Aceasta floare duhovniceasca de mare pret si mireasa a lui Hristos, pe care a odraslit-o pamantul binecuvantat al Moldovei, s-a nascut pe la jumatatea secolului al XVII-lea, in satul Vanatori-Neamt, din parinti binecredinciosi si iubitori de Dumnezeu. Tatal ei, Stefan Joldea Armasul, avea dregatorie ostaseasca, asa cum si numele il arata, fiind paznic al Cetatii Neamtului si „armas”, adica facator de arme pentru cei ce aparau vestita cetate a Moldovei.

Iar mama sa, al carei nume nu ne este cunoscut, se ingrijea de cele pentru casa si
de buna crestere, in frica de Dumnezeu, a celor doua fiice, Teodora si Maghita (Marghiolita). Fiica mai tanara s-a mutat curand la Dumnezeu, iar fericita Teodora, ajungand la varsta randuita, a fost casatorita de catre parinti, impotriva vointei ei, cu un tanar evlavios din Ismail. Dar, neavand ei copii, iar sufletul Teodorei fiind ranit de dragoste pentru Mirele ei Iisus Hristos inca din copilarie, ea ardea de dorinta unei vieti cu totul curate, inchinate numai lui Dumnezeu.

La aceasta o indemna atat duhovnicul si firea ei singuratica, cat si ravna pentru rugaciunea de taina si amintirea marilor sihastri, vechii ei sfatuitori ce se nevoiau in acea vreme prin padurile si muntii din tinutul Neamt. Astfel, fericita Teodora a imbratisat cinul monahal la Schitul Varzaresti-Vrancea, iar dupa doi ani si sotul ei s-a calugarit in Schitul Poiana Marului, sub numele de Eleodor. Asa a binevoit Dumnezeu sa-i povatuiasca pe amandoi pe calea sfinteniei si a mantuirii. Fiecare calugarita din schitul in care fusese primita fericita se nevoia cu mare ravna pentru Hristos, insa Cuvioasa Teodora, fiind aleasa si intarita de harul Duhului Sfant, intrecea pe toate celelalte surori cu rugaciunea, cu smerenia si cu nevointa duhovniceasca. Dar, dupa cativa ani, navalind turcii in partile Buzaului, au dat foc Schitului Varzaresti.

Atunci toate surorile din obste s-au risipit in padurile din partea locului, asteptand sa treaca primejdia si mania lui Dumnezeu. La fel a facut si Cuvioasa Teodora. S-a retras in muntii Vrancei impreuna cu stareta ei, schimonahia Paisia, a carei ucenica era. Acolo se nevoiau singure, acoperite de mana lui Dumnezeu, in post si rugaciune, rabdand multe ispite de la diavoli, foame, frig si tot felul de incercari. Raposand stareta ei, fericita Teodora a parasit Muntii Vrancei, in urma unei descoperiri dumnezeiesti, si s-a retras in patria ei mult voia Domnului, faramituri de paine de la trapeza Schitului Sihastria, iar apa bea din scobitura unei stanci din apropiere, numita pana astazi „Fantana Sfintei Teodora”.

Dupa zeci de ani de vietuire pustniceasca, Sfanta Teodora a ajuns aproape de sfarsitul vietii si cunoscand ca o cheama Hristos la cerestile locasuri, unde este odihna si desfatarea tuturor sfintilor, s-a rugat cu lacrimi lui Dumnezeu sa-i trimita un preot ca s-o impartaseasca cu Preacuratele Taine, inainte de obstescul sfarsit. Astfel, cu randuiala de sus, egumenul Sihastriei a bagat de seama ca pasarile luau faramituri de la trapeza manastirii si le duceau spre Sihla, asa ca a trimis doi frati sa vada unde anume se duc, caci gandea ca traieste in muntii Sihlei un sihastru sfant. Astfel mergand cei trimisi, i-a prins noaptea si, ratacind in padure, se rugau si asteptau sa se faca ziua. Apoi, observand inaintea lor o raza de lumina, ce se ridica ca un stalp la cer, s-au apropiat si au vazut o femeie luminata la chip, inaltata de la pamant si rugandu-se cu mainile in sus. Era Sfanta Teodora. Atunci cuvioasa, cunoscand venirea lor, a multumit lui Dumnezeu, zicand: „Multumesc Tie, Doamne, ca m-ai ascultat!” Apoi a zis celor doi frati: „Nu va temeti, fratilor, caci sunt o smerita roaba a lui Hristos! Dar mai intai aruncati-mi o haina sa ma imbrac, ca sunt goala!”

Apoi, chemandu-i, le-a spus viata si sfarsitul ei apropiat si le-a poruncit, zicand: „Coborati la Sihastria si spuneti egumenului sa trimita pe duhovnicul Antonie si pe ierodiaconul Lavrentie cu Trupul si Sangele lui Hristos!” Iar ei i-au spus: „Cum sa ajungem la schit noaptea, caci nu cunoastem drumul?” Atunci Sfanta Teodora le-a raspuns: „Mergeti dupa lumina care se vede inaintea voastra si numaidecat veti ajunge!” Calauziti de aceasta lumina cereasca, fratii au ajuns repede la schit la miezul noptii, pe cand toca de Utrenie. Iar dimineata s-au intors la pestera cu ieromonahul Antonie si ierodiaconul Lavrentie, aducand Preacuratele Taine. Dupa ce Sfanta Teodora si-a facut cuvenita spovedanie si si-a destainuit viata, ostenelile si ispitele ei, a rostit Crezul, s-a inchinat, a primit dumnezeiestile Taine si a rostit ultimele sale cuvinte, zicand: „Slava Tie, Doamne, pentru toate!”

In clipa aceea Cuvioasa Teodora si-a dat fericitul ei suflet in bratele lui Hristos. Iar trupul ei purtator de buna mireasma a fost prohodit si asezat cu cinste de cei doi parinti in pestera in care s-a nevoit. Vestea despre viata, nevointa si mutarea la cele ceresti a Sfintei Teodora s-a raspandit repede in toate manastirile si satele din Moldova si chiar dincolo de hotarele ei. De aceea alergau la sfintele ei moaste din pestera calugari si credinciosi de prin sate, mai ales cei bolnavi, si se vindecau de suferintele lor, caci trupul ei preamarit cu neputrezirea era izvorator de buna mireasma si facea minuni. Unii sarutau sfintele ei moaste; altii isi asezau bolnavii pe racla ei, iar altii se spalau cu apa din „Fantana Sfintei Teodora” si primeau ajutor si mangaiere. Moastele Cuvioasei Teodora, numita si „pamanteana”, au stat in pestera ei de la Sihla ca la 100 de ani, bucurandu-se de mare cinste, mai mult decat alti sfinti romani. Apoi ctitorii schitului Sihla din familia Cantacuzino, innoind schitul, au mutat moastele Sfintei Teodora din pestera in biserica de lemn, unde se inchinau credinciosii. Dupa anul 1830, moastele Sfintei Teodora au intrat in posesia familiei Sturza, care le-a asezat in racla de argint si le-a dus in biserica satului Miclauseni-Iasi, zidita de ei.

Iar in anul 1856, moastele Sfintei Teodora au fost date Manastirii Pecersca din Kiev in schimbul unor vesminte arhieresti si preotesti din fir, fiind depuse in pesterile de acolo, unde se afla si astazi. La racla Sfintei Teodora este scris in limba slavona: Sveti Teodora Carpatina. Asa s-au instrainat moastele Sfintei Teodora din patria ei, spre intristarea noastra a tuturor. Aceasta este pe scurt viata Sfintei Teodora de la Sihla si acestea sunt faptele ei, prin care a bineplacut lui Dumnezeu, numarandu-se in cetele sfintilor din cer si fiind socotita cea mai aleasa nevoitoare pe care a odraslit-o vreodata tara noastra. Credinciosii din Moldova o cinstesc ca sfanta de la inceput si merg adeseori in pelerinaj la pestera si chilia ei de la Schitul Sihla. La 20 iunie 1992, Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane a canonizat pe Sfanta Teodora de la Sihla, trecand-o in randul sfintilor, cu zi de praznuire in calendar la 7 august.

Cu ale ei sfinte rugaciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne si ne mantuieste pe noi toti, impreuna cu tara si poporul cel binecredincios. Amin. Nota. In traditia locului si in unele insemnari se spune ca fericitul ieromonah Eleodor, de la Poiana Marului – Vrancea, fostul ei sot din tinerete, auzind ca Sfanta Teodora s-a nevoit in Muntii Sihlei, a venit sa o vada. Dar, auzind ca a raposat, s-a inchinat la pestera unde se aflau moastele ei si a ramas la Schitul Sihla pana la obstescul sau sfarsit, savarsind adeseori Sfanta Liturghie, fie in pestera, fie in biserica mica de lemn de sub stanci.

Sursa:crestinortodox.ro

CategoriiFără categorie
0 Shares