Sf Efrem Atonitul-povete 14 min read

POVETE    PĂRINTESTI
* Trebuie să avem luare-aminte si rugăciune. Una ajută pe cealaltă, precum se ajută mâinile una pe
alta; luarea-aminte aduce rugăciunea si rugăciunea aduce luarea-aminte.
* Rugăciunea să fie spusă încontinuu, fie grăită, fie în minte; să nu se oprească niciodată;
întreruperea rugăciunii si trândăvia sunt ca si când cineva ar purta arma sa pe umăr, în vreme ce dusmanul
îl ucide; pe când, dacă îsi tine mereu degetul pe trăgaci, îndată ce apare dusmanul el trage primul si îl
omoară.
* Diavolul tremură la numele lui Iisus Hristos si
când rugăciunea se face astfel încât cineva să
înteleagă ce a cerut, adică să fie constient, atunci frica diavolului este mult mai mare.
* Spuneti rugăciunea; aceasta sfinteste gura, sfinteste aerul, sfinteste locul în care a fost rostită.
* Prin citire, prin convorbiri duhovnicesti, îl lovesti pe vrăjmas în cap, peste picioare, peste mâini.
Prin rugăciunea mintii îl lovesti în inimă, de aceea si reactionează atât de cumplit.
* Rugăciunea să fie spusă într-una, zi si noapte, din gură, din minte, din suflet. Să nu lăsăm mintea
fără ocupatie, ci să lucreze la rugăciune sau la contemplare, pentru că altfel vine semănătorul cel rău si
seamănă tulburare în suflet. Monahul care nu zice rugăciunea este monah doar pe dinafară.
* Numele lui Iisus sfinteste gura, mintea si inima; diavolul se străduieste să oprească rugăciunea
prin diferite griji, treburi si nevoi; după ce a fost legat, ca să zicem asa, stăpânul casei, lesne este după
aceea să-si facă treaba; de aceea trebuie izgonită imediat din minte orice închipuire, orice lucru. În vremea
rugăciunii, nimic să nu preocupe mintea, să nu existe nici un lucru pământesc de care mintea să se
îngrijească. Spune: “da, diavole, mâine, când îmi voi termina rugăciunea, le voi face pe toate; dar acum
exist doar eu si Dumnezeu, nimic altceva“.
* Diavolul ia mintea si o duce unde vrea el; când mintea se întoarce, aduce în suflet toată mizeria si
provoacă maladii si boală în suflet. Leacul, terapia, arma împotriva risipirii mintii este trezvia. Diavolul
îsi macină toate puterile lui ca să distrugă trezvia.
* Vindecarea definitivă de patimi se face prin oprirea nălucirilor, adică a risipirii mintii. Păcatul nu
se poate face dacă nu se primeste mai întâigândul păcatului. Mai întâi se predă omul cel lăuntric, prin
nălucire, si apoi urmează păcatul din afară.
* Dacă mintea nu se curăŃeste de năluciri, Dumnezeu nu scrie pe lespedea minŃii cuvintele Sale.
* Diavolii pun o mulŃime de piedici pentru ca omul să nu se roage, deoarece toate cursele, toate
capcanele diavolilor, sunt distruse prin rugăciune.
* Rugăciunea este o armă atotputernică care nu lasă păcatul să se apropie. Diavolii tremură la
rostirea numelui lui Iisus Hristos.
* Lucrarea trezviei este mestesugul mestesugurilor si stiinta stiintelor; e nevoie de un învătător
potrivit, care să cunoască bine mestesugul. Dar e nevoie si de ascultare deplină, întrucât, dacă pentru a
învăta un mestesug ori stiintă trebuie să faci ascultare către învătător, cât de multă ascultare trebuie să faci
aici, în stiinta duhovnicească, unde diavolul încearcă să strice, să împiedice toată lucrarea: e ca si când, de
pildă, maistrul ar încerca să-l învete pe ucenic o meserie, iar un alt maistru, de alături, se străduieste
încontinuu să deformeze învătăturile primului si se sileste să-l convingă pe ucenic că altfel stau lucrurile.
Asadar, gândeste-te acum dacă e posibil ca ucenicul să învete vreodată meseria ascultându-l pe diavol, pe
cel rătăcit, fără să-l asculte întru totul pe adevăratul maistru si dascăl duhovnicesc si fără să nesocotească
sfaturile diavolului.
* Deoarece lucrarea mintii noastre nu este desăvârsită, de aceea nu primim mângâiere
duhovnicească si căutăm mângâiere prin vorba lungă, râs si întoarcere către cele din afară.
* O cugetare diavolească te chinuie si, dacă nu te spovedesti sau nu te rogi, ca să fugă cugetarea,
aceasta devine tortură; cât de înfricosător este să fii cu diavolii!
* Sfintii Părinti foloseau aducerea aminte de moarte ca pe o cale de trezvie si plângeau într-una,
rugându-se să nu păcătuiască. Cât trebuie să ne rugăm noi, cei bolnavi!
***

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

comments