“Eu sunt Lumina lumii…“ (Ioan 8,12).
“Eu sunt Calea, Adevărul si Viata“ (Ioan 14, 6).
“Eu sunt ÎnvăŃătorul si Domnul“ (Ioan 13, 13).
“Eu sunt Învierea si Viata“ (Ioan 11, 25).
DESPRE ORTODOXIE*
Iubitii mei fii, ce este Ortodoxia?
Suntem ortodocsi si în general nu cunoastem înălţimea,
profunzimea, lărgimea Ortodoxiei. Va trebui să o vedem în toată sfinţia ei.
Ortodoxia este adevărul despre Dumnezeu, despre om si despre lume, asa cum ni l-a dat Însusi Dumnezeu cel Întrupat prin învăţătură Sa desăvârsită. Asa cum l-a exprimat mai târziu cugetul si inima dumnezeiescului Pavel. Asa cum l-a descris ucenicul iubirii si alţi apostoli si evanghelisti cu lumina cerească a Sfântului Duh. Ortodoxia este acea sinteză minunată dintre dogmă si obiceiuri, dintre teorie si practică.
Asa cum ne-a fost predanisită de către părinţii duhovnicesti ai Alexandriei, Constantinopolului,
Capadociei, Siriei si, mai târziu, ai Sfântului Munte.
Toti acestia, de la Sfântul ierarh Policarp, care a fost, după cum stiti, ucenicul apostolilor, si până la Sfântul Nicodim Aghioritul, care a adormit la începutul secolului al XIX-lea, cu înţelepciunea si sfintenia lor, cu jertfele si nevoile pe care le-au îndurat, ne-au înmânat pretioasa mostenire a credinţei si vietii drepte, comoara traditiei ortodoxe. Ortodoxia este ceea ce au exprimat oficial Sfintele Sinoade, acele adunări binecuvântate formate din membri ai Bisericii lui Hristos veniti din toată lumea.
Atunci purtătorii de Dumnezeu părinti, “înzestrati cu totii cu stiinta sufletului si Duhul dumnezeiesc“, au discutat despre marile probleme care îl preocupă pe omul duhovnicesc, si au asezat postamentul, temelia civilizatiei duhovnicesti. Ortodoxia a fost pecetluită cu sânge de mucenicii tuturor vremurilor. De toată oastea sfântă formată din milioane de eroi si mărturisitori, bărbati, femei si copii.
De la arenele Romei până în lagărele de concentrare din Rusia, toti au dovedit că învătătura crestină nu este o simplă teorie, ci adevăr si viată.
Cel mai frumos eroism, izbânda împotriva violentei crude si a puterii materiale, domnia si împărătia Duhului.
A venit apoi să laude Ortodoxia cultul bisericesc, cu minunata sa poezie si imnografia sa insuflată de Dumnezeu, care îmbibă firescul cu suprafirescul, lumescul cu cerescul, individualul cu obstescul, familiarismul cu respectul profund, ceea ce este vădit cu ceea ce este tainic. Într-o atmosferă de înăltare si sfintenie este înfătisată în cult jertfa Dumnezeului-om, drama dumnezeiască a Liturghiei, la fiecare Liturghie la care participă credinciosii. De asemenea, acolo sunt lăudate si slăvite izbânzile mai-marilor credintei si ale Stăpânei asezământului bisericesc, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, Fecioara Maria.
Acolo este preamărită dogma, nu numai ca adevăr, ci si ca răspuns la chemarea oamenilor.
Dar nici idealul pentru care s-a luptat monahismul nu este diferit de rostul Ortodoxiei. După
cercetătorii de specialitate, monahismul ortodox a constituit oastea duhovnicească ce s-a luptat pentru dobândirea libertătii duhovnicesti, pentru desăvârsirea omului. Scopul lui a fost să dea chip sufletului pentru înnoirea mintii. Exact în acest punct este inima duhului monahal, este scopul si izbânda monahismului.
Nevointele duhovnicesti ale ascetilor sunt noile lupte duhovnicesti ale duhului.
Îl conduc pe om întru totul spre viata iubitoare de întelepciune, spre îndumnezeire. Drumul monahismului este drumul curătirii si întoarcerii la Dumnezeu. Ortodoxia a dat semnificatia sfinteniei nu numai ascetilor, ci întregii lumi crestine.
Cei care consideră că sporirea duhovnicească nu este legată de mărturisirea dreptei credinte, că pot dobândi Împărătia lui Dumnezeu fără a păstra învătăturile Bisericii, vor vedea că punctul de vedere al Traditiei ortodoxe le stă împotrivă.
Cei care cred că nu trebuie să mărturisească dreapta-credintă, si că pot face compromisuri pentru a fi pe placul lumii acesteia, vor primi o replică echilibrată, izvorâtă din inima unuia dintre cuviosii care tin aprinsă făclia Ortodoxiei. Pentru rugăciunile lor, Dumnezeu mai tine lumea .
Prin această semnificatie a înăltat obiceiurile societătii. Vedem acest lucru îndeosebi în perceptia socială. Elementul de bază al Ortodoxiei este iubirea de oameni, luată în cel mai profund sens al ei. Nu numai ca milostenie, ci în general, ca afectiune. Ocrotirea socială este descoperită în ultimele decenii. Dar a luat nastere la Ierusalim, după Învierea Mântuitorului.
Acolo s-au făcut primele cantine, în care au slujit primii sapte diaconi, după cum apare în Faptele Apostolilor. Apostolul neamurilor, Pavel, a fost totodată si primul lucrător social. Odată cu propovăduirea Evangheliei, a înfăptuit si cheta dragostei, numită în multe feluri. Lucrători sociali au fost si urmasii apostolilor, episcopii.
Nu există o sugrumare mai cruntă a adevărului decât să sustină cineva că Părintii Bisericii s-au ocupat doar cu dogma si nimic altceva. În timpul sinoadelor, în Cezareea a apărut, după cum se stie, Vasiliada, sub călăuzirea Sfântului Vasile cel Mare. În Constantinopol functionau cantine pentru sapte mii de săraci, iar în Alexandria s-au întemeiat primele maternitătti.
Nu numai episcopii, ci si împăratii si chiar monahii participau la astfel de lucrări ale dragostei. Pentru toti acestia Ortodoxia a fost în acelasi timp si dreaptă lucrare.
Un alt element important al Ortodoxiei a fost întotdeauna eroismul pe care îl vedem în mucenicie.
Dar nu s-a oprit numai la jertfa sângelui. Fiii Ortodoxiei au arătat mereu curaj si vitejie în fata oricărui fel de samavolnicie, fie că provenea de la Iulian, împăratul cel nelegiuit, fie de la arieni si monofiziti ori de la iconoclasti si de la monahii atrasi de rătăcirile latinilor. Această multime de eroi ai Bisericii Ortodoxe nu-i cuprinde doar pe Sfântul Atanasie, Sfântul Vasile si Sfântul Ioan Gură de Aur, ci si pe Sfântul Teodor Studitul, egumenul mănăstirii Studion, împreună cu toti monahii ei, pe Maxim Mărturisitorul si pe marele erou – Sfântul Marcu Eugenicu, Mitropolitul Efesului.
O caracteristică a Ortodoxiei a fost dintotdeauna si ierapostolia către barbari, combinată cu
civilizarea. Biserica noastră, fără să facă vreodată prozelitism, a răspândit lumina Evangheliei si a scrierilor, a iubirii si blândetii. Această cale spre învătătură si civilizare ne este arătată îndeosebi de Sfintii trei ierarhi , care au iluminat toată făptura cu razele vii ale dreptei învătături despre Dumnezeu si om.
Sfintii trei ierarhi sunt marii astri ai tărâmului duhovnicesc al Bisericii.
Ortodoxia a fost întotdeauna calea împărătească a Evangheliei. A păstrat curat si autentic duhul crestinismului în fata misticismului întunecat al ereziilor din Răsărit, a centralizării papalo-cezareene a latinilor si a subiectivismului rationalist al protestantismului. A păstrat mereu măsura si armonia, n-a făcut nimic gresit. Pentru că Părintii au fost miscati de duh, au fost călăuziti de Dumnezeu în chip sfânt si duhovnicesc.
Ortodoxia nu a nesocotit omul, nici întelepciunea, nici natura, nici arta, nu a fost neomenoasă. Le-a explicat pe toate si a creat cultura. După cum spune troparul Sfintilor trei ierarhi, a întărit firea celor ce sunt si obiceiurile oamenilor le-a îndreptat.
Ortodoxia este marsul omului către Făcătorul lui, către îndumnezeire. Îl conduce pe om la
dezvoltarea lui deplină întru Hristos si pentru Hristos. Ortodoxia nu este numai teologie, este totodată si adevărată psihologie, si umanism autentic, si sociologie. Este un diamant care reflectă prin toate laturile adevărul.
Să cunoastem deci Ortodoxia noastră. Nu teoretic, ci să o simtim si să o trăim în toată profunzimea si lărgimea ei. Doar asa vom putea să o provocăm si să-i arătăm valoarea.
Ortodoxia noastră nu este muzeu, nu este trecut, ci viată, creatie si strălucire. Este marele nostru ideal, este nădejdea pretioasă a mântuirii noastre. Este mândria noastră întru Hristos să o propovăduim cu eroism si slavă, ca niste fii adevărati ai marilor eroi ai Ortodoxiei.
Ortodoxie preafrumoasă, mireasă împodobită a lui Hristos, să nu te tăgăduim noi, nevrednicii, ci dacă vremurile si împrejurările o vor cere, învredniceste-ne să vărsăm pentru tine si ultima picătură de sânge din noi.
