Cu durere si dragoste pentru omul contemporan.6 min read

„Anii pe care ii strabatem sunt foarte grei si foarte primejdiosi, dar in cele din urma va birui Hristos”.

Marea majoritate a lumii epocii noastre este instruita lumeste si alearga cu o viteza lumeasca mare. Dar fiindca ii lipseste frica de Dumnezeu – „inceputul intelepciunii este frica de Dumnezeu” (Ps. 110, 10), lipseste frana, si cu viteza, fara frana, sfarseste in prapastie. Oamenii au foarte multe probleme, si, cei mai multi, sunt foarte ametiti. Si-au pierdut orientarea. Incet- incet se indreapta spre a nu mai putea sa se controleze pe ei insisi. Daca cei ce vin in Sfantul Munte sunt atat de tare zapaciti, atat de incurcati, cu atata neliniste, ganditi-va: ceilaiti care sunt departe de Dumnezeu, de Biserica, cum vor fi ?

Si vezi, in toate tarile, furtuna, ameteala mare. Sarmana lume – Dumnezeu sa se milostiveasca – fierbe ca oala minune. Si cei mai mari cum lucreaza! Bucataresc – gatesc, le arunca pe toate in oala minune si acum oala
fluiera! Peste putin va sari supapa. Am spus unuia care avea o functie mare: „De ce nu luati aminte la unele lucruri ? Ce va fi ?”. „Parinte, imi spune, mai intai raul era ca putina zapada; acum s-a facut un troian. Numai o minune poate ajuta”. Dar in felul in care inteleg unii sa ajute intr-o situatie, fac mai mare troianul raului. In loc sa ia unele masuri pentru invatamant, etc., fac mai rau. Nu cauta cum sa strice acest troian, ci il fac mai mare. Vezi, la inceput zapada este putina. Daca se rostogoleste la vale se face un bulgare. Bulgarele, adunand alta
zapada, lemne, pietre, etc., incet-incet se face mai mare si mai mare, si in cele din urma se face un troian mare. Asa si raul: putin cate putin a devenit troian si se rostogoleste. Acum e nevoie de o bomba ca sa-l spargi.
– Va nelinistiti, Parinte ?
– Ah, mi s-a albit barba inainte de vreme. Ma doare de doua ori. O data ca prevad o situatie si strig ca sa prevenim un rau ce e pe cale sa se produca si o data pentru ca nu se da importanta – poate nu din dispret – si se face raul, iar abia dupa aceea vin ca sa ii ajut. Acum inteleg de ce ma cautau ,Lumea sufera, se pierde si, din pacate, toti oamenii sunt nevoiti sa traiasca in acest iad al lumii. Cei mai multi simt o mare parasire, o nepasare – mai ales acum – din toate partile. Nu au de ce sa se tina.

Se implineste zicala: „Cel ce se ineaca se agata si de un pai”. Asta arata ca cel ce se ineaca vrea sa se prinda de ceva, ca sa se salveze. Vede corabia inecandu-se si merge sarmanul sa se prinda de catarg. Dar, desi vede corabia in primejdie sa se inece, nu se gandeste ca si catargul se va scufunda. Se prinde de catarg si se ineaca mai repede. Vreau sa spun ca oamenii cauta sa se sprijine de ceva, sa se alipeasca de ceva. Si daca n-au credinta, ca sa se sprijine de dansa, daca nu se incred in Dumnezeu, incat sa se incredinteze complet pe ei insisi lui Dumnezeu se vor chinui. Mare problema este increderea in Dumnezeu.

Anii pe care ii strabatem sunt foarte grei si foarte primejdiosi, dar in cele din urma va birui Hristos. Veti vedea ca vor cinsti Biserica. Numai noi sa fim corecti. Vor intelege ca altfel nu se face sat. Si politicienii au cam inteles ca daca cineva poate ajuta acum, in acest azil de nebuni, cum a devenit lumea, acestia sunt oamenii Bisericii. Sa nu vi se para ciudat. Politicienii nostri au ridicat mainile in sus. Unii au venit si la Coliba mea si mi-au spus: „Calugarii trebuie sa faca misiune, altfel nu se poate”. Ani grei!. Daca ati sti in ce situatie ne aflam si ce ne asteapta!..
.
Ce fel de cautare exista

Pe vreme de iarna, intr-o zi au venit la mine vreo optzeci de oameni: de la studenti pana la regizori. Plangeau si intrebau daca pot studia Teologia. In lume situatia este iesita din comun. Toti cer ceva, fara ca cei mai multi sa stie ce cer. Unii cauta adevarul cu mandolina. Altii cauta pe Hristos cu muzica cea nebuna.
– Parinte, cu adevarat, ce cauta lumea? Vin atatia oameni si stau in picioare asteptand ore intregi.
– In ansamblul semnelor vremii este si acesta: ca lumea sa ceara ajutor si de la mine, ticalosul. Nu vad nimic bun in mine si ma mir ce gasesc oamenii de alearga la mine. Sunt dovleac cu coaja de pepene. In zilele noastre ei mananca dovleacul ca pe pepene pentru ca are coaja de pepene. Pornesc de la capatui lumii si nici nu sunt siguri: ma vor gasi, sau nu ma vor gasi. Mi-e scarba si de mine, dar si de lume ma doare.

Unde am ajuns! Unde a ajuns lumea! Proorocul Isaia spune ca va veni vremea cand oamenii vor gasi pe unul ce are haina si-i vor spune: „Vino sa te facem imparat”. (Is.5,6).
Dumnezeu sa se milostiveasca de noi!
Cand citesc Psalmul 28 care este pentru cei ce se primejduiesc pe mare *, spun: „Dumnezeul meu, si pamantul, lumea toata, s-a facut mai rau ca marea deoarece ineaca lumea duhovniceste”. Si cand vine lume deznadajduita, le citesc psalmii 95 si 56: ” Dumnezeul izbandirilor, Domnul, Dumnezeul izbandirilor cu indrazneala a grait. Inalta-te Cel ce judeci pamantul, rasplateste rasplatirea celor mandri… Pe poporul Tau, Doamne, l-au impilat si mostenirea Ta au asuprit-o… Dar Domnul mi-a fost mie scapare si DumnezeuI meu ajutorul nadejdii mele”.

Vine mare mangaiere. Printr-o privire spre cer s-ar schimba lucrurile.
Dar, vezi, astazi oamenii nu se gandesc la Dumnezeu. De aceea nu afli legatura, nu te poti intelege.Neincetat Il rog pe Dumnezeu sa arate oamenilor adevarati crestini, ca sa ajute lumea si pe cei buni sa-i tina multa vreme.

 Sa facem rugaciune ca Dumnezeu sa lumineze si sa iasa altii, oameni tineri, curati sa iasa macabei **, pentru ca cei de azi distrug lumea. Cei mai tineri pot sa nu aiba experienta, dar nu sunt falsi, vicleni. Sa rugam pe Dumnezeu sa lumineze nu numai pe oamenii din biserica, ci si pe cei ce guverneaza, sa aiba frica de Dumnezeu, ca sa poata spune ceva.

 Putin, un cuvant luminat de ar spune, si iata, se schimba o situatie. Dar daca spun o neghiobie, pot ca intregul stat sa-l mototoleasca. O hotarare buna e o facere de bine pentru lume. O hotarare rea este catastrofa. Nu numai la nefericirea materiala de care sufera oamenii ma refer, ca flamanzesc; nefericirea duhovniceasca este mai mare. Rugaciunea va ajuta mult ca Hristos sa-i lumineze intrucatva. Hristos ia surubelnita, o rasucire mica, o miscare inapoi… e in regula, toate se regleaza.

Cand Dumnezeu lumineaza pe unii oameni, atunci incet-incet raul se degradeaza singur. Pentru ca raul singur se distruge pe sine, nu il distruge Dumnezeu. In cele din urma lucrurile vor veni la starea lor. Vad ca multi care au functii inalte inteleg, ii doare si se straduiesc, si ma bucur in mod deosebit de aceasta.

** Supranumele „Macabeu” s-a dat lui Iuda, mai marelui rascoalei iudaice (166 i.H.), care a fost in timpul lui Antioh IV Epifanis, stapanitorul imparatiei Seleucizilor. Dupa cea mai probabila parere el ar insemna, „cel ce a pisat cu ciocanul pe vrajmasi”. Acelasi epitet s-a dat in continuare si urmasilor lui Iuda. Macabeii s-au distins prin luptele lor pentru credinta stramoseasca si libertatea politica (Vezi Vechiul Testament 1, II si III Macabei).

In vremea noastra lipsesc pildele
– Parinte, de ce Sfantul Chiril al Ierusalimului spune ca mucenicii vremurilor de pe urma vor fi „mai presus decat toti mucenicii” * ?.
– Pentru ca mai demult aveam oameni de talie mare. In vremea noastra lipsesc pildele – vorbesc in general de Biserica, si de monahism. Acum s-au inmultit cuvintele si cartile si s-au imputinat faptele. Doar ii admiram pe Sfintii atleti ai Bisericii noastre, fara sa intelegem cat s-au ostenit, pentru ca nu ne-am ostenit, ca sa putem intelege osteneala lor si sa-i iubim si sa ne silim cu marime de suflet ca sa-i imitam. Desigur, Bunul Dumnezeu va avea in vedere vremea si conditiile in care traim si va cere potrivit lor. Dar daca ne-am nevoi putin, ne vom incununa mai mult decat cei de demult.
– Sf. Chiril al lerusalimului, „Cateheze catre cei ce au sa se lumineze; 15, cap. 17, in Izv. Ortodoxiei, p.414,. ed. Inst. Biblic/ 1945, Buc.

Odinioara, cand exista duhul de nevointa si fiecare incerca sa imite pe celalalt, raul si nepasarea nu puteau sta. Il luau ceilalti taras. Imi aduc aminte ca, odata, in Tesalonic, asteptam la semafor sa trecem de pe un trotuar pe altul. La un moment dat am simtit ca un val ce ma impingea inspre inainte, pentru ca toti mergeau in acea directie. Cum am ridicat piciorul, am si inaintat. Adica vreau sa spun ca atunci cand toti merg intr-o parte, unul, desi nu ar vrea sa mearga, nu poate sa nu mearga, caci il duc ceilalti. Astazi, daca cineva vrea sa traiasca cinstit si duhovniceste, nu mai incape in lume, ii vine greu.
Si daca nu ia aminte, o ia la vale pe fagasul lumesc. Odinioara binele era mult, multa si virtutea, la fel si pildele, iar raul se ineca in multul bine si putina neoranduiala ce exista in lume sau in manastiri nu se va vedea si nici nu vatama. Acum ce este ? Exemplul rau este mult, si putinul bine care exista este dispretuit. Se fac adica cele dimpotriva: se ineaca putinul bine in multul rau si astfel stapaneste raul.

Cand un om sau un colectiv de oameni au duh de nevointa, aceasta ajuta mult. Pentru ca, atunci cand unul sporeste duhovniceste, nu se foloseste numai pe sine, ci ajuta si pe cel care il vede.
Iar unul care este caldicel, la fel face; influenteaza si pe ceilalti. Cand unul slabeste, slabeste si celalalt si in cele din urma nu ramane nimic.
De aceea duhul de nevointa va ajuta mult in molesteala ce exista. La asta va trebui sa luam aminte bine, pentru ca oamenii contemporani au ajuns, din pacate, la un asemenea punct, incat fac si legi molesite si Ie impun si nevoitorilor sa le respecte.
 De aceea cei nevoitori nu numai ca nu trebuie sa fie influentati de duhul lumesc, ci nici sa nu se compare pe ei insisi cu cei lumesti si sa creada ca sunt sfinti, caci dupa aceea se vor molesi si vor deveni mai rai decat cei mai lumesti.
 In viata duhovniceasca nimeni sa nu puna pe cei lumesti ca prototipuri, ci pe sfinti. E bine sa iei o virtute si sa afli pe sfantul care a avut-o, sa cercetezi viata lui si atunci sa vezi ca n-ai facut nimic si vei merge inainte cu smerenie.
Cei ce alearga in stadion nu privesc inapoi sa vada unde sunt ultimii, pentru ca daca vor face aceasta vor ramane ei ultimii. Cand incerc sa imit pe cei sporiti, constiinta se subtiaza. Dar cand privesc la cei dinapoi, ma indreptatesc pe sinemi si spun ca greselile mele nu sunt asa de mari in comparatie cu ale lor. Ma odihnesc la gandul ca exista si unul mai jos decat mine. Astfel imi inec constiinta, sau, in cel mai bun caz, sfarsesc in a avea o inima impietrita, nesimtitoare.

PAISIE AGHIORITUL-

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

comments