„Adevărul Învierii Domnului”4 min read

„Adevărul Învierii Domnului”
Dovezi privitoare la Învierea Domnului
„Hristos a înviat din morţi, cu moartea pre moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le!”
Esenţa mesajului eshatologic al Învăţăturii Domnului nostru Iisus Hristos este adevărul Învierii Sale şi mântuirea celor care cred în El, Fiul din Treimea cea de o fiinţă şi nedespărţită. Fără Înviere, credinţa în Hrisos, Fiul lui Dumnezeu întrupat, ar fi lipsită de sens şi ar deveni zadarnică.

Scepticii, ateii şi cei care nu cred în Evenimentul istoric al Învierii lui Hristos ar avea atunci dreptate. Dar ce dovezi ale Învierii avem? Sunt două mărturii de netăgăduit: 1. mormântul aflat „gol” şi 2. trupul „dispărut” al lui Iisus. Dacă sunt luate izolat, ele nu dovedesc nimic. Pentru a se explica cele două dovezi, au fost emise trei ipoteze: 1) Iisus nu a fost mort când a fost depus în mormânt, ci suferise o moarte aparentă(letargie); 2) Iisus a murit cu adevărat, dar El nua înviat, ci trupul său a fost furat; 3) Iisus a murit real şi a înviat aşa cum istorisesc martorii oculari. Aşa cum mărturisim noi, credincioşii Învierii!
Primele două ipoteze pot fi combătute uşor. Este absolut improbabil ca un om pironit atâta vreme pe cruce, ţintuit timp de şase ore în arşiţa zilei, să fi supravieţuit. Prin pătrunderea cuielor în mâinile şi picioarele Lui, trupul Său a pierdut foarte mult sânge; se adaugă faptul că ostaşul roman a înfipt suliţa în coasta lui Iisus, pentru a fi sigur ca a murit. Şi s-a convins! A curs sânge şi apă, dovadă că sângele intrase în descompunere. Cum putea un om epuizat, ce pierduse atâta sânge, să se elibereze de fâşiile de pânză cu care fusese învelit, să îndepărteze piatra grea de sute de kilograme ce astupa mormântul şi să iasă fără ca ostaşii romani (ce păzeau mormântul) să reacţioneze? Cealaltă întrebare este cum au reuşit Apostolii să fure trupul lui Iisus? Mormântul era păzit şi pecetluit, iar romanii dispuneau de mijloace adecvate pentru a afla adevărul şi chiar a gasi trupul Domnului. Că ucenicii nu au furat trupul Său, deducem din faptul că evreii i-au mituit pe soldaţii romani ca să depună mărturie mincinoasă.
Se adaugă încă o dovadă remarcabilă: fâşiile de pânză găsite în mormânt. Cu ce scop ar fi eliberat (cei ce au furat) trupul lui Iisus din fâşii şi giulgiu şi apoi să fi lăsat totul acolo? Nu ar fi fost nici timp suficient pentru o încercare atât de temerară.
Cunoaştem, din istoria Bisericii primare, cu câta dăruire, dusă până la sacrificiul vieţii, au predicat Apostolii adevărul Învierii. În nici un caz nu şi-ar fi vărsat sângele pentru „o legendă” sau o himeră. „Că de vei maturisi cu gura că Iisus este Domnul şi vei crede cu inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui.” (Romani 10, 9)
Să presupunem că trupul Domnului a fost furat de vrăjmaşii Lui. Dar care să fi fost cauza ce i-a determinat la aşa ceva? Iudeii au făcut tot ce depindea de ei ca să-L vada în mormânt. Mai mult, ca trupul lui Iisus să nu fie furat, s-au „îngrijit” ca mormântul să fie păzit de romani. Dacă intenţionau să fure trupul, îşi puteau atinge ţinta fără să se complice, într-un mod chiar bizar. Si dacă ar fi furat trupul, l-ar fi „scos” la iveala mai târziu, ca să contracareze definitiv credinţa în Înviere, propovăduită cu mare zel de Apostoli.
În fine, dacă l-ar fi furat romanii, aceştia L-ar fi scos la iveală atunci când prezenţa creştinilor devenise atât de „deranjantă” în Imperiu.
Concluzionând, în Noul Testament, Învierea lui Iisus ni se relatează ca un fapt incontestabil. Avem mărturia garantă a Sfinţilor Apostoli şi a autorilor Evangheliei. În timpul celor patruzeci de zile, de la Înviere până la Înălţare, Domnul S-a arătat în repetate rânduri ucenicilor Săi. Ştia că aceştia vor depune mărturie pentru Învierea Sa. O dovadă la fel de puternică a Învierii a fost transformarea fundamentală a vieţii Apostolilor. Din „fricoşi”, ei au devenit foarte curajoşi. Cum s-a hotarât oare Sfântul Petru să-L urmeze din nou pe Iisus? Ce l-a determinat pe Saul din Tars să primească botezul creştin şi să devină Pavel – Apostolul neamurilor? Dar miile şi miile de martiri creştini? Pentru ce şi-au jertfit viaţa dacă nu pentru credinţa în Înviere şi viaţa veşnică?
Spune Apostolul Petru, în Ziua de Rusalii: „Pe Iisus dat la moarte după sfatul cel rânduit şi după ştiinţa de mai înainte a lui Dumnezeu, Dumnezeu L-a înviat, dezlegând puterile morţii, întrucât nu era cu putinţă ca El să fie ţinut de ea”(Fapte 2,30). Sfântul Apostol Pavel afirma şi el că Dumnezeu a înviat pe Hristos (1Cor. 15, 15). Apostolii subliniază deci, că Hristos a fost înviat de Tatăl ca să arate că Învierea Lui nu poate fi explicată dintr-o putere activizată de cine ştie ce ascuns omenesc al Său, prin metode ascetice deosebit de disciplinate. Acestea pot ajuta pe yoghini sa se înalţe în aer sau să săvârşească şi alte fapte de putere asupra trupului. Nu pot însă, a-i readuce din moarte la viaţă, cum încearcă unii dintre aderenţii metodei yoga să explice Învierea lui Hristos. „Învierea e o faptă a lui Dumnezeu transcendent creaţiei, şi nu a unor puteri umane.” (pr. prof. dr. Dumitru Staniloaie)
Marea şi covârşitoarea dovadă a dumnezeirii Mântuitorului este Învierea Sa. Fără aceasta, Iisus Hristos ar rămâne un desăvârşit învăţător sau înţelept, gen Budha sau Confucius. Poate, un extraordinar „paranormal”.
Dar niciodată nu s-ar spune despre El că este Fiul lui Dumnezeu din Sfânta Treime, egal cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt. Ori, Mântuitorul a spus, fără echivoc, că nici un pamântean nu are acces la Tatăl decât numai prin El, Iisus Hristos Cel Jertfit şi Înviat a treia zi după Scripturi!
Preot profesor doctor Constantin Leonte

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

comments