APROAPELE6 min read

Să nu uităm niciodată de om, de omul de lângă noi, mai ales de omul de lângă noi,
pentru că omul de lângă noi este pus anume ca prin el să ne înmulţim iubirea. Se
spune în Pateric – Sfântul Antonie cel Mare are cuvântul acesta – că „de la aproapele
vine şi viaţa şi moartea. Că dacă folosim pe aproapele, pe fratele, pe Dumnezeu
dobândim şi dacă greşim fratelui, lui Hristos greşim”, iar Cuviosul Ioan Colov spunea
că: „Nimeni nu clădeşte o casă de la acoperiş în jos, ci de la temelie în sus”. Şi întrebat
fiind ce înseamnă acest cuvânt a zis: „Temelia este aproapele, ca pe el mai întâi să-l
folosesc, pentru că de el atârnă toate poruncile lui Hristos”.

Deci îndreptarea noastră,
înaintarea noastră, depăşirea de noi înşine este în măsura în care relaţiile noastre cu
cei din jurul nostru, cu cei apropiaţi ai noştri, sunt bune. E ceva extraordinar de
important şi de frumos! Adică să ne raportăm la omul de lângă noi. De altfel, cel mai
important om din lumea aceasta pentru fiecare din noi este omul de lângă noi,
aproapele nostru, vecinul nostru. Se zice că mai mult te foloseşti de un vecin de
aproape decât de fratele de departe.
Putem să ne silim să iubim pe Dumnezeu şi pe oameni cât putem noi mai mult şi
atunci suntem pe calea cea bună, suntem în cuprinsul fericirii, ştim să ne coborâm la
cel la care trebuie să ne coborâm şi ştim să-l ridicăm pe cel pe care trebuie să-l
ridicăm. Cum se poate face aceasta o ştie numai cel ce iubeşte.
Să ştiţi că noi cu iubirea faţă de aproapele suntem foarte deficitari. Nu ştiu cine ar
putea zice că iubeşte pe aproapele ca pe sine însuşi, că urmăreşte binele aproapelui
cum urmăreşte binele propriu. Chiar şi în familie, nu totdeauna părinţii sau copiii sunt
dispuşi să renunţe la ceva din partea lor ca să se simtă bine cei din jurul lor.
Bineânţeles că aproapele nostru poate fi cineva şi foarte departe de noi spaţial, dar pe
care-l purtăm în noi prin iubire.
Şi călugărul şi mireanul pot să folosească pe aproapele prin fapta bună care i se cere.
Degeaba vrei să câştigi pe cineva prin ceva ce nu-ţi cere el. Omul are nevoie de noi într-o
anumită direcţie, pentru o anumită chestiune. Dacă nu-l folosim cum îşi doreşte, nu-l
folosim deloc. Mai putem folosi pe aproapele indirect, când acela nu are trebuinţă de
ceea ce am putea face noi pentru el, prin exemplul nostru bun şi prin dragoste.

Se spune că la un om care cerşea cineva i-a dat o floare. Niciodată nu s-a aşteptat
omul acela ca cineva să-i dea o floare. N-a aşteptat floarea, dar floarea l-a bucurat,
pentru că o floare spune ceva despre cel care o dăruieşte.

Sfântul Evanghelist Marcu şi Sfântul Evanghelist Luca, în legătură cu slăbănogul de la
Capernaum, spun că cei patru care l-au adus pe acesta în faţa Domnului Iisus Hristos,
l-au adus prin acoperişul casei şi l-au coborât în faţa Domnului Hristos. Asta este ceea
ce facem când ajutăm pe un om, îl ducem în faţa Domnului Hristos prin ceea ce facem
noi pentru el.

Să ne gândim că şi noi avem o scăldătoare în care s-ar putea face minuni, şi anume
virtutea capabilă de cunoştinţă, fapta cea bună care se întăreşte în suflet şi care după
aceea aduce cunoştinţa de Dumnezeu – şi cunoştinţa de Dumnezeu este o bucurie.
ne gândim că aşa cum noi nu avem de multe ori gând înţelept, aşa alţii nu ne au pe noi
în ajutor când am putea să le fim omul de ajutor. Să ne gândim la el. Să ne gândim la
binele pe care-l putem face şi atunci darul lui Dumnezeu va fi cu noi, Maica Domnului
ne va fi ocrotitoare, sfinţii ne vor ajuta cu rugăciunile lor, iar Domnul nostru Iisus
Hristos ne va da gândul cel bun care să ne arunce în virtutea capabilă de cunoştinţă,
iar cunoştinţa cea de la Dumnezeu va fi pentru noi bucurie în toate zilele vieţii noastre.

Sunt multe suferinţe în această lume care au ca pricină păcatele. Noi însă nu suntem
judecătorii oamenilor, ci suntem ajutătorii oamenilor. Noi trebuie să facem ce a făcut
Domnul Hristos. Domnul Hristos nu l-a întrebat despre păcatele lui pe slăbănogul de la
Capernaum, nici pe cel de la Vitezda. N-a discutat viaţa lui de mai înainte, ci a fost
gata să-l ajute şi l-a ajutat şi pe unul şi pe celălalt. Şi cu aceasta ne dă un exemplu, să
fim şi noi binevoitori, să fim ajutători. Nu vom fi vindecători. Nu suntem în stare să ne
vindecăm nici pe noi înşine. Dar avem putere de a mângâia. Avem putere de a lumina,
avem putere de a mângâia pe oamenii din jurul nostru în credinţă, avem putere de a
iubi, avem putere de a ne revărsa iubirea faţă de aceia care au trebuinţă de ajutor şi pe
care îi părăsesc cei mulţi.

Nu ezitaţi unde ştiţi că puteţi ajuta cu ceva, unde ştiţi că puteţi interveni cu ceva, nu
numai dând ceva din mână, ci dând ceva din inimă. Sfântul Isaac Sirul spune că
atunci când îi dai cuiva ceva, veselia feţei tale să fie mai mare decât darul pe care i-l
dai. Să simtă omul că vrei să-l ajuţi, că eşti alături de el, că nu-l părăseşti, ci stai cu
bunăvoinţă faţă de el.

Despre Maica Tereza din Calcuta se spune că era odată lângă un bolnav şi curăţa nişte
răni care miroseau urât. Ea voia să-l ajute pe omul acela care era în necaz şi cineva
care a trecut pe acolo i-a zis: „Eu n-aş face asta nici pentru un milion de dolari”. Şi
Maica Tereza a răspuns: „Nici eu, pentru un milion de dolari n-aş face, dar pentru
Dumnezeu fac!”.

Asta înseamnă să ai credinţă, să faci ceva ce n-ai face pentru lumea asta întreagă, dar
pentru Dumnezeu faci. Şi dacă nu faci, să ştii că eşti în lipsă cu credinţa. Dar dacă ai
credinţă biruieşti şi-l ajuţi şi pe altul să biruiască.

Când te lauzi şi te trufeşti, împingi pe celălalt în jos. Tu eşti ceva şi el nu e nimic, sau e
neânsemnat faţă de tine. Te scoţi pe tine în sus şi pe el îl apeşi în jos.
Nu se poate să fim cinstitori de Dumnezeu câtă vreme nu suntem şi cinstitori de
oameni, mai ales cinstitori ai oamenilor lui Dumnezeu. Nu se poate să-I slujeşti lui
Dumnezeu câtă vreme îi ocoleşti pe oamenii lui Dumnezeu, pe oamenii pe care
Dumnezeu I-a pus să fie martorii Lui în această viaţă.

Având în vedere nişte principii şi ţinând seama de nişte repere, te poţi modela.

Eram copil, am auzit la biserică citindu-se la Apostol, din Epistola Sfântului Apostol
Pavel către Romani. Aveam vreo 12-13 ani atunci şi am auzit cuvântul: „Datori suntem
noi cei tari să purtăm slăbiciunile celor slabi şi nu nouă să plăcem. Ci fiecare să facă
spre plăcerea aproapelui întru ce-i bine spre zidirea lui” (Romani 15, 1-2). Şi când am
auzit cuvintele acestea, le-am luat în seamă şi am ajuns într-o împrejurare în care n-aş
fi vrut să fac un bine pe care-l impunea situaţia. Mama mea pleca la câmp, tata era
absent din gospodărie, parcă era-n armată, nu mai ştiu ce s-a-ntâmplat şi trebuia să
meargă mama cu cineva la lucru. Şi atunci mama m-a rugat să am grijă de copiii
femeii aceleia, să stau cu ei acasă şi să le port de grijă şi pe mine mă cam incomoda
lucrul acesta. Dar mi-am adus aminte de cuvântul Sfântului Apostol Pavel: „Nu nouă
să plăcem, ci fiecare să facă spre plăcerea aproapelui”. În felul acesta te ajută un
principiu.
Cât priveşte raportarea la Dumnezeu, la oameni şi la noi înşine, în Mântuirea
păcătoşilor se spune: „Faţă de Dumnezeu să avem inimă de fiu, faţă de aproapele să
avem inimă de mamă şi faţă de noi înşine inimă de judecător”. Aş zice eu mai bine:
minte de judecător.
Fiecare om care ne vine în faţă este un candidat la iubirea noastră. Pentru clipa în care
ne întâlnim cu el, pentru totdeauna, omul de lângă noi este omul cel mai însemnat,
este aproapele nostru şi fiind aproapele nostru trebuie să fim preocupaţi pentru binele
lui.
Un părinte de la noi de la mănăstire zicea: „Dragă, pe om dacă-l iei de bun, bun îl
găseşti, şi dacă-l iei de rău, tot pe acela, şi rău îl găseşti”.
În Pateric se spune că un boier i-a dat unui sărac o haină, şi săracul a luat haina şi a
vândut-o şi a băut-o. Şi atunci omul era îngrijorat: „Uite, eu i-am dat-o să se îmbrace şi
el a vândut-o şi a băut-o”, şi era nemulţumit şi noaptea a avut un vis în care se făcea
că i se arăta Domnul Hristos îmbrăcat cu haina pe care el a dat-o săracului şi L-a
întrebat pe binefăcător: „Cunoşti haina aceasta?”. Şi el a zis: „Da, Doamne, o cunosc, a
mea este!”. Şi Domnul Hristos a zis: „Nu te întrista, Eu o port”.
Ei, conştiinţa aceasta vrea Domnul Hristos să o formeze în viaţa oamenilor, să avem în
consideraţie faptul că ceea ce facem pentru omul de lângă noi, pentru omul care are
trebuinţă de ajutorul nostru, facem de fapt pentru Mântuitorul şi ne va fi de folos la
Judecata de Apoi.

Parintele TEOFIL PARAIAN
Veniti de luati bucurie

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

comments