La stres nu ne trebuie mult ajutor din afară, o să vă dezamăgesc spunându-vă că stresul este ţuica noastră. Omul îşi permite să se streseze aşa cum îşi permite să se îmbete.
Omul se stresează şi pentru că se aglomerează şi îşi pune prea multe pe agendă, vrea să facă prea multe…
putem să cădem în capcana egoului care spune:
„Eu nu fac aşa, pentru că eu am multe de făcut şi sunt stresat”.
Nu!
Aceasta este tot o scuză şi o acuză!
Oricât aş avea de făcut este o mare taină, nu pot să fac două lucruri deodată, chiar dacă eu gătesc şi spăl rufe, dau cu lingura în mâncare, mă duc la cadă şi mai spăl puţin, deci nu fac în acelaşi timp cu mâinile şi să frec rufele şi să amestec în tigaie… Şi atunci mă pot linişti, eu mai mult decât pot să fac, nu pot să fac şi profit de chestia asta şi orice aş face mă întâlnesc cu
Dumnezeu.
Mă rog „Doamne” şi în loc să zic „fir -ar să fie, câte am de făcut”, zic
„Slavă Ţie, Doamne, slavă Ţie, că am multe de făcut, fac şi eu ce pot când se termină ziua mă culc şi îţi dau Slavă”, şi gata.
Înţelegeţi, această agitaţie a noastră de a face mult şi bine şi de a avea mai mult, ne face plăcere. Ne producem prin aceasta nişte hormoni de stres care ne dăunează sănătăţii, dar care ne fac plăcere: „ce
ocupat sunt”, „ce important sunt”, „ce victimă sunt”.
Maica Siluana Vlad(.interviu)
