SFANTUL PROOROC ISAIA: “Veniti să umblam in lumina Domnului!”
Sfantul Prooroc Isaia, al carui nume se talcuieste “Mantuirea lui Dumnezeu”, este unul din cei patru mari prooroci ai Vechiului Testament alaturi de Ieremia, Iezechiel si Daniel. Originar din cetatea Ierusalimului, Sf. Prooroc Isaia a trait in secolul 8 i.Hr. si se tragea din semintia regilor iudei.
Sfantul Prooroc Isaia a fost crescut de tatal sau, Amos, in frica si in legea lui Dumnezeu, s-a casatorit si a avut, cel mai probabil, doi copii. Si-a desfasurat activitatea in Ierusalim in timpul domniei regilor Azaria, Ioatam, Ahaz, Iezechia si Manase pe care a incercat sa-i indrepte prin profetii, cu cuvinte mai blande sau mai dure. In ciuda originii sale sociale inalte, Isaia a dus o viata aspra, de nevointa si infranare. Pe trupul gol purta o haina de par, intocmai ca un sac.
Pentru viata sa imbunatatita, Sfantul Prooroc Isaia s-a invrednicit sa Il vada pe Dumnezeu sezand pe scaun inalt si inconjurat de serafimii cei cu cate sase aripi care strigau:
“Sfant, Sfant, Sfant Domnul Savaot; plin este cerul si pamantul de slava Lui“.
In acele clipe s-a umplut de spaima si se smerea zicandu-si:
“O, ticalosul de mine, m-am invrednicit a vedea pe Domnul Savaot cu ochii mei, fiind om, avand buze necurate si petrecand in mijlocul poporului care are buze necurate“.
Si in clipa aceea
unul dintre serafimi a luat cu un cleste un carbune aprins din jaraticul altarului si l-a atins de buzele lui zicandu-i:
„Iata, s-a atins acesta de buzele tale si va sterge Domnul faradelegile tale si pacatele tale le va curati”.
Dupa mutarea la Domnul a regelui Iezechia, a venit rege al Iudeii fiul sau, Manase. Traditia consemneaza ca acesta se indepartase de Dumnezeu si a zidit capiste idoleasca si altar lui Baal, se indeletnicea cu vraji si a varsat mult sange nevinovat. Isaia l-a mustrat si pe rege si pe nobilii care ii impartaseau apucaturile, iar regele Manase, fara a tine cont de varsta lui venerabila, a poruncit uciderea proorocului. Isaia a fost prins, scos in afara cetatii si taiat in doua cu fierastraul. Traditia bisericeasca consemneaza sfarsitul sau mucenicesc la varsta de 126 de ani.
Proorocul Isaia a fost si un mare facator de minuni. Cand Ierusalimul era asediat si suferea de lipsa apei, el a facut cu rugaciunea sa izvorasca izvorul Siloamului. Acest izvor dadea apa numai atunci cand veneau Iudeii impreuna cu Isaia, iar cand alte neamuri mergeau sa ia, seca. Mai mult decat atat, cu rugaciunea el a izbavit si cetatea asediata a Ierusalimului de asirienii care o inconjurasera. Intr-o singura noapte, ingerul lui Dumnezeu a pierdut peste 180.000 de soldati dusmani, iar regele lor, Sennacherib, s-a retras ingrozit la Ninive. Cu aceeasi puternica rugaciune a sa, Sfantul Prooroc Isaia l-a vindecat pe regele Iezechia caruia, desi se imbolnavise de moarte, i-a adaugat inca 15 ani de viata.
Trupul proorocului a fost ingropat nu departe de izvorul Siloamului, pe care Sfantul il facuse sa izvorasca cu rugaciunea, pentru ca apa acestuia sa nu conteneasca a adapa cetatea. Mai tarziu aici s-a construit scaldatoarea la care Mantuitorul avea sa vindece orbul din nastere. In secolul 5 d.Hr. moastele Sfantului au fost aduse in Constantinopol de imparatul Teodosie al II-lea si asezate cu cinste in biserica Sf. Lavrentie din Vlaherne. Astazi, capul Sfantului Prooroc Isaia se gaseste in Manastirea Hilandari din Sfantul Munte Athos.
***
Profetiile lui Isaia privind venirea Mantuitorului sunt atat de numeroase si de precise incat el a fost numit „Evanghelistul Vechiului Testament”. Iata cateva din cele mai cunoscute profetii ale sale:
Pentru aceasta Domnul meu va va da un semn: Iata, Fecioara va lua in pantece si va naste fiu si se va chema numele lui Emanuel. (Isaia 7,14)
Caci Prunc s-a nascut noua, un Fiu s-a dat noua, a Carui stapanire e pe umarul Lui si se cheama numele Lui: Inger de mare sfat, Sfetnic minunat, Dumnezeu tare, biruitor, Domn al pacii, Parinte al veacului ce va sa fie. Si mare va fi stapanirea Lui si pacea Lui nu va avea hotar. Va imparati pe tronul si peste imparatia lui David, ca s-o intareasca si s-o intemeieze prin judecata si prin dreptate, de acum si pana-n veac. Ravna Domnului Savaot va face aceasta. (Isaia 9, 5-6)
Mladita va iesi din tulpina lui Iesei si un Lastar din radacinile lui va da. Si Se va odihni peste El Duhul lui Dumnezeu, duhul intelepciunii si al intelegerii, duhul sfatului si al tariei, duhul cunostintei si al bunei-credinte. Si-L va umple pe El duhul temerii de Dumnezeu. Si va judeca nu dupa infatisarea cea din afara si nici nu va da hotararea Sa dupa cele ce se zvonesc, ci va judeca pe cei saraci intru dreptate si dupa lege va mustra pe sarmanii din tara. Pe cel aprig il va bate cu toiagul gurii Lui si cu suflarea buzelor Lui va omori pe cel fara de lege. Dreptatea va fi ca o cingatoare pentru rarunchii Lui si credinciosia ca un brau pentru coapsele Lui (Isaia 11, 1-5)
Crescut-a inaintea Lui ca o odrasla, si ca o radacina in pamant uscat; nu avea nici chip, nici frumusete, ca sa ne uitam la El, si nicio infatisare, ca sa ne fie drag. Dispretuit era si cel din urma dintre oameni; om al durerilor si cunoscator al suferintei, unul inaintea caruia sa-ti acoperi fata; dispretuit si nebagat in seama. Dar El a luat asupra-Si durerile noastre si cu suferintele noastre S-a impovarat. Si noi il socoteam pedepsit, batut si chinuit de Dumnezeu, dar El fusese strapuns pentru pacatele noastre si zdrobit pentru faradelegile noastre. El a fost pedepsit pentru mantuirea noastra si prin ranile Lui noi toti ne-am vindecat. Toti umblam rataciti ca niste oi, fiecare pe calea noastra, si Domnul a facut sa cada asupra Lui faradelegile noastre ale tuturor. Chinuit a fost, dar S-a supus si nu si-a deschis gura Sa; ca un miel spre junghiere s-a adus si ca o oaie fara de glas inaintea celor ce o tund, asa nu Si-a deschis gura Sa. Intru smerenia Lui judecata Lui s-a ridicat si neamul Lui cine il va spune? Ca s-a luat de pe pamant viata Lui! Pentru faradelegile poporului Meu a fost adus spre moarte. (Isaia 53 , 2-8)
(din revista “Lumea credintei”, nr. 5 (118) / mai 2013)
CategoriiFără categorie