D

DUMNEZEU-Parintele TEOFIL PARAIAN

Sfântul Isaac Sirul zice că: „Încă n-a cunoscut pe Dumnezeu cel ce nu se minunează de
Dumnezeu”. Asta însemnă că dacă cineva vorbeşte despre Dumnezeu şi Îl cinsteşte pe
Dumnezeu, dar nu se minunează de Dumnezeu, n-a ajuns încă să se uimească de
Dumnezeu, să fie uimit de măreţiile lui Dumnezeu, încă n-a cunoscut pe Dumnezeu.
Atunci e începutul cunoştinţei de Dumnezeu, a adevăratei cunoştinţe, când ne uimim
de Dumnezeu, când Îl avem pe Dumnezeu în conştiinţa noatră ca mai presus de noi.

     Psalmistul zice: „Cât de minunate-s lucrurile Tale, Doamne, toate cu înţelepciune Le-ai

făcut” (Psalmul 103). Dacă se minunează de lucrurile lui Dumnezeu, cu atât mai mult
se minunează Psalmistul de Dumnezeu Însuşi care le-a făcut. Pentru noi Dumnezeu
nu e o abstracţiune, nu e o probabilitate, nu e o idee, nu e un Dumnezeu al filosofiei, ci
este un Dumnezeu al rugăciunii, un Dumnezeu al religiei, un Dumnezeu al credinţei,
un Dumnezeu în faţa Căruia noi stăm şi ne minunăm de Dumnezeu în măsura în care
Îl cunoaştem.
Dacă nu ne minunăm de Dumnezeu înseamnă că încă nu ne-am întâlnit cu
Dumnezeu.
Dumnezeu e ca un râu îmbelşugat care-şi varsă apele, care vine cu

îmbelşugare, care îi
cuprinde pe toţi aceia care intră în râu, e ca lumina care n-are nici o împiedicare, se
revarsă peste toată făptura, nu face nici o deosebire între buni şi răi, între ce-i frumos
şi ce nu-i frumos; Se revarsă şi scoate la iveală şi ce-i frumos şi ce nu-i frumos, dar nare
nici o reţinere. „Bucură-te că te dărui ca lumina prin ocheane” este o vorbă
cuprinsă în Acatistul Sfântului Calinic. Nu numai că se dăruie lumina, dar lumina
care se dăruie prin ocheane, parcă-i şi mai mare prin ocheane decât este ea. 

 Aşa face Dumnezeu: Se revarsă. Se revarsă ca lumina, Se revarsă ca aerul, fără nici o
împiedicare, gata să-i cuprindă pe toţi. Şi noi, care primim darul lui Dumnezeu, trebuie
să-l ducem mai departe şi să facem şi noi, ca oameni, ceea ce face Dumnezeu şi să fim
totdeauna nemulţumiţi când avem vreo reţinere, când avem vreo ezitare, când avem
vreo ură, când avem vreo nepăsare, atunci nu ne asemănăm cu Dumnezeu. Dumnezeu
e iubire şi noi trebuie să fim iubire.

Am mai spus şi prin alte părţi că noi nu trebuie să considerăm că Dumnezeu este
sponsor, că Dumnezeu este terorist, în înţelesul că stai cu frică înaintea Lui.
Dumnezeu este Tatăl nostru bun şi iubitor de oameni, milostiv şi iubitor de oameni,
Dumnezeu care are milă şi îndurări şi iubire de oameni. Aşa-L prezintă Sfânta noastră
Biserică pe Dumnezeu, care este Tatăl nostru, care ne aşteaptă, care ne primeşte, care
aleargă spre noi. Aşa-L înţelegem noi pe Dumnezeu – Tatăl nostru.

Nu ştiu, parcă pe mine m-a stingherit totdeauna când am auzit că Dumnezeu Se şi
mânie. Parcă aş vrea să fie un Dumnezeu care nu Se mânie. Că Dumnezeu pedepseşte,
că Dumnezeu trăzneşte… Totdeauna când am auzit aşa ceva, mă gândeam că
Dumnezeul meu e altfel. Totdeauna am avut o aderenţă la lucrurile acestea pozitive.
Sfântul Apostol Pavel are un cuvânt care aşa de mult îmi place. Zice că: „Dacă
Dumnezeu L-a dat pe Fiul Său pentru noi, oare nu ne va da toate împreună cu El?”
(Romani 8, 32). E extraordinar!

Fiecare dintre noi, dacă ne judecăm pe noi înşine, dacă ne cercetăm, dacă ne analizăm,
ne dăm seama că Îl înţelegem pe Dumnezeu cumva şi în legătură cu ceea ce suntem
noi.

În anul 1954, eram la Câmpulung Moldovenesc. Am stat acolo câtva timp cu rostul de
a ajuta o familie încercată prin pierderea vederii fiicei unor părinţi evlavioşi. Şi în
timpul cât am stat la Câmpulung, am aflat un cuvânt spus de Goethe, şi anume: „Aşa
cum este cineva aşa este şi Dumnezeul lui. De aceea Dumnezeu de-atâtea ori este de
batjocură în această lume”. Nemţeşte este aşa: „Wie einer ist, so ist sein Gott. Drum ist
der Gott so oft zum spot”. Mi s-au împlântat în minte aceste cuvinte şi le-am purtat,
iată, în sufletul meu timp de 40 de ani. Le-am spus când mi s-a dat ocazia, pentru că
mi s-au părut totdeauna foarte importante. Fiecare dintre noi pune în felul cum Îl vede
pe Dumnezeu câte ceva din ceea ce este el însuşi.

Dumnezeul meu, Mântuitorul meu Iisus Hristos, este Mântuitorul care spală picioarele
ucenicilor Săi, n-am să uit niciodată de lucrul acesta, pentru că în această perspectivă
putem cunoaşte măreţia Mântuitorului nostru Iisus Hristos care a spus despre Sine că:
„Fiul omului n-a venit să I se slujească, ci ca El să slujească şi să-Şi dea sufletul preţ
de răscumpărare pentru noi” (Matei 20, 28).

Noi totdeauna stăm cumva la suprafaţa cunoştinţei de Dumnezeu, că nu poate om
mărginit să cuprindă nemărginitul. Cred că v-am mai spus eu că Fericitul Augustin şia
propus să scrie o carte despre Dumnezeu. Şi gândindu-se el la lucrul acesta, a văzut
pe malul mării, când se plimba odată, un copil care a făcut o groapă în nisip şi cu un
vas ducea apă din mare în groapa din nisip. Şi când l-a întrebat ce face, el a zis că vrea
să mute marea în groapa din nisip.
 Şi atunci Fericitul Augustin a avut un gând: uite,ce vrea copilul acesta să facă vreau şi eu când vreau să scriu o carte despre Dumnezeu. N-am cum să scriu o carte despre Dumnezeu, pentru că Dumnezeu nu poate fi cuprins într-o carte. 
Aşa este şi când ne gândim la tainele mântuirii, la tainele
Domnului Hristos: nu putem cuprinde nemărginitul în mărginit, oricât am vrea noi să
cunoaştem, trebuie să fii nemărginit ca să cuprinzi nemărginitul.

Poţi să te apropii de om fără să te apropii de Dumnezeu. Dar dacă te apropii de
Dumnezeu sigur te apropii şi de om, pentru că ştii că omul este purtător al chipului lui
Dumnezeu şi din considerente de felul acesta, că ştii că Dumnezeu l-a pus pe om în
faţa ta ca să-I slujeşti prin om lui Dumnezeu.

Părintele Arsenie Boca zicea că: „Iubirea lui Dumnezeu faţă de cel mai mare păcătos
este mai mare decât iubirea celui mai mare sfânt faţă de Dumnezeu”.
Părintele Serafim de la noi de la mănăstire zicea: „Măi frate, să ştii că Dumnezeu n-are
pe nimenea de pierdut!”. E o realitate. Adică Dumnezeu vrea să ne ajute, vrea să ne
mântuiască. Nu poate fără noi, dar e totdeauna gata de a ne ajuta.

Dumnezeu nu are nevoie de ceea ce Îi oferim noi. Noi avem nevoie de ceea ce Îi oferim.
Fiecare dintre noi suntem, la măsurile noastre, însă trebuie să ne raportăm la
Dumnezeu ca Dumnezeul nostru să devină pentru fiecare şi „Dumnezeul meu”.
Părintele Serafim Popescu, Dumnezeu să-l odihnească, zicea că dacă noi facem un pas
către Dumnezeu, Dumnezeu face nenumăraţi paşi către noi. Trebuie să ne-ntâlnim
undeva cu Dumnezeu, să zicem şi noi ca Sfinţii Apostoli: „Am văzut pe Domnul!” (Ioan
20, 25).
Dumnezeu ne-a creat ca să fim veşnic ceea ce suntem, adică să nu ne depersonalizăm.


Parintele TEOFIL PARAIAN

CategoriiFără categorie
0 Shares

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.