Mesajul Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la slujba de înmormântarea protosinghelului Ghervasie Gheorghe, fost egumen al Schitului Pocrov – Mănăstirea Neamţ, marţi, 26 martie 2013:
„Eu sunt învierea şi viaţa; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi.” (Ioan 11, 25) Întristată obște a Mănăstirii Neamț și a Schitului Pocrov, Preacuvioşi şi preacucernici părinţi, Îndoliată asistenţă, Cu multă tristețe am aflat de mutarea la cele veșnice a părintelui protosinghel Ghervasie Gheorghe, vrednic egumen al Schitului Pocrov-Neamţ vreme de 35 de ani. Monah harnic, atent şi statornic, părintele Ghervasie a ştiut să folosească de-a lungul vieții timpul ca un dar al lui Dumnezeu și ca drum către mântuire.
Originar din comuna Preutesti, aflată în ținutul Fălticenilor, protosinghelul Ghervasie provenea din familia numeroasă a bunilor creștini Ioan şi Ecaterina, care au crescut treisprezece copii. La vârsta de 16 ani și-a început calea anevoioasă a vieții monahale la mănăstirea Bistrița – Neamț, unde a fost primit de către starețul de atunci, arhimandritul Eftimie Luca, actualul arhiepiscop al Romanului şi Bacăului. Şi-a îndreptat apoi paşii spre mănăstirea Horaița, unde era stareț un unchi de-al său, arhimandritul Gherontie Gheorghe, sub povăţuirea căruia şi-a continuat noviciatul. A intrat în cinul monahal la 20 iunie 1953 și apoi a fost hirotonit ierodiacon de către Mitropolitul Moldovei şi Sucevei, Sebastian Rusan, la 11 august 1953, fiind rânduit ucenic al Episcopului Eugeniu Laiu, retras la Mănăstirea Horaița în vremea dictaturii comuniste.
În acei ani l-a slujit cu mult devotament pe vrednicul vlădică, până când a fost nevoit să părăsească mănăstirea, în urma hotărârii regimului totalitar. Cu mare tristețe în suflet ierodiaconul Ghervasie s-a întors în lume, ca urmare a Decretului 410⁄ 1959. După doi ani de înstrăinare s-a stabilit la Mănăstirea Neamţ, unde erau în desfășurare ample lucrări de restaurare a ctitoriei ştefaniene și a incintei mănăstirești. A lucrat atunci ca muncitor pe șantier. Era perioada când arhitecții şi constructorii au dispus demolarea paraclisului Sfântul Gheorghe și rezidirea acestuia în spaţiul dinspre răsărit al incintei. A rămas memorabilă acțiunea părintelui,care a intervenit atunci pe lângă responsabilii șantierului pentru a nu fi aruncată piatra de la Sfânta Masăa vechiului paraclis. A strâns-o și a refăcut-o în noul amplasament. Tot el a delimitat cu piatră conturul ce se vede și astăzi al vechii biserici ctitorite în incinta Mănăstirii Neamţ de voievodul Petru Mușat.
De la Mănăstirea Neamţ părintele Ghervasie a fost transferat pe șantierul Mănăstirii Agapia, unde se restaura biserica, sub stăreția stavroforei Eustochia Ciucanu. După terminarea lucrărilor, Mitropolitul Moldovei şi Sucevei, Justin Moisescu, l-a trimis în obştea Mănăstirii Neamț, cu ascultarea de electrician și instalator, remarcând priceperea și simțul gospodăresc ale tânărului ierodiacon care își schimbase haina monahală cu salopeta de zidar, dar sufletul rămânându-i același, al unui călugăr devotat făgăduințelor depuse în faţa Sfântului Altar. După povața primită de la înțeleptul duhovnic, ieroschimonahul Paisie Olaru, părintele Ghervasie a îmbrăcat din nou haina monahală.
În anul 1978, starețul Mănăstirii Neamţ, arhimandritul Efrem Chișcariu, l-a propus ca egumen al schitului Pocrov, care era aproape părăsit, într-o stare avansată de degradare. La schitul Pocrov,așezat într-un prea frumos luminiș, loc pe care Sadoveanu l-a numit Poiana Raiului, părintele Ghervasie a adunat o mică obște, iniţiind un program intens de refacere a vieţii liturgice şi duhovniceşti, dar şia gospodăriei așezământului. Astfel, s-au restaurat, pictat şi împodobit biserica şi paraclisul, casa egumenească, celelalte clădiri, acareturile, gardurile şi s-a amenajat, de multe ori, calea de acces către schit.
În toate ascultările încredințate lui, părintele Ghervasie a dovedit dăruire, supunere, conştiinciozitate, râvnă și multă dragoste pentru slujirea lui Hristos. Liturghisitor evlavios, duhovnic bun, monah smerit şi gospodar harnic, părintele Ghervasie a fost apreciat nu doar de frații călugări, de clerici şi elevii seminariști, dar și de mulți credincioși, care s-au încumetat să urce drumul anevoios prin bătrâna pădure de conifere, către rariștea de sub muntele Vasanu. Un înalt demnitar al ţării, Domnul Nicolae Văcăroiu, pe când era Prim-ministrul României, a vizitat schitul din Poiana Raiului, împreună cu alte oficialități ale Administrației centrale și locale. Ospitalitate ași felul special de a fi al gazdei i-a impresionat pe oaspeți, așa încât s-a hotărât începerea lucrărilor necesare pentru electrificarea așezământului monahal.
Vrednicul de pomenire Patriarh Teoctist, iubitor al liniştii şi frumuseţii de la Pocrov,a remarcat calităţile părintelui Ghervasie, şi anume statornicia, credincioșia și slujirea față de Biserică, virtuți pe care le-a răsplătit în anul 1988 (1 octombrie) cu acordarea rangului de protosinghel. În timpul arhipăstoririi Noastre ca Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei am urcat de mai multe ori la Pocrov, participând fie la hramul închinat Acoperământului Maicii Domnului, fie în vizite pastorale, apreciind şi admirând strădaniile părintelui egumen Ghervasie, care s-a dovedit în ultimii 35 de ani un călugăr deprins cu vitregiile vieții și ale naturii, dar și cu bunătatea și statornicia, virtuţi specifice monahilor nevoitori. Milostiv şi sensibil faţă de natura creată de Dumnezeu, părintele Ghervasie se asemăna uneori cu unii mari părinţi ai Patericului care îmblânzeau necuvântătoarele, transformându-le în prieteni.
Mulţi pelerini au rămas impresionaţi văzând cum toate animalele din gospodăria schitului Pocrov veneau deodată la el când le chema. În aceste momente de despărţire,ne amintim cuvintele Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Care ne întăreşte speranţa,zicând: „Cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi” (Ioan 11, 25).
Ne rugăm Domnului Iisus Hristos, Biruitorul morţii şi Stăpânul vieții, să aşeze sufletul părintelui Ghervasie împreună cu drepţii şi cu sfinţii Săi în lumina şi iubirea Preasfintei Treimi, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viaţă fără de sfârşit. Veşnica lui pomenire din neam în neam!
Cu părinteşti condoleanţe şi binecuvântări pentru cei îndoliaţi, † DANIEL Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
