Cum sa facut schimbarea calendarului-192319 min read

În 1919, încă pe timpul aflării sale necanonice în scaunul
arhiepiscopal de la Atena, francmasonul Meletie Metaxakis pune în faţaEpiscopul Fotie de Triadiţa
Sinodului Bisericii din Grecia chestiunea schimbării calendarului.
Meletie propune formarea unei comisii pentru studierea acestei
probleme.
Sinodul Bisericii din Grecia aprobă propunerea şi emite directiva
corespunzătoare.
Comisia înfiinţată trimite Sinodului următorul text definitivat:
„După părerea comisiei schimbarea calendarului iulian, dacă acest fapt
nu contravine principiilor canonice şi dogmatice, poate fi realizată cu
condiţia acordului tuturor celorlalte biserici autocefale şi. înainte de
toate, a Patriarhiei Constantinopolului, căreia s- ar cuveni să i se dea
libertatea oricăror iniţiative în acest domeniu, cu condiţia să nu se
treacă la calendarul gregorian, ci să fie elaborat un nou calendar, mai
exact din punct de vedere ştiinţific, purificat şi de alte neajunsuri
proprii ambelor calendare – celui iulian şi celui gregorian”.
Această propunere exprimată cu abilitate în termeni diplomatici
şi instabilă în construcţia sa interioară, neavând nici un fel de
argumentaţie deosebită, consideră schimbarea calendarului drept
necesară. Concomitent, se încearcă a se păstra aparenţele, menţionând
principiile canonice şi dogmatice şi cerând sobornicitatea hotărârii
finale. Ulterior, aceste condiţii vor fi definitiv uitate.
Hotărârea comisiei a constituit un nou pas către atât de dorita, de
către Meletie şi tovarăşii săi, reformă calendaristică.
La şedinţa sa din 20 mai 1919, Sinodul Bisericii din Grecia acceptă
în unanimitate părerea lui Meletie că „statul este liber să accepte
calendarul gregorian ca fiind cel european, iar până la
crearea unui nou calendar ştiinţific, pentru Biserică rămâne valabil
calendarul iulian”.
Sinodul trimite guvernului grec această opinie împreună cu
hotărârea comisiei privitoare la reforma calendaristică. La această
consfătuire Meletie pronunţă, printre altele, şi următoarele cuvinte
semnificative: „în prezent situaţia Bisericii Ortodoxe din Rusia s- a
schimbat şi au apărut perspective mai favorabile pentru apropierea de
Occident”.
Şi, mai departe Meletie subliniază: „Considerăm că, trebuie
schimbat calendarul”.
După instalarea sa fulgerătoare şi nelegală pe scaunul de la
Constantinopol, Meletie Metaxakis continuă să

acţioneze metodic şi

insistent în această direcţie. El preia asupra sa iniţiativa recomandată le
către comisia Sinodului şi în circulara din 3 februarie 1923 „către Prea
Fericitii  înalt Prea Sfintii  întâistattori ai Sfintelor Biserici Ortodoxe
din Alexandria, Antiohia, Ierusalim, Serbia, Cipru, Grecia şi România”
pune problema schimbării calendarului bisericesc. În circulară sunt
evocate următoarele motive ale reformei: „Problema calendarului există
demult, dar a căpătat o însemnătate deosebită în zilele noastre, când
devine tot mai evidentă necesitatea folosirii unui calendar comun,
acelaşi cu calendarul folosit în celelalte ţări ale Europei şi în America.
Din toate părţile Biserica primeşte cereri şi doleanţe de a se stabili un
calendar comun în viaţa laică şi religioasă, nu numai pentru ca
creştinul să fie în armonie cu sine însuşi, ca cetăţean şi creştin, ci şi
pentru a contribui la unirea tuturor creştinilor chemaţi în numele
Domnului, care să poată sărbători în aceeaşi zi Naşterea şi învierea Sa”.
Aceleaşi motive sunt invocate de către patriarhul Meletie şi în
cuvântarea sa la deschiderea Congresului ”pan- ortodox”: Devine
evident că principiile directe care au dus la reforma calendarului
bisericesc îşi aveau rădăcinile nu în tradiţie, teologie, în viaţa liturgică
şi normele canonice ale Bisericii Ortodoxe, ci în dimensiunea orizontală
a gândirii semilaice, semireligioase, în cultul ecumenic al ideii politicoreligioase
a unităţii creştine.
În circulara sa Metaxakis cheamă pe „întâistătătorii Sfintelor
Biserici Ortodoxe să- şi dea consimţământul pentru formarea Comisiei
cu participarea unor reprezentanţi din fiecare Biserică imediat după
sărbătoarea Paştelui, pentru a dezbate chestiunea calendarului şi alte
chestiuni urgente”.
Circulara lui Meletie nu întâmpină însă bunăvoinţa celor mai
vechi Patriarhate după Constantinopol: cel de la Alexandria, Antiohia şi
Ierusalim. Cu toate acestea, în data de 10 mai 1923, sus pomenita
comisie sub preşedinţia lui Meletie Metaxakis îşi începe lucrul. La
şedinţele ei participă 9 membri: 6 episcopi, un arhimandrit şi doi laici.
Iată numele participanţilor ei:
Din partea Patriarhiei Constantinopolului – trei reprezentanţi:
patriarhul Meletie IV, mitropolitul Calinic, laicul Antoniadis, profesor
de teologie.
Din partea Bisericii Ciprului: mitropolitul Vasile de la Niceea
(ulterior patriarh ecumenic 1925- 1929).
Din partea Bisericii Sârbe: mitropolitul Gavriil din Cernogorie
(ulterior patriarh al Serbiei †1952), dr. Milancovici, profesor de
matematică şi mecanică la Universitatea din Belgrad.
Din partea Bisericii din Grecia: mitropolitul Iacov.
Din partea Bisericii Române: arhimandri tul Iulie (Scriban).
Din comisie a făcut parte şi arhiepiscopul Alexandru
(Nemolovski) din America de Nord, aflat pe atunci într – o situaţie
canonică neclară şi care, de fapt, nu era reprezentantul nimănui (mai
târziu a trecut în exarhatul evloghian, aflat sub jurisdicţia patriarhului
ecumenic).
În afară de cei 9 participanţi, la primele şedinţe ale congresului a
fost prezent i arhiepiscopul Anastasie (Gribanovski) ş al Chişinăului şi
Hotinului, membru al Sinodului Arhieresc al Bisericii Ruse din afara
Rusiei. Chiar de la prima şedinţă el declară categoric că nu are
„instrucţii precise privitoare la chestiunea calendarului din partea
ierarhilor ruşi” şi în curând părăseşte această ciudată adunare.
Să numeşti un forum bisericesc cu o astfel de componenţă ”panortodox”
este, fără exagerare, samavolnicie. La acest congres au refuzat
să participe reprezentanţii celor 3 Patriarhate: ai Alexandriei, Antiohiei
şi Ierusalimului. N- a participat nici Patriarhia Moscovei, arhiepiscopia
Sinaiului, Biserica Ortodoxă Bulgară (considerată pe atunci de către
Patriarhia Ecumenică drept schismatică). Trebuie deci să notăm absenţa
nu doar a mai mult de jumătate din Bisericile Ortodoxe, ci şi
împuternicirile dubioase ale participanţilor înşişi. După Opinia prof. S.
Troiţki, un renumit teolog şi dogmatist, care a clarificat latura
ecleziologică şi juridică a chestiunii în cauză, membrii Congresului nu
aveau dreptul să exprime părerea Bisericilor lor, deoarece Bisericile
locale pe atunci încă nu dezbătuseră această chestiune la sinoadele lor
arhiereşti.
În această situaţie delegaţii nu puteau de fapt să- şi exprime decât
„opinia lor personală, particulară” sau, în cel mai bun caz, opinia
Sinoadelor lor, care însă nu aveau dreptul să hotărască chestiuni
canonice şi cu atât mai puţin dogmatice, ce priveau Biserica în general.
Prof. Troiţki defineşte Congresul ”pan- ortodox” din punct de
vedere juridic şi bisericesc drept „o reuniune particulară a câtorva
persoane, care şi- au pus ca scop să cerceteze unele chestiuni ce
interesau în acel moment Biserica şi să- şi exprime părerea lor privitor
la aceste chestiuni”. Dar, în ciuda nelegitimităţii canonice a acestui
Congres şi în ce priveşte componenţa şi împuternicirile, patriarhul
Meletie declară cu înfumurare în una din luările sale de cuvânt: „Noi
funcţionăm ca o comisie a întregii Biserici”.
Şi ca ”organ” al legislaţiei ecleziastice, Congresul din 1923
reprezintă un precedent anormal. Convocat la început ca o „Comisie a
Bisericilor Ortodoxe” sau „Comisia pan- ortodoxă”, la cea de- a treia
reuniune în data de 28 mai 1923, i se schimbă denumirea în „Congres
pan- ortodox”. Prof. Troiţki notează că, pentru prima dată în istoria
Bisericii Ortodoxe, care până acum avea doar un organ legislativ
bisericesc – sinoadele, în prezent această funcţie a fost preluată de
către un oarecare ”Congres pan- ortodox”, instituit după exemplul
congreselor pan- anglicane şi a congreselor şi conferinţelor politice. În
memorandumul său de la 14 iulie 1929 către Sinodul Arhieresc al
Bisericii din Grecia, mitropolitul Irineu (†1945) de Kesandria scrie cu
îngrijorare: „Ce drept avea acest venetic (Meletie Metaxakis) să cheme
fără consimţământul mitropoliţilor scaunului ecumenic un congres
pan- ortodox? Şi conform cărei legi sau pravile întâistătătorul unei
Patriarhii renumi i – Ieremia II al Constantinopolului, ţ Meletie Pigas al
Alexandriei, loachim al Antiohiei şi Sofronie al Ierusalimului? Este
permis oare în treburile civile, ca o instanţă judecătorească inferioară
să anuleze decizia celei superioare? Generalizând vom spune că:
conform sfintelor canoane chestiunile bisericeşti de impor tanţă locală
sau universală se discută şi se hotărăsc exclusiv de către Sinodul
episcopilor, având eparhii şi păstoriţi, şi nu de congrese, consfătuiri
sau conferinţe. Din punct de vedere legislativ – bisericesc, Congresul
”pan- ortodox” de la Constantinopol este necanonic după componenţa,
împuternicirile şi funcţiile sale.
De aceea hotărârile lui, luate absolut pe nedrept, ca din partea
întregii Biserici Ortodoxe, nu pot avea nici o însemnătate pentru
Bisericile Ortodoxe locale.
În cele ce urmează vom vedea că şi celelalte rezoluţii după
conţinutul lor se află într – un dezacord pronunţat cu canoanele Bisericii
Ortodoxe.
Să caracterizăm succint activitatea Congresului din 1923, care a
decurs în 11 şedinţe, de la 20 mai până la 8 iunie 1923 şi nu s- a
mărginit doar la chestiunea reformei calendarului. La cea de- a doua
şedinţă, în 11 mai, patriarhul Meletie enumera următoarele „chestiuni
bisericeşti şi canonice”, asupra cărora comisia urma să- şi exprime
opinia:
1. Chestiunea mutării marilor sărbători în cinstea unor sfinţi în
duminica următoare cu scopul de a micşora numărul zilelor
nelucrătoare;
2. Impedimentele privitoare la oficierea unor căsătorii;
3. Chestiunile privitoare la căsătoria unor feţe duhovniceşti;
a) cinul episcopal şi căsătoria;
b) a doua căsătorie a diaconilor şi preoţilor văduvi;
c) este oare necesar ca taina preoţiei să urmeze neapărat după
taina căsătoriei?
4. Chestiunea slujbelor liturgice;
5. Posturile;
6. Necesitatea de a convoca în fiecare an sinoade pan- ortodoxe;
La cele 6 puncte mai sus menţionate se adaugă încă unele
întrebări cu privire la vârsta hirotoniilor, despre scurtarea părului,
despre îmbrăcămintea clerului, etc.
A fost luată în discuţie şi posibilitatea unirii anglicanilor cu
Toate aceste chestiuni, deopotrivă cu problema calendarului sunt
puse în discuţie cu următoarele tendinţe renovaţioniste, specifice
liberalismului ”ortodox” de după război: înlocuirea calendarului iulian
bisericesc privitor la sărbătorile schimbătoare şi neschimbătoare, cu
admiterea posibilităţii ca Paştele să devină o sărbătoare cu dată fixă
într – o anumită duminică; acordul de a adopta orice sistem
calendaristic mai perfecţionat din punct de vedere ştiinţific, admiţând
chiar schimbarea rânduielii săptămânii de 7 zile; admiterea
episcopatului căsătorit şi a căsătoriei repetate pentru clerici,
corespunzator – a casatoriei dupa hirotonie; scurtarea slujbelor şi a
posturilor.
A fost luată în discuţie şi posibilitatea unirii anglicanilor cu
Biserica Ortodoxă. De exemplu, la a 5- a şedinţă din 23 mai participă în
calitate de oaspete fostul ”episcop” de Oxford, Gore, împreună cu
”părintele” Baxton. Oaspetele ocupă locul din dreapta patriarhului
Meletie, înmânându – i două documente. Unul din ele conţine iscăliturile
a 5000 de preoţi anglicani, care declară că după părerea lor nu există
impedimente pentru unirea deplină cu ortodocşii. Al doilea document
îl reprezintă referatul despre condiţiile reunificării.
Principala chestiune discutată de congres a fost acceptarea aşa-numitului
calendar ”nou- iulian” sau ”iulian- revizuit”, proiectul prof.
Milancovici, unul din delegaţii congresului, în fapt, ”noul” calendar
coincidea cu calendarul gregorian până în anul 2800, când urma să
apară o diferenţă de o zi în anii bisecţi. De altfel, această diferenţă va fi
egalizată în 2900. Ce descoperire epocală!
Acest calendar dădea posibilitatea „să fie celebrate toate
sărbătorile principale o dată cu heterodocşii” şi, în acelaşi timp,
creştinii ortodocşi tradiţionalişti erau asiguraţi că nu va fi adoptat
calendarul romano – catolic. Patriarhul Meletie, folosind o sofistică tipic
iezuită pentru a- i domoli pe cei care se împotriveau reformei
calendaristice, în timpul celei de- a patra şedinţe citeşte telegrama
Patriarhului Damian al Ierusalimului, conţinând următoarele: „O
schimbare în calendarul bisericesc ar fi nefolositoare şi nu va fi
acceptată de Patriarhatul nostru, întrucât ne va plasa într – o poziţie
nefavorabilă în relaţie cu locurile sfinte de pelerinaj şi cu latinii”.
Meletios răspunde anunţând că „în plus, Biserica Ierusalimului nu
doreşte să adopte calendarul gregorian şi să sărbătorească Paştele
împreună cu romano – catolicii. Trebuie să specificăm că noi nu
adoptăm calendarul gregorian şi că peste un oarecare număr de ani va
apărea o diferenţă între data celebrării Paştelui la ortodocşi şi la
catolici. Prin urmare, temerile Bisericii din Ierusalim sunt, în parte,
calmate”.
Desigur, Meletie omite să precizeze că acel ”oarecare număr de
ani” sunt de fapt nouă secole complete!
În concluzie, activitatea şi hotărârile Congresului ”pan- ortodox”
din 1923 pot fi caracterizate prin cuvintele Sfântului Atanasie cel Mare:
„Şi toate acestea fără consimţământul întregii Biserici (universale)”.
De fapt, primele cinci rezoluţii ale Congresului sunt în totală
contradicţie cu Tradiţia şi normele canonice ale Bisericii Ortodoxe
universale.
Abolirea Pascaliei iuliene a constituit o abatere de la canonul 7
apostolic şi de la hotărârile Sinodului I Ecumenic (la care se referă şi
Sinodul din Antiohia), Congresul de la Constantinopol plasându – se
potenţial sub cea mai serioasă sancţiune canonică. Conform canoanelor
menţionate mai sus, sărbătorirea Paştelui este categoric interzisă în
aceeasi zi cu Pastele evreiesc. Urmând Pascalia  iuliană nouă (care, de
fapt, corespunde cu cea gregoriană), Învierea lui Hristos uneori cade în
aceeaşi zi cu Paştele evreiesc, iar uneori înainte (ceea ce este de
asemenea interzis). Este binecunoscut faptul că, în acord cu hotărârile
Sfinţilor Părinţi de la Sinodul din Antiohia, cei care încalcă pravilele
referitoare la sărbătorirea Paştelui, urmează să fie excomunicaţi de
către Biserică fără o cercetare prealabilă a acestei încălcări. O sentinţă
atât de strictă este rar întâlnită în canoane.
Acelaşi spirit îl întâlnim în enciclicile Patriarhilor Răsăriteni din
1583 şi 1584, cât şi în epistola ecumenică a Patriarhului Ecumenic
Chiril V din 1756, care condamnă categoric pe cei ce adoptă calendarul
şi Pascalia gregoriană.
De teama acestor sancţiuni şi fiind conştiente de uriaşa
responsabilitate canonică, nici o Biserică locală din cele ce acceptă noul
calendar pentru celebrarea ciclului de sărbători de peste an n- a
îndrăznit să introducă Pascalia gregoriană, cu excepţia Bisericii din
Finlanda (Biserica Română la început a sărbătorit Pastele de două ori
împreună cu catolicii). În consecinţă, Bisericile de stil nou au început,
practic, să folosească simultan două calendare: cel gregorian pentru
sărbătorile fixe şi cel iulian pentru cele schimbătoare.
Nici o Biserică locală nu a adoptat rezoluţiile 3, 4 şi 5, care erau în
contradicţie flagrantă cu Tradiţia bisericească şi cu canoanele.
Dacă cineva poate că nu consideră impor tantă esenţa necanonică
a Congresului de la Constantinopol, iregularitatea acţiunilor sale şi
natura anti – ortodoxă a acestui congres ce s- a autodenumi t ironic drept
”pan- ortodox”, sunt suficiente pentru a- l discredita.
De altminteri, în timpul şedinţelor deja se ridicase un val de
insatisfacţii.
Arhiepiscopul Crisostomos, el însuşi un iniţiator al reformei
calendarului, scria: „Din nefericire, Patriarhii răsăriteni care au refuzat
să ia parte la congres au respins toate deciziile lui printr – un singur act
– absenţa lor”. Masonul Zervudakis, în monografia sa despre Meletie
Metaxakis scrie: „Meletios a stârnit mari disensiuni când a hotărât să
introducă la Constantinopol unele tradiţii americane, cât şi ideile sale
novatoare referitoare la calendar, Pascalie, căsătoria clericilor etc., care
au suscitat polemici şi o aprigă rezistenţă”.
Să ne amintim că, în data de l iunie 1923 un grup de lideri
religioşi şi avocaţi s- au adunat la Constantinopol la un miting ce s- a
transforma t într – un atac asupra Patriarhiei, cu scopul de a- l răsturna
pe Meletie şi de a- l izgoni din oraş.
Contrar acestora, Sinodul de la Constantinopol, sub preşedinţia
lui Meletie, a difuzat în 25 iunie o circulară scrisă către toate Bisericile
locale, exprimându – şi speranţa unei „aprobări generale din partea lor a
rezoluţiilor asupra reformei calendaristice şi confirmarea de către ele a
rezoluţiilor Bisericii Unice, Sfinte, Soborniceşti şi Apostoliceşti” (sic!).
Totuşi, ambiţiile masonului Meletie Metaxakis au întâlnit o serioasă
rezisten . Patriarhul Fotie al Alexandriei în ţă epistola sa din 25 iunie
1923 către Patriarhul Grigorie al Antiohiei, caracterizează reforma
calendarului, ca fiind „fără rost, necanonică şi dăunătoare”. Conform
expresiei Patriarhului Fotie rezoluţiile Congresului de la
Constantinopol „duhnesc a erezie şi schismă”.
În epistola Patriarhului Grigorie din 7 octombrie 1923 către
Patriarhul Ecumenic, acesta arată că reforma calendarului a fost
adoptată prea repede şi instituirea sa a fost „nepotrivită şi dubioasă”.
Patriarhul Antiohiei trimite o copie a epistolei Patriarhului Fotie
mitropolitului rus Antonie (Hrapoviţki) la Karlovţy cu o gramată în care
scria: „Puteţi atesta cu claritate opinia celor trei Patriarhi răsăriteni cu
privire la chestiunile ridicate de către reuniunea de la Constantinopol”.
Patriarhul Damianos al Ierusalimului în telegrama sa adresată
Patriarhului Constantinopolului de asemenea subliniază: „Patriarhia
noastră se află în imposibilitatea de a accepta o schimbare în
calendarul bisericesc de vreme ce se plasează într – o poziţie extrem de
dezavantajoasă faţă de locurile sfinte de pelerinaj în relaţie cu
romano – catolicii şi din cauza pericolului de prozelitism”.
Patriarhul Meletie IV era gata de a recurge la înşelătorie pentru aşi
atinge ţelurile sale anti – ortodoxe. În scrisoarea din 10 iulie 1923 el
încearcă să- l ducă în eroare pe arhiepiscopul Serafim al Finlandei,
încredinţându – l că noul calendar a fost acceptat pentru uzul bisericesc
„în comun acord cu opinia generală şi rezoluţiile Bisericilor Ortodoxe”.
Patriarhul Tihon a fost înşelat în aceeaşi manieră. Sub impresia
falsă că reforma calendaristică a fost acceptată de către întreaga
Biserică Ortodoxă, el a publicat un edict, introducând noul calendar în
jurisdicţia Bisericii Ruse. Această inovaţie a fost respinsă decisiv de
către popor. Când adevărul a ieşit la iveală, rezoluţia patriarhală a fost
anulată. Mitropolitul Antonie al Kievului, în numele Arhiereilor ruşi de
peste hotare, a declarat că „reforma calendarului nu poate fi acceptată
de către Biserica Rusă, deoarece contrazice sfintele canoane şi vechea
tradiţie a practicii Bisericii consfinţită de către Sinoadele Ecumenice”.
Patriarhul Dimitrie al Serbiei îl informează pe Meletie, că el va fi
de acord cu rezoluţia congresului referitoare la schimbarea
calendarului numai „cu condiţia să fie acceptată simultan de către toate
Bisericile Ortodoxe”. Arhiepiscopul Chiril al Cretei sugerează „să fie
amânată acceptarea rezoluţiei până la un acord comun între toate
Bisericile, cu scopul de a evita schisma între Bisericile Ortodoxe”.
Doar mitropolitul Miron Cristea de la Bucureşti anunţă în scrisoarea sa
din data de 17 decembrie 1923 că Biserica Ortodoxă Română acceptă
decizia congresului, specificând că aceasta va fi pusă în practică în
1924.
Amestecul brutal al autorităţilor civile în adoptarea noului
calendar pentru uzul bisericesc în Grecia, România şi Finlanda este
confirmat de către bine cunoscutul val de violenţă îndreptat împotriva
acelor creştini care au îndrăznit să rămână credincioşi Credinţei
Părinţilor lor.
Chiar şi arhiepiscopul Crisostomos al Atenei, el însuşi un activ
propagator al reformei calendaristice, a găsit de cuviinţă că ar fi mai
bine ca chestiunea reformei calendarului bisericesc să fie repusă în
discuţie la un sinod al episcopilor greci în legătură şi cu cererea
insistentă a Patriarhului Fotie al Alexandriei de a chema un Sinod
Ecumenic.
Ca atare, însăşi Patriarhia Constantinopolului, în concordanţă cu
rezoluţia 6 a Congresului ”pan- ortodox”, a intenţionat să cheme un
Sinod Ecumenic în 1925.
Ulterior, în vederea pregătirii unui Sinod Ecumenic în 1930, la
mănăstirea Vatoped din Muntele Athos, a fost alcătuită o comisie inter –
ortodoxă.
Conform mitropolitului Irineu de Kesandria, reprezentantul
Patriarhiei Serbiei, mitropolitul Nicolae (Velimirovici, †1956), un ierarh
cuvios şi bine cultivat, a declarat că Biserica Sârbă nu va participa la
comisia inter – ortodoxă până ce nu va primi asigurarea că aceasta nu
are nimic în comun cu Congresul ”pan- ortodox” de la Constantinopol.
După mitropolitul Crisostomos din Florina (†1955), primul Ierarh
al Bisericii Ortodoxe de stil vechi din Grecia, reprezentanţii Bisericilor
Sârbe şi Poloneze îi considerau pe întâistătătorii Bisericilor Ortodoxe
locale care au adoptat noul calendar, ca fiind „în fond schismatici” şi
evitau comuniunea liturgică cu ei.
Cu timpul însă, în ciuda reacţiilor negative împot riva deciziilor
Congresului din 1923 referitoare la reforma calendarului, şi în ciuda
refuzului categoric de a accepta celelalte rezoluţii anti – canonice, aşanumitul
calendar ”nou- iulian” a fost treptat acceptat de către corpul
guvernant al multor Biserici locale. În 1924, succesorul lui Meletie,
mitropolitul Grigorie IV, care era înconjurat de adepţi şi susţinători ai
lui Meletie, a introdus stilul nou în jurisdicţia Patriarhiei
Constantinopolului. Biserica Greacă a acceptat noul calendar la 1
martie 1924.
Biserica Română adoptă noul calendar la l octombrie 1924 şi ca
recompensă primeşte statutul de Patriarhie.
În Biserica din Alexandria noul calendar a fost introdus cu
ajutorul arabilor din America, fără a căror subsidii materiale Patriarhia
Antiohiei n- ar fi putut supravieţui, conform declaraţiei mitropolitului
Alexandru din Emess în iulie 1948.
Această listă deprimantă de date ar putea fi continuată, dar tot ce
am raportat până aici este suficient pentru a demonstra urmările
tragice ale Congresului ”pan- ortodox” de la Constantinopol.
Adoptarea, chiar şi în parte, a rezoluţiilor anti – canonice
privitoare la reforma calendarului bisericesc a distrus unitatea liturgică
de secole a Bisericii Ortodoxe şi a introdus diviziunea în Bisericile
locale – între adepţii calendarului bisericesc al Părinţilor şi cei care au
acceptat calendarul ”iulian- revizuit”.
Congresul ”pan- ortodox” sau, de fapt, dup ă cum am arătat, Congresul
anti – ortodox de la Constantinopol a fost prima ruptură în lanţul unit ai
Ortodoxiei în secolul nostru. Congresul a introdus calul troian al
ecumenismului în curtea Bisericii Ortodoxe, din a cărui burtă continuă
să se reverse noi şi noi profeţi ai Babilonului, care încearcă să distrugă
sfintele altare ale Ortodoxiei, pentru a construi pe ruinele sale templele
ereziei şi apostaziei.
UN PAS FATAL PE CALEA APOSTAZIEI-Episcopul Fotie de Triadiţa
Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

comments