvârşită, totuşi fiecare ne ajută să aruncăm oarece lumină asupra tainei.

De pildă, sufletul are trei capacităţi: voinţă, înţelegere şi memorie; însă este un singur suflet. Apa are trei stări: solidă (gheaţă), lichidă
(apă) şi gazoasă (abur), însă compoziţia ei chimică nu se schimbă; ea rămâne una.

Soarele e alcătuit din căldură, lumină şi o uriaşă masă de materie; totuşi este unul singur. Autorul cărţii Iisus – dialog cu Mântuitorul scrie: „Tatăl are un gând, iar gândul Său este înfăţişat şi rostit de Cuvântul (Iisus). Şi ce este Duhul? Duhul este suflarea ce poartă cuvintele. Este glasul ce transmite Cuvântul. Este limba de foc.”

Lucrarea mântuirii începe cu Tatăl, care „aşa a iubit lumea”, este înfăptuită de Fiul, şi desăvârşită de Duhul.
Toate analogiile sunt doar palide sforţări omeneşti de a încerca să-L înţelegem pe Dumnezeu cel nesfârşit. Immanuel Kant spunea cândva
că minţile noastre finite sunt limitate, şi fiind limitate, putem contempla, dar nu cuprinde lucrurile infinite. Când ajungem în prezenţa lui Dumnezeu, nu înţelegem; mai curând ne plecăm cu spaimă şi ne acoperim ochii, căci strălucirea Lui este aşa de mare încât ne orbeşte.

Adevăratul înţeles al tainei

Este bine că Dumnezeu e atât de mare, atât de mult deasupra înţelegerii noastre. Un astfel de Dumnezeu ne trebuie, un Dumnezeu
ce nu poate fi prins în cuvinte, un Dumnezeu ce ne depăşeşte gândurile, încât trebuie să folosim simboluri şi taine spre a-L înfăţişa.
Însă taina nu e de ajuns. Nu putem trăi doar prin taină. De altfel, cuvântul „taină” nu înseamnă niciodată o simplă taină în Noul
Legământ; el înseamnă secret dumnezeiesc pe care Dumnezeu a binevoit să ni-l descopere; un secret atât de tainic încât nu am putea
nici măcar să începem vreodată să-l descoperim singuri prin căutare omenească, dacă Dumnezeu nu ar fi pus început, dandu-ne cheia. Dar
El a făcut aceasta în Iisus Hristos şi prin Duhul Sfânt
Ajungem iarăşi la înţelesul Sfintei Treimi. Ce anume ne spune ea ?

Cât de accesibil e Dumnezeu

Ea ne spune nu doar cât de tainic este Dumnezeu, ci şi cât este de accesibil. În Hristos, Dumnezeu se face unul dintre noi. Se face fratele
nostru, împărtăşind necazurile noastre, slăbiciunile noastre, ispitele noastre, suferinţele noastre, moartea noastră. Vechii zei păgâni locuiau
pe înălţimile Olimpului. Iisus vine să stea alături de noi ca Emanuil:
„Dumnezeu cu noi”. Cât este de apropiat, de abordabil, de la îndemână, de inevitabil, în fiecare zi, pretutindeni, cu oamenii
obişnuiţi în lumea obişnuită – acesta este Dumnezeul care S-a făcut om în Iisus; Dumnezeul Care la Cincizecime a venit ca Duh Sfânt spre
a se sălăşlui în fiecare din noi, umplându-ne de Prezenţa şi Puterea lui Dumnezeu. Dumnezeu deasupra noastră. Dumnezeu alături de noi.
Dumnezeu în noi. Iată ce ne spune dogma Treimii. Fără Treime, Dumnezeu ar fi de necunoscut şi în acelaşi timp de neajuns.

Când primii Părinţi au spus că erau trei „Persoane” în Dumnezeu, ei nu au folosit acest termen exact aşa cum îl folosim noi când vorbim
despre oameni. Ei l-au folosit doar din lipsa unui alt cuvânt care să exprime ceea ce înţelegeau. Augustin scria: „Sunt cu siguranţă trei,
dar dacă întrebi „Trei ce?”, graiul omenesc e copleşit de marea lui sărăcie. Atunci spunem „trei persoane”; nu spre a înfăţişa realitatea, ci ca să ne izbăvim pe noi înşine de tăcere” (De Trinitatae VII, 8). Ei au folosit cuvântul „Persoană” nu spre a mărgini pe Dumnezeu la nivelul
nostru; l-au folosit fiindcă personalitatea era cel mai înalt lucru pe care-1 cunoşteau, iar Dumnezeu nu putea fi mai prejos ca aceasta.

Trebuia să fie mai presus – mult mai presus. Iisus a arătat-o adeseori în cuvintele cu cât mai mult. „Deci dacă voi, răi fiind, ştiţi să daţi daruri
bune fiilor voştri, cu cât mai mult Tatăl vostru cel din ceruri va da cele bune celor care cer de la El” (Matei 7, 11).
Cuvântul „Persoană” a fost ales să ne ajute să înţelegem că fiecare
Persoană a Treimii este Cineva, Căruia putem să îi vorbim, Căruia putem să-i adresăm o cerere, pe Care îl putem iubi şi cu Care putem avea o legătură personală. Deci Treimea este ca soarele strălucitor, cu neputinţă de privit, însă luminând cunoaşterea noastră despre Dumnezeu ca Unul de Care poţi să te apropii şi la Care poţi să ajungi în Hristos şi prin Duhul Sfânt.

Dumnezeu în plinătatea Sa

Dogma Treimii păstrează pe Dumnezeu în plinătatea Sa. Pentru creştin, cuvântul „Dumnezeu” singur este prea vag. Treimea amplifică
şi descrie pe Dumnezeu mai deplin. Pentru noi Dumnezeu înseamnă Tatăl Care ne iubeşte, Fiul Care ne mântuieşte, Duhul Sfânt Care
sălăşluieşte înlăuntrul nostru. Dumnezeu Ziditorul. Dumnezeu Mântuitorul. Dumnezeu Insuflătorul. Orice ar fi mai puţin decât
aceasta nu ar fi Dumnezeul Noului Legământ.

În cuvintele Sfântului Pavel, plinătatea lui Dumnezeu este „harul Domnului nostru Iisus Hristos, dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtăşirea Duhului Sfânt”.
Singurul fel în care noi creştinii putem exprima tot ceea ce înţelegem prin acest copleşitor cuvânt, Dumnezeu, este să spunem „Tată, Fiu şi
Duh Sfânt”.

Nu putem nicicum altfel să vorbim în chip potrivit despre Dumnezeu, fără a vorbi de Hristos şi de Duhul Sfânt într-o singură răsuflare. Aşadar dogma Treimii păstrează plinătatea lui Dumnezeu. Episcopul Teofan Zăvorâtul a spus: „Suntem mântuiţi cu bunăvoirea Tatălui, prin lucrarea Fiului şi cu harul Duhului Sfânt.”
Avem nevoie de Sfânta Treime. Cine oare nu are trebuinţă de harul Domnului nostru Iisus Hristos? „Că cunoaşteţi harul Domnului nostru
Iisus Hristos, scrie Sfântul Pavel, că El, bogat fiind, pentru voi a sărăcit, ca voi cu sărăcia Lui să vă îmbogăţiţi” (II Cor. 8, 9).

Cine nu are trebuinţă de dragostea lui Dumnezeu? „Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul Născut L-a dat, ca oricine crede în
El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică” (Ioan 3, 16). Cine nu are trebuinţă de părtăşia Duhului Sfânt? „Ci veţi lua putere, venind Duhul
Sfânt peste voi” (Fapte 1, 8). Al vostru poate fi harul lui Hristos, a voastră dragostea lui Dumnezeu, a voastră împărtăşirea Duhului Sfânt.
Iată înţelesul Treimii ce rezumă întreaga Evanghelie, dăruindu-ne plinătatea prezenţei, puterii şi dragostei lui Dumnezeu. Dumnezeu
deasupra mea. Dumnezeu alături de mine. Dumnezeu înlăuntrul meu.

Scriitorul francez Francois Mauriac a spus odată că nimeni din cei ce au fost zidiţi de Tatăl, mântuiţi de Fiul şi locuiţi de Duhul Sfânt nu se
mai poate socoti neînsemnat. Tocmai de aceea Biserica nu oboseşte nicicând a spune cu recunoştinţă: „Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului
Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.”

Sfântul Irineu zugrăveşte Treimea ca fiind Dumnezeu Tatăl ce îşi desface cele două braţe, un braţ fiind Iisus iar celălalt braţ Duhul
Sfânt. Negreşit, o astfel de dragoste cere un răspuns!
Nădejdea mea este Tatăl, scăparea mea este Fiul, acoperământul meu este Duhul Sfânt, Treime Sfântă, slavă ţie. (Rugăciunea Sfântului
Ioanichie)

Rezumat

1. Dumnezeu este unul. Nu există o întreagă gloată de zei ce trebuie mulţumiţi. Deşi e unul în fiinţă, Dumnezeu a fost experiat în istoria
poporului lui Dumnezeu ca Tatăl Care ne-a zidit, Fiul Care ne mântuieşte, Duhul Sfânt Care ne întăreşte. El este trei Persoane, însă
un singur Dumnezeu, o singură fiinţă.
2. Deşi dogma Treimii ni-L dezvăluie pe Dumnezeu, adică Dumnezeu deasupra noastră, Dumnezeu alături de noi, Dumnezeu în
noi, ea slujeşte şi ascunderii lui Dumnezeu de noi, amintindu-ne că nicicînd nu vom fi în stare să înţelegem deplin pe Dumnezeu cu
inteligenţa noastră finită. Nimeni nu poate înţelege cum poate Dumnezeu să fie trei Persoane şi totuşi un singur Dumnezeu. Este o taină.
3. Dogma Treimii e ancorată în Scriptură (Matei 28, 19; II Cor. 13,14).
4. Treimea înfăţişează esenţa credinţei noastre creştin-ortodoxe: lucrarea mântuirii e începută de Tatăl care „a iubit lumea”, e înfăptuită de Fiul prin moartea şi învierea Sa, şi e desăvârşită de Duhul Sfânt la Cincizecime.
5. Treimea Îl face pe Dumnezeu să poată fi cunoscut ca Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, şi accesibil, ca Unul Care vine la noi prin Iisus („Dumnezeu cu noi”) şi prin Duhul Sfânt (la Cincizecime).
6. Cuvântul „Dumnezeu” este amplificat şi descris mai deplin prin Treime. Plinătatea lui Dumnezeu este „harul Domnului nostru Iisus
Hristos, dragostea lui Dumnezeu Tatăl, şi împărtăşirea Sfântului Duh”(II Cor. 13, 14).



«Introducere în credinţa şi viaţa Bisericii Ortodoxe» – Anthony M. Coniaris

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

comments