MAICĂ ŞI FECIOARĂ
*************************
Sf. Ioan Damaschinul în cartea sa „Despre credinţa ortodoxă“ (cartea a III- a) se exprimă aşa relativ la întruparea Mântuitorului : „Naşterea temporală a lui Iisus – la care s- a supus pentru salvarea noastră – este pe de o parte asemenea cu a noastră ; căci s- a născut dintr – o femeie şi după timpul cerut de natura omenească. Pe de altă parte însă, este superioară naşterii noastre, căci nu s- a născut prin lucrarea unui om, ci prin lucrarea Sf. Duh, dintr – o fecioară sfântă, deci într – un mod superior legilor concepţiunii“ .
Prin urmare Maria, deşi fecioară, a dat naştere naturală unui copil supranatural. Şi era supranatural acest copil, căci pe lângă natură omenească mai avea şi natură divină.
Şi Dumnezeu care a creat totul poate să facă şi minunea aceasta, ca o fecioară să nască şi totuşi să rămână fecioară, adică cu totul departe de orice împreunare bărbătească.
Prin urmare, corpul omenesc al Mântuitorului nu s- a format pe calea naturală, adică din împreunare bărbătească, ci a fost creat în sânul Sf. Fecioare, în momentul când Fiul lui Dumnezeu s- a coborât din ceruri.
Aşa cum Dumnezeu crează sufletele oamenilor în momentul conceperii corpului lor, tot aşa s- a creat în germene corpul lui Iisus în clipa când Fecioara Maria a zis îngerului : „Fie mie după cuvântul tău“. Acest corp, unit cu divinitatea ce l- a creat şi- a luat apoi dezvoltarea naturală în pântecele Fecioarei, hrănindu – se din trupul său şi din sângele său. Şi la timp normal a apărut în lume, în peştera din Betlehem.
De aceea, cu tot dreptul Fecioara Maria a căpătat numele de Maică, căci ea la hrănit şi ea l- a născut.
Şi se cheama Maica lui Dumnezeu,fiindca corpul pe care ea l- a hrănit era unit cu fiinţa divină a Fiului ; după cum o femeie oarecare se numeşte maica cutărui om – deşi ea n- a născut decât corpul aceluia ; dar fiindcă sufletul, creat de Dumnezeu, era unit cu el în momentul naşterii, de aceea nu se numeşte numai născătoare de trup, ci născătoare de om.
********************************************************
Fecioară şi Maică !
***************
Iată într – adevăr două mari daruri, pe care poate să le aibă o femeie : dar pe care este imposibil să le aibă în acelaşi timp.
Cine voieşte să- şi păstreze toată candoarea fecioriei, trebuie să renunţe la marea cinste de a fi maică.
Şi totuşi a fost o singură excepţie.
Numai Maria a putut să se învrednicească de amândouă aceste daruri deodată.
Neapărat este aici o minune.
O minune, care a răsturnat legile naturale ale zămislirii.
Maria, fericita floare din Nazaretul Galileei, a putut să conceapă şi să nască, rămânând pururea Fecioară. Sau după expresia clasică : „a fost fecioară înainte, în timpul şi după naştere“.
Prin urmare şi- a păstrat pecetea fecioriei chiar şi în timpul naşterii.
Cum s- a făcut aceasta ? Neapărat este ceva tainic. În orice caz, ne închipuim că Iisus a ieşit din Maria Fecioara, tot aşa cum a ieşit şi din mormânt fără să rupă peceţile mormântului său cum a intrat în casa unde erau închişi apostolii, fără să deschidă uşile acelei case.
În trecutul bisericii noastre, a apărut o învăţătură falsă a Antidicomarianiţilor care susţineau că fecioria Sf. Marii a durat până la concepţiunea Fiului, însă pe urmă a încetat. Adică ei învăţau, că Sf. Fecioară Maria după naşterea supranaturală a lui Iisus Hristos a trăit împreună cu Iosif logodnicul şi a avut de la el mai mulţi fraţi şi surori.
În întreg Orientul însă, ca şi în Occident, a fost o explozie de indignare contra unei asemenea învăţături, ce caută să arunce o pată de întuneric asupra celei mai candide şi celei mai sfinte dintre fecioare.
În special Ieronim, Ambroziu şi Augustin au fost atleţii ce luptară cu defăimătorii fecioriei Sf. Marii.
Aşa că fecioria sa a fost înţeleasă în sens larg, adică şi înainte, şi în timpul, şi după naştere.
Numai aşa se poate înţelege această feciorie, care a fost profeţită de Isaia în Vechiul Testament ; iar în Noul Testament recunoscută în mod clar de Sf. Ev. Matei şi Ev. Luca, aşa cum am văzut în capitolul precedent.
Numai aşa Fecioara Maria merită să fie într – adevăr „lăcaşul“, în care s- a născut Hristos.
Numai aşa a meritat ca întreaga creştinătate (minus protestanţii cei prea raţionalişti) să- i dea supravenerarea ce i s- a dat şi pe care ea însăşi a profeţit –o, când a spus Elisabetei : „De acum mă vor ferici toate neamurile“.
Că este ceva ce întrece puterea noastră de înţelegere ! ?
Foarte bine. Dar oare numai aceasta e de neînţeles ? Nu tot ce ne înconjoară, e minunat în ochii noştri ! ? Plutim într – o mare de minuni şi noi totuşi tăgăduim minunea. Nu ştim nici măcar cum să facem un fir de iarbă şi nici un fir din părul capului nostru, şi vrem să ştim cum o fecioară a născut pe Mesia.
Noi credem însă că aşa a fost, fiindcă aşa ni s- a descoperit şi aşa stă scris în Cartea Sfântă.
Dacă sunt unii care nu cred, cel puţin aceştia n- ar trebui să se mai numească creştini şi să arunce deoparte Cartea Sfântă.
Atunci vom şti cu cine stăm de vorbă.
CINE SUNT „FRAŢII LUI IISUS“?
**********************************
Totuşi mai sunt anumiţi defăimători care cred posibil ca Maria să nască pe Mesia fiind fecioară, prin urmare pe calea supranaturală ; dar care nu cred că a rămas fecioară şi după naştere.
Şi ca o dovadă ne prezintă anumite locuri din Noul Testament unde se vorbeşte de anumiţi „fraţi ai lui Iisus“. Iată spun ei, Fecioara Maria a născut în mod supranatural pe Iisus, dar apoi s- a măritat cu Iosif logodnicul ei, şi a avut alţi copii de care pomeneşte chiar Biblia.
Chestiunea aceasta este foarte importantă, căci numai de la dezlegarea ei vom vedea dacă merită Maria numele de pururea fecioară.
Este onoarea virginală a Sf. Marii în joc şi de aceea trebuie să dăm răspunsul cuvenit.
Mai întâi Helvidiu şi Eunomiu din sec. IV au rdicat această chestiune.
Îndeosebi s- au legat de versetul 24 din cap. I la Evanghelistul Matei, care spune : „Şi (Iosif) n- a cunoscut – o pe ea (pe Maria) până ce a născut pe fiul său cel întâi născut şi a chemat numele lui Iisus“.
Iată, zic ei, „n- a trăit cu Maria ca bărbat cu femeie până la naşterea lui Iisus ; mai pe urmă însă a trăit cu ea şi a avut alţi copii. Dovadă este faptul că pe Iisus îl numeşte cel dintâi născut“.
Răspunsul nostru este că acea expresie „până ce“ ne arată ce nu s- a petrecut până la o anumită dată, fără să ne dea a înţelege că după acea dată sa petrecut ceva.
Aşa de exemplu, când la Geneză (VIII- 7) citim : „Noe a trimis corb şi nu s- a întors până ce au secat apele“, nu însemnează că pe urmă s- a întors.
Sau când citim că Mical fica lui Saul şi soţia lui David, n- a avut copii până ce a murit (II Reg.) nu trebuie să înţelegem că a avut copii după moarte. Ar fi absurd.
Iarăşi în psalmul 110–1 citim : „Zis- a Domnul Domnului meu : Şezi de- a dreapta mea, până ce voi pune pe vrăjmaşii tăi aşternut picioarelor tale“.
Aceasta nu însemnează că după aceea Mântuitorul va sta la stânga.
Prin urmare, expresia până ce nu ne dă să înţelegem că Iosif a trăit cu Maria ca bărbat.
Ei da ! zic adversarii, dar mai găsim acolo cuvântul „cel întâi născut “ care ne dă să înţelegem că a mai fost şi al 2- lea născut şi al 3- lea născut s.a.m.d.
La această obiecţie a răspuns tot în sec. IV fericitul Ieronim : „Primogenitum non est tantum post quem et alii, sed ante quem nullus“ adică pe româneşte :
„prim născut se cheamă nu atât cel după care au mai fost şi alţii ; ci acela înainte de care n- a mai fost niciunul“.
Ca să înţelegem mai bine aceasta, trebuie să ne amintim că la Ebrei primul copil purta numele de prim născut, indiferent dacă mai urmau după el alţi frati.
Prin urmare chiar dacă era numai un singur copil tot prim născut se chema.
De ce ? Fiindcă acest copil era afierosit Domnului, ca o amintire de cruţarea Evreilor în Egipt.
La Numeri (III–13) stă scris : „Al meu este tot cel întâi născut“ sau la Eşire (13– 2) : „sfinţeşte mie pe tot cel întâi născut“.
Deci nici expresia de întâi născut nu ne dă să înţelegem că Iisus a mai avut fraţi. Adversarii n- au dreptate.
*
Dar adversarii nu se lasă. Şi ne aruncă în faţă cele vreo 9 locuri din Noul Testament unde se vorbeşte de „fraţii Domnului“.
Ia să vedem pe cele mai importante !
La Matei (XIII–54- 56) : „Şi veni în oraşul său şi îi învăţa pe ei în sinagoga lor încât ei stăteau uimiţi şi ziceau : de unde la el înţelepciunea aceasta şi puterile ? Au nu se numeşte mama lui Maria şi fraţii lui Iacob şi Iosif, Simon şi Iuda ? Şi surorile lui au nu sunt toate la noi ? De unde deci la el acestea toate.“
Evanghelistul Marcu în cap. VI- 3 spune : „Au nu este acesta teslarul, fiul Mariei şi fratele lui Iacob şi a lui Iosif şi al lui Iuda şi a lui Simon ?Şi nu sunt oare surorile lui aici la noi ? Şi se sminteau între ei :“
Prin urmare, din aceste două locuri reiese că Iisus a avut 4 fraţi : Iacob, Iosif, Iuda şi Simon şi câteva surori al căror nume nu se dă.
Mai găsim la Ev. Matei (cap. XII–46) următoarea întâmplare, care este redată şi la Marcu aproape identic (III–31- 35) : „Pe când Iisus tot mai propovăduia mulţimilor, iată mama şi fraţii lui stăteau afară căutând să vorbească cu el. Şi oarecine îi zise : iată mama ta şi fraţii tăi stau afară, căutând să- ţi vorbească, dar el răspunzând zise către cel ce- i grăise : Cine este mama mea şi cine sunt fraţii mei ? Şi întinzând mâna către ucenicii săi zise : Iată mama mea şi fraţii mei. Căci oricine va face voia Tatălui meu celui din ceruri, acela îmi este frate
şi soră şi mamă.“
Lăsăm celelalte locuri. Amintim numai de faptul povestit de Marcu (III–20- 21) că fraţii săi îl acuzau că „şi- a ieşit din fire“.
Întrebarea este : Ce sunt aceşti fraţi ? Erau ei fraţi reali, sau altceva ?
În lumea ortodoxă s- au ivit mai multe opinii :
Prima este aceea a lui Epifaniu, episcop de Cipru (sec. IV), care în cartea sa „Despre Erezii (III–78), vorbeşte de erezia aşa numiţilor antidicomarianiţi, care tocmai atacau fecioria Sf. Marii pe chestiunea „fraţilor Domnului“.
Sf. Epifanie spune că Maria a fost încredinţată lui Iosif numai pentru paza şi îngrijirea ei. Iosif deja era bătrân şi fusese însurat mai înainte.
Din prima căsătorie avusese şase copii, adică patru fraţi : Iacob, Iuda, Iosif şi Simon şi două surori, al căror nume el îl dă : Maria şi Salomia. Aceşti şase copii sunt cei pe care în Evanghelie îi găsim sub numele de fraţii Domnului.
Neapărat în cazul acesta sunt fraţi : nu naturali, ci vitregi.
Bună ar fi această explicaţie a lui Epifanie, numai că nu se bazează pe izvoare sigure. El s- a bazat pe două scrieri apocrife anume : „Prima evanghelie a lui Iacob“ şi „Istoria lui Iosif Teslarul“, pe care noi nu putem pune atât temei.
O altă opiniune este cea exprimată de Fericitul Ieronim († 420) în cartea sa „Despre fecioria Mariei“.
El se bazează pe cuvintele găsite la Evanghelia lui Ioan (XIX–25) : „Şi stăteau lânga crucea lui Iisus mama lui si sora mamei lui, Maria lui Cleopa “.
Ieronim spune că acei fraţi ai Domnului sunt în realitate copiii surorii Maicii Domnului, pe care o chema tot Maria.
Însă toată literatura creştină anterioară şi posterioară nu ştie nimic despre vreo soră a Maicii Domnului. Întreaga tradiţie este de acord că Sf. Maria a fost unica fată a lui Ioachim şi Ana. Pe lângă aceasta, nu se găseşte nicăieri la Evrei obiceiul ca la două surori să le dea acelaşi nume.
Aceste lucruri ne fac să credem, că cuvântul „soră“ de la Ioan trebuie luat în sens impropriu ; şi impropriu trebuie să fie luat şi cuvântul de „fraţii Domnului“.
Lucrul acesta ni- l spune lămurit teologul german Endemann şi profesorul Lebedew de la Moscova.
Anume ei spun că acea soră a fecioarei Maria nu era decât cumnată, adică în realitate era soră cu Iosif, logodnicul Mariei şi măritată cu un oarecare Cleopa (cel de pe drumul spre Emaus) ; de aceea se mai chema şi Maria lui Cleopa, cum găsim la sinoptici.
Limba ebraică dădea posibilitatea, ca cumnaţii să fie numiţi fraţi. De altfel aşa cum se întâmplă şi la noi între ginere şi socru sau între noră şi soacră. La francezi încă este obiceiul acesta (belle soeur, bel frere). Eusebiu (Ist. Bis. III, 2) mărturiseşte că după o tradiţie din sec. II, Iosif avea un singur frate pe Cleopa.
Prin urmare Maria nu era soră cu Iosif şi nici cu Maica Domnului, ci era cumnata lui Iosif şi a Maicii Domnului.
*
După ce am văzut cine era acea soră a Maicii Domnului, să vedem dacă nu cumva erau copiii săi, acei ce se dau drept fraţii Domnului.
Într – adevăr la sinoptici (cei 3 evanghelişti, afară de Ioan) dacă vom căuta femeile ce stăteau lângă crucea Domnului, vom găsi că acea Marie a lui Cleopa nu mai este numită aşa, ci este descrisă sub numele de : „Maria, mama lui Iacob şi a lui Iosif“.
Adică aici nu mai arată numele soţului, ci numele copiilor săi cei mai mari. Obiceiul vechi păstrat la multe popoare, ca şi la noi.
Deci am găsit că doi dintre fraţii Domnului erau în realitate copiii Mariei lui Cleopa.
Al 3- lea frate, Iuda, este cel care a scris cunoscuta epistolă din Noul Testament şi care se mărturiseşte însuşi la începutul epistolei : „Iuda, slujitor al lui Iisus Hristos şi frate al lui Iacob “.
Despre al patrulea frate, Simon, ne aduce mărturie preţioasă Heghezipp, locuitor în Palestina între 115- 185.
Scriitorul Eusebiu în Ist. Bis. (cartea III cap. 32), ne păstrează câteva fragmente din opera lui Heghezipp întitulată „Monumente“. Acolo Heghezipp spune că după moartea de martir a lui Iacob, episcopul Ierusalimului, vine pe scaunul episcopal un frate al său, Simeon, fiul lui Cleopa, – iar pe Cleopa îl dă ca pe unchiul Domnului (frate cu Iosif) .
Iată că i- am găsit pe toţi cei patru „fraţi ai Domnului“. Ei toţi nu erau dar frati, ci numai veri ai Domnului.
Dăm şi mărturia lui Teodoret al Cirului (sec. V). Comentând epistola către Galateni (I, 19) zice : „Iacob se numeşte fratele Domnului, însă n- a fost fratele sau adevarat. El n- a fost nici fiu al lui Iosif de la prima lui soţie cum presupuneau unii (exp. Epifanie), ci a fost fiul lui Cleopa şi văr al Domnului, iar muma lui era „sora Maicii Domnului“, adică Maria lui Cleopa, Din cuvintele acestea ale lui Teodoret, unul din fruntaşii şcoalei din Antiohia, reiese clar cine au fost fraţii Domnului.
*
Acum se pune întrebarea : De ce s- au numit fraţi şi nu veri, cum erau în realitate ?
Răspunsul este că în limbile orientale cuvântul frate avea o însemnare foarte întinsa .
Se chemau fraţi şi verii şi rudele apropiate ; ba chiar şi cei înrudiţi prin neam sau numai prin amiciţie. În felul acesta numeşte Iisus pe apostoli fraţii săi, deşi erau numai prietenii săi. În cartea Tobie (VIII. 3), Tovit se dă ca frate al Sarrei, deşi era numai văr.
Pe lângă aceasta, în ochii poporului puteau să apară ca fraţi, fiindcă au locuit împreună. Tradiţia ne spune că după moartea lui Iosif, Fecioara Maria, rămânând singură cu Iisus n- avea alt sprijin decât pe fratele bărbatului ei, Cleopa. De aceea este foarte probabil ca să se fi retras în casa lui Cleopa, şi acolo au trăit cu toţii, ca într – o familie, ca fraţii.
*
Pentru o mai bună înţelegere a rudeniei dintre Iisus şi verii săi, dăm mai jos un arbore genealogic aşa după cum ni- l indică în special Evangheliştii Matei şi Luca :
După Matei Dupa Luca
David
Solomon Natan
Maian Matat
Sobe
Elisabeta Iacob Ana Eli (Ioachim)
Cleopa (Alfeu) Iosif Maria
Iacob, Iosif, Simeon, Iuda, Salomi şi Maria Iisus
*
Înainte de a termina acest capitol, ţin să mai adaug un cuvânt. Niciodată în Sf. Evanghelie, aceşti „fraţi ai Domnului“ nu sunt chemaţi ca fiii
Mariei, Maica Domnului.
Totdeauna pomenesc de Maria separat şi de aceşti fraţi separat. Ceeace înseamnă că nu era nici o legătură de sânge apropiată între ei.
Pe lângă aceasta, atunci când Mântuitorul se afla pe cruce, de ce încredinţează pe Maica sa lui Ioan Evanghelistul, căruia îi spune : „Iată Maica ta“ şi „Iată fiul tău“.
De ce n- a încredinţat – o celorlalţi fraţi, care trăiau şi care desigur că erau de faţă ?
Fiindcă nu era nici o legătură între Maria şi verii (fraţii) Domnului şi fiindcă mai multă încredere avea în Sf. Ioan, cel mai iubit apostol al său, decât în acei veri care îl acuzaseră mai înainte, că îşi ieşise din fire şi care deci nu ştiau taina dumnezeiască, ce era ascunsă numai în inima Fecioarei.
BUCURA-TE MAICĂ, PURUREA FECIOARĂ !
Am scris cele de mai sus pentru inimile curate şi înţelegătoare.
Cei ce dintru început sunt refractari oricăror adevăruri de credinţă, aceia desigur că nu pot folosi nimic citindu – le.
Pentru cei credincioşi însă, adică aceia care cred că mai presus decât noi este un Dumnezeu şi că omul este ca o biată picătură de apă în imensitatea mării, pentru aceia poate că vor fi adus vreun folos.
Şi folosul pe care nădăjduiesc să- l fi adus este acesta : ca să ajungă la credinţa fermă că Fecioara Maria, ca cea mai aleasă dintre creaturile pământeşti este cea mai demnă de cinstea noastră.
Dacă credem cu adevărat că Dumnezeu s- a întrupat, adică a primit corp omenesc în sânul Fecioarei Maria, cum se poate om atât de nerod încât să nu se plece în faţa acestui sanctuar ?
Noi ne plecăm deseori cu smerenie în faţa unor oameni ce reprezintă o reală valoare sufletească, sau care au dat dovadă de o rară energie lucrătoare. Câtă admiraţie nu simţim faţă de asemenea oameni ! De multeori chiar după moartea lor cu multă pietate ne aducem aminte de ei şi le prăznuim memoria.
Dar oare în faţa Sf. Fecioare să nu ne simţim cutremuraţi de o sfântă pietate ! ?
Cum să stăm nepăsători faţă de cea mai aleasă făptură omenească, faţă de cea pe care Dumnezeu însuşi a ales- o să fie sălaş corpului său ?
Cum de se găseşte un singur om, care să spună că Fecioara Maria a fost femeie ca toate femeile, câtă vreme însuşi îngerul o numeşte „cea plină de har“ ! ?
Câtă sterpiciune sufletească şi ce gol imens se află, Doamne, în inimile multora !!
Creştinătatea întreagă a supravenerat pe această fericită Maică veacuri de- a rândul şi i- a împodobit chipul cu cele mai alese podoabe : şi s- au găsit tocmai sectarii veacului al XVI- lea care să- l alunge de pe pereţii bisericilor !
Ba s- au găsit unii rătăciţi chiar şi la noi, care să arunce icoanele cu chipul său în valurile râurilor.
Rătăciţi şi nerozi !
Rătăciţi, fiindcă nu ştiu scripturile, care ele singure mărturisesc de înalta vrednicie, la care s- a ridicat singura fecioară între fecioare !
Nerozi, căci îşi închipuie că cu blasfemiile lor pot să spurce pe cea mai candidă dintre femei.
Dar uită aceşti nerozi că Dumnezeu însuşi a luat corpul acestei fericite fecioare şi nu l- a lăsat în pământul acesta aşa de întinat de păcate. Căci adormind pe pământ în somnul morţii, Născătoarea de Dumnezeu a fost mutată la cer şi s- a deşteptat acolo, lângă Fiul său cel iubit.
Tocmai această mutare la cer, ne arată de ce toate popoarele creştine au fericit – o zicându – i : Bucură- te Maică, pururea Fecioară.
Ea, acolo unde este, se roagă pentru noi toţi, cei ce suntem robiţi pământului şi cere milostivirea Fiului său pentru om.
Şi de aceea poporul român totdeauna şi- a adus aminte de această prea fericită Maică. În toate colţurile ţării găsim biserici ridicate în numele său.
Pretutindeni şi totdeauna Românul şi îndeosebi Românca ori de câte ori erau loviţi de vreun necaz, gândul lor se ridica în primul rând către Maica Domnului, rugând – o să- i scape din toate nevoile.
Şi rugăciunea Maicii desigur că este ascultată .
