Biserica ortodoxa azi7 min read

În primele secole Biserica era alcătuită din cinci vechi Patriarhate:
Roma, Constantinopol, Alexandria, Antiohia şi Ierusalim. Aceste
oraşe alcătuiau centrele principale ale creştinătăţii în zilele de început.
Între veacurile al unsprezecelea şi al treisprezecelea Roma s-a
despărţit de celelalte Patriarhate datorită pretenţiei asupra propriei
supremaţii. Celelalte vechi Patriarhate îl socoteau pe episcopul Romei
ca „cel dintâi dintre egali”, acordându-i o întâietate de cinstire, dar nu
de jurisdicţie. Apoi Constantinopolul a dobândit întîietate între alte
Patriarhate, deoarece era capitala Imperiului Roman de Răsărit.
Întâietatea Constantinopolului însă a fost întotdeauna o întâietate de

cinstire, iar nu de jurisdicţie.
De-a lungul anilor, noi Biserici Ortodoxe au fost întemeiate în
multe ţinuturi prin lucrarea de propovăduire, astfel că familia actuală a
Bisericilor Ortodoxe acoperă tot globul.
Preasfinţitul Kallistos Ware scrie: „În Răsărit erau multe biserici a
căror întemeiere mergea în trecut până la Apostoli; exista un puternic
simţământ al egalităţii tuturor episcopilor, un simţământ al alcătuirii
sinodale a Bisericii. Răsăritul a încuviinţat ca Papa să fie întâiul
episcop al Bisericii, dar l-a văzut ca întâiul între egali. În Apus însă
exista un singur scaun episcopal ce revendica întemeiere apostolică –
Roma – astfel că Roma a ajuns să fie privită ca singurul scaun
episcopal apostolic … Biserica a fost văzută mai puţin ca un aşezământ
colegial, şi mai mult ca o monarhie – monarhia papală.” 2
Insistenţa asupra monarhiei papale, agravată de atrocităţile săvârşite
de cruciaţi asupra populaţiei Constantinopolului în 1204, a dus la o
tristă înstrăinare şi despărţire a Bisericilor Răsăritene faţă de Roma,
care ne rugăm să fie vindecată în timp, întrucât cele două biserici sunt
apostolice şi au multe lucruri în comun.
Ce este Biserica?
Vechii evrei credeau că Dumnezeu locuieşte într-o raclă pe care o

numeau chivot, şi purtau cu ei această raclă tot timpul. Racla
cuprindea tablele de piatră pe care Dumnezeu scrisese cele zece
porunci. Nimănui nu-i era îngăduit să atingă racla sfântă. Odată un om
s-a atins de ea din greşeală şi a căzut îndată mort. Altădată, când
chivotul a fost răpit de filisteni, evreii au crezut că le-a venit sfârşitul,
fiindcă-şi pierduseră Dumnezeul. Mai târziu au ridicat un cort spre a
adăposti chivotul. Apoi mai târziu, când Solomon a zidit vestitul său
templu din Ierusalim, chivotul a fost aşezat în Sfânta Sfintelor.
R. L. Bruckberger scrie: „În pustie Dumnezeu vieţuia sub un cort în

chivotul Său, şi adeseori în timpul nopţii un stâlp de foc stătea tocmai

deasupra acelui cort dintre toate celelalte, dezvăluind tuturor slava
Prezenţei Sale ocrotitoare şi înspăimântătoare. Când poporul Său s-a
sălăşluit în Pământul Făgăduinţei, Dumnezeu S-a mulţumit încă multă
vreme cu cortul, aşezat alături de palatul regelui şi de casele
oamenilor. Doar cu părere de rău, pe cât se pare, Şi-a părăsit cortul
pentru măreţul Templu zidit de Solomon.”3
Din clipa când Solomon a zidit Templul spre a adăposti chivotul,
oamenii au rămas cu impresia că Biserica e o clădire. Însă când
Solomon şi-a afierosit Templul, a spus în rugăciunea de afierosire:
„Dumnezeu va locui cu oamenii pe pământ? Dacă cerul şi cerurile
cerului nu Te încap, cu atât mai puţin Te va încăpea templul acesta pe
care Ţi l-am zidit eu ?” (2 Paralip. 6, 18). Cum poate trăi DumnezeU
într-o clădire când nici întregul univers nu e destul de mare să Îl
cuprindă? Solomon ştia că Dumnezeu nu poate fi închis într-o casă,
oricât de măreaţă ar fi ea. Dumnezeu este pretutindeni, pe străzi, în
fabrici, în şcoli, pe drumuri singuratice sau în camerele de închiriat. El
nu poate fi cuprins sau mărginit de un templu sau o biserică. Întregul
univers este Biserica Sa.
Dumnezeu nu are nevoie de clădirea pe care o numim biserică, însă
noi avem. Avem nevoie de locuri anume afierosite lui Dumnezeu,
unde oamenii se adună cu singurul scop de a-L slăvi pe Dumnezeu şi a
căuta să afle voia Lui. De bună seamă, am putea sluji lui Dumnezeu şi
în locuri destinate altor îndeletniciri, dar nu o facem. Avem nevoie de
o casă de închinare unde tot ce există: arhitectura, icoanele, cântarea,
veşmintele, potirul, predica, tămâia şi lumânările ne ajută să ne
închinăm, aducându-ni-L înainte pe Dumnezeu. El este mereu prezent
în Biserica Sa. El vorbeşte prin citirile din Scripturi. El ni se dăruieşte
pe Sine în Sfânta Împărtăşanie. Aceasta este cu adevărat casa Lui. Însă
există permanent primejdia de a-L închide pe Dumnezeu în această
casă, de a-L întemniţa acolo şi a simţi că acea clădire e singurul loc
unde Dumnezeu este prezent, că aceea este singura Lui casă. Este o
greşeală.
Poporul lui Dumnezeu
Dumnezeul care trăia într-un cort cu poporul Său în Vechiul
Legământ, şi-a făcut sălaş într-o Persoană în Noul Legământ. Acesta e
înţelesul literal al cuvântului eskìnosen (a-şi aşeza cortul), din Ioan 1,
14: „Şi Cuvântul trup S-a făcut şi S-a sălăşluit (eskìnosen) între noi, şi

am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia Născut din Tatăl, plin de har şi
de adevăr”. Fiul lui Dumnezeu, a doua Persoană a Treimii, a luat firea
omenească. „Dumnezeu S-a mutat din Templul din Ierusalim în firea
omenească a lui Iisus, cum se mutase mai înainte din cort în Templul
lui Solomon.”4 Acum Dumnezeu nu mai trăieşte într-un templu, ci
într-o persoană. Domnul Iisus se face Templu viu al lui Dumnezeu.
La rândul său, Iisus ajunge să-Şi facă sălaş în noi prin marea Taină
a Sfintei Împărtăşanii. „Cel ce mănâncă Trupul Meu şi bea Sângele
Meu, întru Mine petrece şi Eu întru el” (Ioan 6, 56). Prin Taina
Mirungerii primim în noi pe Dumnezeu Duhul Sfânt care-l îndeamnă
pe Sfântul Pavel să spună: „Nu ştiţi că voi sunteţi templu al lui
Dumnezeu şi că Duhul lui Dumnezeu sălăşluieşte în voi ?” Acum
Dumnezeu sălăşluieşte în poporul Său. Fiecare dintre noi devine un
templu, o biserică mişcătoare.
Deci Biserica nu e doar o clădire; este şi poporul în care sălăşluieşte
Dumnezeu. Clădirea nu e doar casa lui Dumnezeu: este în şi mai mare
măsură casa poporului lui Dumnezeu. Poporul este Biserica. Prin
popor înţelegem clerul şi mirenii împreună, alcătuind plinătatea
Bisericii. În primele trei veacuri ale creştinătăţii, unii creştini se
închinau chiar sub pământ, în catacombe, din pricina prigoanelor.
Totuşi Biserica exista, şi chiar înflorea, în ciuda rarităţii clădirilorbiserici;
căci, cum se vede, Biserica este poporul lui Dumnezeu. A fost
şi o vreme când primii creştini slujeau în case particulare. Nici atunci
Biserica nu se identifica cu anumite clădiri; Biserica era poporul lui
Dumnezeu. Dacă vreodată clădirea bisericii voastre este nimicită, nu
înseamnă că Biserica voastră va înceta să existe. Poporul este Biserica.
Oamenii vor sluji în case sau într-o sală. Biserica nu este în primul
rând o clădire; este un grup de oameni ce au răspuns chemării lui
Dumnezeu şi se adună în fiecare duminică spre a fi cu El. Cuvântul
grecesc pentru Biserică, ekklisìa, înseamnă „cei ce au fost chemaţi
afară”. Creştinul este cel ce a fost chemat afară din lume şi aparţine
lui Hristos.
În Vechiul Legământ, Dumnezeu alesese pe evrei ca popor al Său.
Ei ar fi trebuit să fie o comunitate nouă prin care Dumnezeu să
mîntuiască lumea. Dumnezeu li S-a descoperit lor, ca ei la rândul lor
să-L poată descoperi pe El altor neamuri. Când vechiul Israel nu L-a
prirnit pe Iisus ca fiind Mesia cel făgăduit, Biserica a fost chemată de
Dumnezeu să fie noul Israel, noul popor ales, noua obşte mântuitoare
care să răspândească „vestea cea bună” despre ceea ce a făcut
Dumnezeu prin Hristos pentru toţi oamenii de pe faţa pământului. Noi,
oamenii, am devenit Biserica, chivotul mântuitoarei prezenţe a lui
Dumnezeu în lume. „Iar voi, seminţie aleasă, preoţie împărătescă,
neam sfânt, popor agonisit de Dumnezeu, ca să vestiţi în lume
bunătăţile Celui ce v-a chemat din întuneric la lumina Sa cea
minunată” (1 Petru 2, 9). Făpturile omeneşti, iar nu piatra şi mortarul,
urmau a fi simbolul prezenţei lui Dumnezeu în lume. Dunezeu a ales
pe om ca să fie Templu al Său.

Biserica Ortodoxă azi -Anthony M.Coniaris-Introducere in credinta si viata Bisericii Ortodoxe

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

comments