Crezul de la Niceea arată exact ce cred creştinii ortodocşi despre
Iisus Hristos, atunci când zice că noi credem „întru Unul Domn Iisus
Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul Născut, Care din Tatăl S-a născut
mai înainte de toţi vecii; Lumină din lumină, Dumnezeu adevărat din
Dumnezeu adevărat, născut, nu făcut, Cel de o fiinţă cu Tatăl, prin
Care toate s-au făcut”.
S-a spus că Crezul de la Niceea cuprinde 101 cuvinte greceşti,
dintre care 84 se referă la Fiul. Crezul pune accent în primul rând pe
Hristos.
Sfântul Ioan se referă în repetate rânduri la Hristos cu termenul de
Cuvântul. Termenul e cât se poate de potrivit. Până ce omul nu
rosteşte un cuvânt, nu îl putem cunoaşte. Cuvintele transmit înţelesuri,
făcându-i în stare pe ceilalţi să cunoască ce avem în minte. Aşa cum
cuvintele înfăţişează gândurile noastre lăuntrice, tot aşa Hristos –
Cuvântul lui Dumnezeu – ne transmite gândurile lui Dumnezeu. El a
venit pe pământ să fie „limbajul” lui Dumnezeu ce vorbeşte omului. În
Hristos se reîntemeiază dialogul cu Dumnezeu.
Domn
Crezul începe să ne spună cine este Hristos, descriindu-L ca Domn –
cuvânt ce fusese folosit în Vechiul Legământ pentru Dumnezeu. Este
un titlu pe care Biserica timpurie l-a dat în mod voit lui Hristos Cel
Proslăvit spre a înfăţişa faptul că El este absolutul şi necontestatul
ziditor şi stăpânitor al întregului univers, că El este Stăpânul iar noi
robii. Unul din primele crezuri ale Bisericii era: „Domnul este Iisus
Hristos” (Rom. 10,9; I Cor. 12,3; Col. 2,6).
Iisus
După cuvântul Domn din Crezul Niceean, ajungem la cuvântul
Iisus. Acesta fusese numele arătat din cer pentru Pruncul născut în
ieslea din Betleem. „Şi a zis ei îngerul: Nu te teme Marie, că ai aflat
har la Dumnezeu. Şi iată vei zămisli în pântece şi vei naşte fiu şi vei
chema numele lui Iisus” (Luca 1, 30-31). Iisus este numele grecesc ce
corespunde evreiescului Iosua, care înseamnă „Dumnezeu e
mântuire”. O scurtă tâ1cuire a numelui Iisus se află la Matei (1, 21):
„şi vei chema numele lui Iisus, că El va mântui pe norodul Său de
păcatele lor”.
Felul propovăduirii lui Iisus a fost vestit din ceruri înainte ca El să
se nască. El urma să se numească IISUS (Mântuirea lui Dumnezeu)
fiindcă ţelul Său principal era mântuirea poporului Său de păcate. Nu
se pomeneşte defel despre învăţătura Sa, căci învăţătura Sa nu ar fi
fost lucrătoare fără a fi mai întâi mântuire.
Se află vreun nume mai de preţ decât Iisus? Iisus – numele la a cărui
pomenire toate se pleacă, cele din cer, cele de pe pământ şi cele
dedesubt. Iisus – numele ce aduce mângâiere celor necăjiţi, putere
celor slabi, nădejde celor fără de nădejde, iertare păcătoşilor,
îndrăznire şovăielnicilor, viaţă muribunzilor. Iisus – numele cel mai
presus de tot numele, numele ce se face rugăciune care arată şi
împlineşte trebuinţele sufletului nostru, nume la a cărui pomenire cu
glas de rugăciune cele cu neputinţă încep a se face cu putinţă.
Iisus este numele omenesc al Fiului lui Dumnezeu. El arată firea Sa
omenească, fiindcă El a fost om deplin şi Dumnezeu deplin în una şi
aceeaşi persoană.
Hristos
Următorul nume pe care Crezul îl dă lui Iisus este Hristos. Hristos e
un cuvânt grecesc ce înseamnă „Unsul”. El aminteşte de vechiul obicei
evreiesc de a unge un om ales pentru o slujire înaltă, asa cum a fost
uns David de către Samuil în numele Domnului înainte de a deveni
Împărat. Cuvântul grecesc Hristos este echivalentul cuvântului
evreiesc pentru Messia. Deci titlul Hristos înseamnă Messia sau
Unsul. Este important să ţinem minte aceasta, căci înseamnă că atunci
când rostim cuvintele Iisus Hristos, mărturisim esenţialul credinţei
noastre de creştini ortodocşi. Întrucât Iisus este un nume iar Hristos
este un titlu, când alăturăm cele două cuvinte, spunând Iisus Hristos,
mărturisim credinţa noastră că Iisus este Messia sau Unsul lui
Dumnezeu spre a mântui pe poporul Său. Aşa cum mărturisea Petru,
„Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu” (Matei 16, 16).
Un soldat evreu ce participase la slujbele creştine în timpul celui
de-al Doilea Război Mondial s-a dus la un rabin şi l-a întrebat care e
deosebirea între Messia evreilor şi Iisus al creştinilor. Rabinul i-a
explicat: „Deosebirea este că noi, evreii, credem că Messia urmează să
vină, iar creştinii cred că el a şi venit, în persoana lui Iisus.” La
aceasta, soldatul a pus o întrebare de nerăspuns: „Dar, rabbi, când va
veni Messia al nostru, ce anume va avea pe care Iisus să nu-l aibă? Va
avea mai multă dragoste? Mai multă bunătate? Mai multă putere de a
face minuni? Mai multă curăţie a vieţii? Mai multă iertare
dumnezeiască, dreptate mai desăvârşită ?”
Vechii evrei aveau o asemenea frică fată de Dumnezeu, încât nici
nu i-ar fi rostit numele. Dumnezeu Însuşi a risipit această frică, dândune
nouă numele Său în două dintre cele mai frumoase cuvinte pe care
omenirea le-a cunoscut vreodată: Iisus Hristos – cuvinte ce fac reală
prezenţa lui Dumnezeu şi Îl aduc în inima noastră.
Adevărul dezvăluit
Întregul adevăr despre cine este Dumnezeu şi cine este omul a fost
dezvăluit lumii în şi prin Hristos. Tocmai de aceea Hristos poate să ne
spună „Eu sunt Adevărul”. Este ca şi cum adevărul ar fi purtat mai
înainte un văl, iar acum, în Hristos, vălul este dat la o parte. Hristos
este Fiul lui Dumnezeu, a doua persoană a Treimii, dând la o parte
vălul. Aşa cum citim în Evrei (1, 1-2): „În multe rânduri şi în multe
chipuri, a vorbit părinţilor noştri prin prooroci, în zilele acestea mai de
pe urmă ne-a grăit nouă prin Fiul, pe Care L-a pus moştenitor a toate,
prin Care a făcut şi veacurile.”
Apostolul Ioan scrie despre Hristos: „Pe Dumnezeu nimeni nu L-a
văzut vreodată; Fiul Cel Unul Născut, Care este în sânul Tatălui,
Acela L-a făcut cunoscut.” (Ioan 1,18).
Sfântul Pavel rezumă credinţa noastră despre Hristos: „Acesta este
chipul lui Dumnezeu celui nevăzut, mai întâi născut decât toată
făptura. Pentru că întru El au fost făcute toate, cele din ceruri şi cele
de pe pământ, cele văzute şi cele nevăzute, fie tronuri, fie domnii, fie
începătorii, fie stăpânii. Toate s-au făcut prin El pentru El.
El este mai înainte decât toate şi toate prin El sunt aşezate. Şi El
este capul trupului, al Bisericii; El este începutul, Întâiul Născut din
morţi, ca să fie El cel dintâi întru toate. Căci în El a binevoit
(Dumnezeu) să sălăşluiască toată plinătatea şi printr-Însul toate cu
Sine să le împace, fie cele de pe pământ, fie cele din ceruri, făcând
pace prin El, prin sângele crucii Sale.” (Col. 1, 15-20)
O omenire preschimbată
Hristos a luat asupra Sa firea noastră omenească, a curăţit-o şi a
preschimbat-o într-o omenire sfântă şi proslăvită: El a făcut din om
chivotul prezenţei lui Dumnezeu, templul Duhului Sfânt. Prin
înălţarea Sa, Hristos a luat chiar firea noastră omenească cu El în
ceruri. Cum mai poate cineva să spună acum „sunt doar un om”, în
mod depreciativ şi înjositor ?
Suntem uneori ispitiţi să credem că, cu cât ne apropiem de
Dumnezeu, cu atât mai mult trebuie să ne lepădăm de firea
omenească; cu cât am fi mai asemănători lui Dumnezeu, cu-atât mai
puţin am putea să fim omeneşti. Dar aceasta este o minciună. Singura
dată când ne tăgăduim umanitatea este atunci când cădem în păcat. Cu
cât ne îndepărtăm de Dumnezeu, cu atât suntem mai puţin umani.
Abia atunci ne pierdem umanitatea, trebuind să ne întoarcem la
Dumnezeu ca să ne-o redobândim.
A-L dezumaniza pe Hristos
A-L dezumaniza pe Hristos înseamnă a face din El un ideal
imposibil de atins. Hristos a fost Dumnezeu deplin dar şi om deplin.
Uneori ni se pare greu să ţinem laolaltă cele două firi. Cel mai adesea
simţim că firea Sa dumnezeiască a fost atât de copleşitoare, încât a
înghiţit firea Sa omenească, astfel încât El a ajuns până la urmă mai
mult dumnezeiesc decât omenesc. Însă nu este aşa. El a fost
Dumnezeu deplin şi om deplin în una şi aceeaşi Persoană.
A fi om deplin înseamnă a fi asemenea lui Hristos, Care a fost cu
adevărat Dumnezeu dar şi cu adevărat om, asemenea nouă în toate,
afară de păcat. Dacă continuăm să spunem „sunt doar un om”, să nu o
spunem ca o îndreptăţire pentru a păcătui, ci să o spunem privind către
pilda desăvârşită a ceea ce poate fi omul cu adevărat: Hristos. Hristos
a venit să ne arate ce înseamnă a fi cu adevărat om şi să ne dea puterea
de a ne face asemenea Lui.
Hristos prezent peste veacuri în Liturghie
Acelaşi Hristos ni se face prezent astăzi prin Dumnezeiasa
Liturghie. Acest lucru e înfăţişat atât de minunat şi atât de simplu în
rugăciunea epiclezei, adresată Duhului Sfânt pentru prefacerea pâinii
şi vinului: „Şi fă adică pâinea aceasta Cinstit Trupul Hristosului Tău.
Amin.. Iar ceea ce este în paharul acesta, Cinstit Sângele Hristosului
Tău. Amin. Prefăcându-le cu Duhul Tău Cel Sfânt. Amin. Amin.
Amin.”
Prezenţa continuă a lui Hristos în mijlocul nostru este tema
principală a Liturghiei, aşa cum se înfăţişează în cuvintele preotului
slujitor adresate celui împreună-slujitor cu el: „Hristos este în mijlocul
nostru”, la care se răspunde: „Este şi va fi”. Astfel Liturghia este taina
veşnicei prezenţe mântuitoare a lui Hristos printre noi cei de astăzi.
Rezumat
1. Aşa cum cuvintele înfăţişează gândurile noastre lăuntrice, la fel şi
Hristos – Cuvântul lui Dumnezeu – ne împărtăşeşte gândurile lui
Dumnezeu. El este rostirea de Sine a lui Dumnezeu.
2. Iisus este Domnul – absolutul şi necontestatul ziditor şi stăpânitor
al întregului univers. El este Stăpânul, noi suntem robii.
3. Numele omenesc IISUS (însemnând: Dumnezeu este mântuire)
înfătişează felul propovăduirii lui Hristos. El a venit să mântuiască pe
poporul Său de păcatele sale.
4. Când titlul „Hristos” (însemnând Unsul sau Messia) se aplică lui
Iisus, aceasta devine o mărturisire de credinţă, arătând credinţa noastră
că Iisus, Fiul lui Dumnezeu, a Doua Persoană a Treimii, este Messia.
5. Hristos este Dumnezeu cu vălul dat la o parte.
6. A fi om deplin însemnează a fi asemenea lui Hristos.
7. Hristos este om deplin şi Dumnezeu deplin.
8. Liturghia este taina veşnicei prezenţe mântuitoare a lui Hristos
printre noi cei de astăzi.
Anthony M. Coniaris
INTRODUCERE
ÎN CREDINŢA ŞI VIAŢA
BISERICII ORTODOXE
Traducere din limba engleză de Constantin Făgăţean
